O apă şi-un pământ


Cei ce n-au curaj a-mi spune
Cu ce oare i-am rănit,
Sau n-au cum a descompune
Versul simplu ce-am grăit,
Mă privesc de-atâta vreme
Şi se-ntreabă ce-au citit,
Au întâmpinat probleme,
De la răsărit…
.
Cei care-mi lovesc cuvântul
Aşternut pe stânci,
Fug din viaţa mea… ca vântul,
Deşi par adânci,
Au în ei iubiri de-o şchioapă
Fără de substrat,
Nu-s izvoare, sunt o apă
Şi-un pământ uscat.

Pentru cei ce cred


Pentru cei ce cred în stele,
în iubire cu temei,
pentru vremurile grele,
vreau să urc pe norii mei!

Pentru cei ce cred că-n beznă,
cu iubire, mă descurc,
ard din creştet pân-la gleznă
şi pe norii mei tot urc.

Am timp să-nvăţ


Unii au timp, l-au cumpărat din piaţă,
alţii au vânt în palmă şi dezmăţ,
unii-au curaj să mă privească-n faţă…
ciudat, dar de la ei… n-am timp să-nvăţ.
.
Unii şi-au făurit din vise aripi vaste
să poată aduna din zbor sunete vii
făr-a atinge clape, corzi sau taste
ci doar dorința de a făuri.

Unii şi-au pus perdele la fereastra
mai mată decât ceaţa şi pătată
de apa adormită, strânsă-n glastra
uitată-n nopți de cei ce-au fost odată.

Unii-şi deschid crenguţe-nmugurite,
smeriți, ca nişte pui de căprioare
de care să îţi tot aduci aminte
când lacrima te arde şi te doare.

Unii… din piuă se hrănesc cu miere,
apa se îndulcește şi-n salină
când trandafirii-nţeapă cu putere
căușul palmei cald și fără vină.

Unii mai cred că m-au pătruns pumnalul
ce-au încercat să-l răsucească-n mine,
uitând că eu am timp să aștept valul
să se întoarcă-n veacul care vine.

Eu cred că tot ce-agonisesc în suflet
şi dăruiesc, mai mult sau mai puțin,
acelora ce pun şi glas şi sunet
din har dumnezeiesc, e dar divin.

Eu sunt aşa cum m-a creat coșmarul
în care-am fost sortită să respir,
mi-am făcut timp să îndulcesc amarul
catifelând spinul de trandafir.

Se duce vestea că n-am timp de viață,
nici de sărutul tău nu-mi amintesc,
deși în fiecare dimineață
am sute de motive să zâmbesc.

Unii au timp, l-au cumpărat din piaţă,
alţii au vânt în palmă și, dezmăţ,
unii-au curaj să mă privească-n faţă…
ciudat, dar de la ei… n-am ce să-nvăţ.

 

Judecată


Între Nikita şi Nichita
Sărutul îl primeşte vita
Şi îl striveşte orice bou,
Nu-i ceva vechi, nici ceva nou.

Între Becali şi Brâncuşi
Masa tăcerii are uşi
Coloana-i blondă platinată,
De doctorul Ciomu sculptată.

Între ce-a fost şi va urma
Jivinele vor deforma
Pădurile cu verde crud,
Doar cu: „nu văd, tac, nu aud!”

Între romantici şi bancheri
Misterul zilelor de ieri
S-a spulberat când au ajuns
În faţa porţilor de Sus.

Gustaţi harul meu divin!


Hoţi, parşivi şi aroganţi
M-au lovit o viaţă-ntreagă
Crezându-se importanţi,
Dumnezeu să-i înţeleagă…
                                                                        .
Mi-au furat filă cu filă
Sperând să se-mbogăţească,
Dar sunt demni numai de milă
Nu de-o aură cerească.

M-au lovit cu nepăsare,
Egoism şi răutate,
Neştiind că nu mă doare,
Ci că ei mă duc departe.

Loviturile primite
M-au ridicat zi de zi,
Sufletu-mi mereu emite
Picături, pentru-a zâmbi.

Eu sunt un simplu ciorchine
Copt de bunul Dumnezeu,
Şi la rău dar şi la bine
Dăruiesc din harul meu.

Îmi aştern sufletul, simplu,
Pe file albe de carte,
Nu sunt cel mai bun exemplu,
Dar furată… zbor departe.

Lauda n-o iau în seamă,
Duşmanii nu mă lovesc,
Din lacrimi nu fac o dramă
Ci vers pur, să vă hrănesc.

Gustaţi harul meu divin,
E dar de la Dumnezeu,
Sufletul îmi este plin
Chiar de mă furaţi din greu.

Eu sunt una, voi o groază,
Aş vrea să vă mulţumesc,
Furtul nu îmi dăunează,
Ştiţi de ce? Fiindcă iubesc!

Eu nu mă scald la întâmplare


De vrei inima mea pe tavă
În două zile şi-un minut,
Problema ta e foarte gravă,
Pot oferi doar un sărut.

 

Am trăit clipa blestemată
Când prin ochi, suflet am văzut,
Am plâns cum n-am să plâng vreodată,
Doi ani de zile şi mai mult…

De vrei să-mi pui pe suflet sare
Din norii mei să mă cobori,
Să-mi dai, să beau, zilnic uitare,
Ar însemna să mă omori.

Eu am trăit clipe supreme
Cum nu vei trăi niciodată,
În lumea asta sunt probleme,
Deşi doar eu mă simt ciudată.

Pe orice navă vei urca,
Pe orice munte vei ajunge,
În mintea mea nu poţi intra,
Iar eu am obosit a plânge.

În mine-am pus o barieră,
Statuia rece m-a aprins
Cât dădea suflet, am fost sferă,
De-acum voi fi de neînvins.

Nu mai contează câte file
Voi scrie până izbutesc
Să-mi crească aripi de acvile,
Cu versu-acesta mă hrănesc.

Eu sunt izvor de apă vie,
Cu mine, mulţi se răcoresc,
Sunt ca o lună argintie,
Stropi puri de suflet dăruiesc.

N-am cum să-mi vând harul în piaţă
Pentru un simplu compromis,
Prea multe am de spus în viaţă,
Încă mai am destul de scris.

Poate că-n viaţa următoare,
Când tot ce-mi ceri va fi o lege,
Voi deveni nepăsătoare,
Acum nu mă poţi înţelege.

Şi nici nu-ţi cer să faci efortul
Fiindcă n-ai cum să zbori ca mine,
Nu s-a clădit aeroportul
Din care-şi iau zborul, albine.

Numai din el ajungi în stele,
Numai din el, pe nori, pluteşti,
Căldura paginilor mele
N-ai cum s-o vezi, de-o răsfoieşti.

Ce-mi doresc eu din astă viaţă
Tu nu ai cum să înţelegi
Chiar de-ţi rostesc albastru-n faţă,
Iubirea pură, n-are legi.

Peniţa sufletului meu
Mai scrijeleşte pe hârtie
Harul Bunului Dumnezeu,
Iar acest dar, nu-i o prostie.

Eu m-am născut pentru iubire
Şi mă sacrific pentru ea,
Poate pe tine-o să te mire,
Dar nu-mi poţi avea inima.

Averea mea nu stă în pungă
Sau carduri pline de dobânzi,
Aura mea nu vreau s-ajungă
Decât la mâna celor blânzi.

Să-i mângăie firesc pe frunte,
Pe suflet şi trupul rănit
Când slova mea vor să asculte,
Să înţeleagă ce-am simţit.

Pe bolta mea mai este soare,
Pe cerul meu, stele mai sunt
Lor le pot fi pe veci datoare
Cu-a mea căldură din cuvânt.

Eu nu mă scald la întâmplare
În apele acestei lumi,
Scriu doar fiindcă mă simt datoare
Să-i împletesc vers din furtuni.

Nu pot s-azvârl peniţa-mi pură
Pe niciun vis de trecător,
Eu sânt o simplă picătură
Dar versul meu nu-i muritor.

Vă rog, nu mă furaţi!


Gustă din paginile mele,
Gustă fără de teamă,
Când lacrimi fără de zăbrele
În suflet vor să geamă!

Nu am, în suflet, gând meschin
Nu cer ce nu-i al meu,
Doar dăruiesc, din foc şi chin,
Har de la Dumnezeu.

Gustă din miezul meu de pâine
Frământat cu iubire,
Când lacrimile cristaline
Izvorăsc în privire.

Eu nu cer perle, nici averi,
Nu le duc în mormânt,
Nu mă fura, când poţi să ceri
Din darul meu cel sfânt!

Gustă din rodul muncii mele
Când viaţa ţi-este goală
Şi vei zbura până la stele
Cu-ai mei stropi de cerneală.

Nu-ţi cer nimic din ce nu ai,
Nu-ţi cer vreo vorbă-n vânt,
Mă poţi citi fără să-mi dai
Nimic, de pe pământ!

Gustă din ale mele rânduri
Din lacrimi împletite
Dar, nu-mi turna cianură-n gânduri
Cu minciuni ascuţite.

Eu nu cer laude faimoase,
Plată pentru vreun măr,
Aplauzele zgomotoase…,
Ci, purul adevăr!

Gustaţi cu drag din versul meu,
Cât să vă îndestulaţi,
E har sfânt de la Dumnezeu,
Vă rog, nu mă furaţi!