Să pot zâmbi


Din vise m-ai răpit aseară
şi m-ai purtat prin alte vise,
să-mi poţi pătrunde-n inimioară
când stelele zâmbeau aprinse.

Mi-ai pus în suflet alinare,
balsam cu iz de iasomie,
să mă strecor pe-alei cu soare,
să-mi umpli inima pustie.

Mi-ai pus pe frunte un sărut
şi încă unul, încă multe…
Poate că doar mi s-a părut
sau dragostea vrea să se-nfrupte?

Iubirile se nasc în zori
când lacrimile mă înving,
visele-s duse printre nori
iar eu îţi scriu, să nu mă sting…

Stelele dorm prea obosite
să ne mai poată urmării,
mi te-au lăsat din zori, în minte,
mi te-au adus să pot zâmbi.

Cred că stelelor le pasă


Vara s-a scurs printre suspine,
Toamna mă frânge-n nopţi târzii,
Adorm cu dor imens de tine
Înlăcrimând alţi zori de zi.

Chiar crezi că stelelor le pasă
De-acest imens covor de frunze?
Chiar crezi că visele mă lasă
Să-mi hrănesc sufletul cu pânze?

Luna şi-a distrus jumătatea,
Soarele-i palid ca şi mine,
Deşi nu mă-ngrozeşte moartea,
Îmi este tare dor de tine!

Chiar crezi că stelelor le pasă
De-nmormântarea frunzelor?
E clar că toamna mă apasă
Să-mi mistui sufletul de dor.

Purific nopţile cu lacrimi,
Serile-n versuri învelesc,
Probabil am vreo zece inimi
De-aceea supravieţuiesc.

Chiar crezi că stelelor le pasă
C-adorm mereu cu tine-n gând,
Aşteptând să te-ntorci acasă?
Se sting şi ele… rând pe rând.