Prinos


 

 

Un frate de suflet a scris un poem,
Cu mult adevăr şi multă durere
Ascunsă sub versuri precum un blestem,
Aşa plâng poeţii în vremuri de fiere.

Ne ducem speranţa în pânzele albe,
Hrănindu-ne pruncii cu lapte la plic,
Înecăm durerea în doze şi halbe
Golind cardul care şi-aşa-i de nimic.

Azvârlim gunoiul pe geam, nu la ghenă,
E drumul prea lung, iar groapa-i păzită,
De-atâţia gurmanzi, ca leii-n arenă
Aşteaptă o pungă cu jale dospită.

Am luat ieri salariul, l-am dat pe o rată,
Am fiert arpacaşul cu lacrimi cu tot,
Mai am de-o secundă şi-o ultimă plată,
Iar greva loveşte cu-n bici peste bot.

Nu am nici tigaie, să fiu gospodină,
Să-nlătur uleiul din publicităţi,
Citesc pe-ndelete poeme-n surdină
Şi-mi caut menirea prin alte cetăţi.

Răcnim fără noimă, răcnim fără rost,
Sfârşiţi de durere ne purtăm amarul,
Îl punem de strajă, visând contra cost
La ziua de mâine, ne-ngroapă coşmarul.

 

Avem libertatea de-a scrie cu jale,
Aveţi libertatea de a ne citi,
Cu sângele nostru pe filele goale,
Ne-aducem prinosul cu-n poem pe zi.