Înger de zăpadă


Îmi e așa de teamă iarna,
totul e de-o singură culoare,
lacrimile-mi sunt identice,
amintirile-s incolore,
urmele pașilor tăi… albesc.

Nu e nevoie să deschid umbrela,
mă pot ascunde de stele,
îmbrăcată în dorul tău,
undeva, oriunde, totul e alb,
iar eu ning…

Ning cu poeme,
cu crengi de brad, cu ceață și ger,
cu colinde, cu singurătate…
cu șoapte pierdute-n zadar,
suspinând,
implorând culoare
ning cu nămeți vineți de frig.

Ning
brodând bulgări de zăpadă
la poarta iernii
care mă înspăimântă.

Deszăpezirea
nu o poți face decât tu,
îngerul meu de zăpadă.
Ninge-mă!

Reclame

Zâmbind în chinuri


I-am dat, zâmbind, o mână de-ajutor,
i-am ascultat, în chinuri, desfrunzirea,
dar nu i-am dat de bănuit că mor
sub stâncile ce mi-au strivit iubirea…
.
I-am topit suferinţele-n tăcerea
ce-o legănam la pieptul meu, cu trudă,
şi-am înţeles că n-a întâlnit durerea
deşi, de ger, avea retina udă.

M-am întrebat, în astă lume nouă,
în care viaţa nu mai e trăită,
chiar dacă-i frânt sufletul pe din două,
care din noi e cea mai împietrită?

Ea, care-şi poartă încă-n palme viaţa
deşi, sub palma fiului se frânge…,
sau… eu, zâmbind în chinuri, dimineaţa,
depunând stea, pe geana care plânge.

Aroma de venin


Nu te atinge de verdeaţă
în ierni s-o iroseşti,
mai bine rătăceşte-n ceaţă
fără să o loveşti.

Mai bine lasă-mă sub scutul
ce mi l-am construit
decât să-mi otrăveşti trecutul
cu stele netezit.

Nu săruta genele nopţii
triumfător visând,
descătuşând lacătul porţii
pe care-o smulgi, valsând.

Mai bine pune-mi ger pe glezne
şi-n ochi parfum de spin,
decât să-ţi descifrez prea lesne
aroma de venin.

Frig de frig


Eu nu te pot desprinde de pe suflet
aşa cum ai crezut iniţial
deşi, văzut-am multe-n trup de cântec
şi multe nopţi mi-au îngheţat la mal.

Văzut-am multă rouă cum se zbate
sub glezna mea să-atingă infinitul,
dar tu nu ai cum să rămâi departe
atâta timp cât iarba-ţi naşte chipul

Tu nu ai cum să te transformi în rouă
să pieri la prima geană ridicată
chiar de-aş picta cu palmele-amândouă
pe cerul nostru, lacrima curată.

Văzut-am multe lespezi puse-n cale
pe care le-am îndepărtat cât ai clipi
s-au dus pe urma amintirii tale
şi-n veci de veci nu vor mai reveni.

Atâtea suflete îmi smulgeau amintirea,
atâtea vorbe aruncate fără rost…,
am încercat de zeci de ori…, iubirea
n-a fost şi nu e leacul contra cost.

Mulţumescu-ţi, Doamne Sfinte!


Mulţumescu-ţi ţie, Doamne
C-am mâncat şi nu-mi e foame,
Că mi-ai dat ochi să văd cerul,
Să mă ţin de el când gerul
Şi crivăţul mă lovesc…

Că mi-ai dat puteri divine
Şi nu am uitat de tine,
Mi-ai dat suflet şi cuvânt
Să nu fiu frunza din vânt,
Şi-n vară să ruginesc…

Mulţumescu-ţi ţie, Doamne
Că-ntre primăveri şi toamne,
Sfântă vară mi-ai brodat
Şi totuşi nu am uitat
Prin ce-am păşit şi păşesc.

Mi-ai dat braţe să-mpart hrană
Celor care-n ger te-aclamă
Ca şi mine, Te slăvesc
Cu smerenie şi teamă.
Pentru toate-ţi mulţumesc!

Suspin


Din când în când sub streaşină pun cerul
să mă înalţ mărturisind păcate,
să şterg de praf şi să împart misterul
oglinzilor, de stele ferecate.

 

Pecetluiesc din când în când dorinţe
şi lacrimilor le pun hamul adecvat
să nu zărească gerul din fiinţe,
să spargă gheaţa plină de păcat.

Din când în când m-acopăr cu vitralii
să îmi conserv o moarte pentru-o zi,
s-o dau în schimb, pe flori, la funeralii
când cerului, prea sfânt, îi voi servi.

Mă-mpart la doi, când dragostea mi-o cere,
la patru chiar, deşi n-ai înţeles
că tu ai fost imensa mea avere,
iar fructul nostru moare necules.

Din când în când îmi mai arunc privirea
pe singura icoană ce-o păstrez
la loc de cinste, unde doar iubirea
m-ajută cerul să-l îmbrăţişez.

Nu pot să cred că a-ngheţat pe boltă
iubirea noastră, pură, ca un crin,
de ciudă blânda lună se revoltă,
am obosit să te mai strig, suspin.

 

Moşule, vii şi la mine?


 

 

Moşule… n-am fost cuminte,
mi-am păstrat iubirea-n minte
un an, poate şi mai bine…
Moşule, vii şi la mine?
.

Am uitat să-mi pun splendoare
pe pereţii plini de soare,
am plâns şi… mi-am spălat faţa
şi-am aşteptat dimineaţa.

Moşule… vreau să primesc
numai ceea ce iubesc,
nu mai vreau neclaritate,
laudă şi laşitate…

Am de toate-n buzunar,
suflet, pâine, apă, har,
Doar atât îmi mai doresc:
Un suflet cald… să-l iubesc!