Dana Pătraşcu – Exişti pe veci – recită – Sabina


Reclame

Exişti pe veci


Ştiam că vei întoarce-alene capul,
Că vei zâmbi firesc, nevinovat,
Dar, n-am crezut c-ai să reverşi rucsacul
Dilemelor, aşa nemotivat.

Ştiam că va veni şi clipa-n care
O singură silabă-ţi va impune
Să defineşti iubirea ca pe-o mare
De lacrimi, inundând întreaga lume.

Ce nu ştiai, deşi stă scris în stele,
Dar, ai omis să îţi aduci aminte,
Un fapt infim, în versurile mele
Exişti pe veci, fără de jurăminte.

Ce nu vei înţelege niciodată
E ceea ce am înţeles demult,
Când ploile vor şterge orice pată
Voi înceta inima să-mi ascult.

Dar, pân-atunci şi soarele şi luna
Vor străluci pe cerul răbdător,
Pentru că raza lor întotdeauna
Va alina sufletul plin de dor.

Curg poemele şiroaie


 

 

 

Cum să te ascunzi sub ploaie
Când o lume-nmugureşte,
Curg poemele-n şiroaie
Frunza-n codru glăsuieşte.

Bat lăstarii la ferestre
Visând că-i o întâmplare,
Florile de colţ rupestre
Se agită tot mai tare.

Trec furtuni, zile senine,
Ierni cumplite se ivesc,
Nopţile cu stele pline
Aripi albe dăruiesc.

Lupii-n haită se adună
Încercând a sfâşia
Dragostea sub clar de lună
Presărând neîncrederea.

Crivăţul din nou porneşte
Fără nicio ezitare,
Dar, izvorul nu se-opreşte
Curge-n versuri uimitoare.

Flacăra iubirii sfinte
Pâlpâie fără oprire,
Soarbe viaţa din cuvinte
Ce tind numai spre uimire.

Îngerii din cer coboară
Împletind cununi de dor,
Clipele mi le măsoară
Cu-n verde nemuritor.

 

 

 

 

Incredibila uitare


 

 

 

 

Incredibil cum apare,
Primăvara cu-o căpşună!
Păsările migratoare
Revin, ca în vremea bună.

Neîncrederea mocneşte
Ca apa otrăvitoare,
Dar, în noapte, îndrăzneşte
Să strivească altă floare.

Negăsind în lumea largă
Hrană binecuvântată
Cu-n satâr a vrut să spargă
Tăcerea, încă odată.

Şi-a făurit, pentru vise,
O caleaşcă zburătoare,
Dar în ciuda celor zise
Calcă dragostea-n picioare.

Orice-ar face sau ar spune,
Ochii îi sunt veşnic o carte,
Timpul nu îmi descompune
Sufletul, nici după moarte.

Toarnă venin în iubire
Incredibil de uşor,
Parcă i-aş fi dat de ştire
Cât mă arde al său dor.

Mi-am închiriat o mască
Din acelaşi târg cu-al său
Pentru orice gură-cască,
Dar nu pentru Dumnezeu.

El mi-a fost mereu aproape
Când a fost de negăsit
Peste munţi înalţi şi ape,
El e de neînlocuit.

Nu sunt Faust, nici Moulton,
Sufletul să-mi vând pe-o pâine,
Port al versului palton,
Dumnezeu ştie mai bine.