Din glasul tău


Un strop de verde, picurat
Din glasul tău, la asfințit,
Sufletul mi-a îmbălsămat
Și zâmbetul mi-a revenit.

Un fir de gând misterios
Ți-a șoptit care-mi era vrerea,
Din glasul tău armonios
Mi-am însușit toată puterea.

Din ochii tăi am luat culoare
Să pictez versu-înfometat
De dragoste și de candoare,
Și-n glasul tău l-am completat.

Mi-am luat secunda de iubire
S-o port în visul următor,
Ca pe o trenă cu safire
Ce-mi spală ochii de-al tău dor.

 

Tăcerea care zbiară



Sunt o frunză fără crâng,
Fără cel ce mă iubește,
Aripile mi se frâng,
Versul mi se încâlcește.

Sunt vântul ce se-ntețește
Fără glasul lui divin,
Fără cel ce mă iubește
Sunt un cer cu lacrimi plin.

Sunt tăcerea care zbiară
Din rărunchii pieptului,
Fără de a mea comoară
Sunt doar pana corbului.

Sunt istoria durerii
Fără leac pe-acest pământ,
Sunt strigătul disperării
Și tăcerea din mormânt.

Doar un cuvânt


 


Să-mi spui să tac când aberez,
Să-mi spui orice, când tac prea mult,
Să mă întrebi de ce vibrez
Chiar și când șoapta ți-o ascult.

Să-mi spui doar un cuvânt șoptit
Din cele două repetate
De amândoi, la infinit,
Aproape-n fiecare noapte.

Un sunet doar să îmi rostești,
Șuvoi de vers vei îndulci,
Voi știi cât de mult mă iubești
Iar, eu enorm te voi iubi.

Drumuri noi


Sunt clipe-n care-ți caut pasul
Ca pe un leac inexplicabil,
Să nu cumva să-ți confund glasul
Cu orice freamăt adorabil.

Sunt seri în care-ți caut steaua
Prin visele nenumărate,
Să nu pătrund prin catifeaua
Iubirii noastre închegate.

Sunt nopți în care-ți caut geana
Să-ți sărut ochii zâmbitori
Să nu cumva să uit că teama
Din vis, s-a rătăcit în zori.

Sunt drumuri ce le-ai străbătut
De-atâtea ori, purtând cu tine
Iubirea care s-a născut
În zbor, pe culmile alpine.

Sunt zile-n care-ți sorb cuvântul
Și-n flăcări albe-l împletesc,
Să nu cumva să uite vântul
Să-ți spună ce mult te iubesc.