O lacrimă pe pânză


Pusesem visele de-o parte
Pentru o clipă, şi-am urcat
Prin zbuciumate ploi, să-mi poarte
Umbrela, cel ce m-a visat.

Am alungat, aşa-ntr-o doară
Realitatea la gunoi,
Sub ultima piatră de moară
Ce rămăsese între noi.

Păşeam ţinând-mă de mână
Cu năzuinţele ascunse
De guri, avide să rămână
Căscate, pentru a fi unse.

De-o parte şi de alta-n taină
Vedeam cum se-mpletesc iluzii,
Cum buzunarele de haină
Se îmbulzeau după transfuzii.

Unul mai ciuruit ca altul
Îmi desenau pe caldarâm
Scări, ce mi-ar fi adus înaltul
Loc impresionant, în scrum.

Vedeam pe paginile goale
Cum se împrăştiau cuvinte,
Care de care mai astrale,
Lăsând impresia că-s sfinte.

Le urmăream cu-abilitatea
Unui meticulos vestit
Ce-şi şterge zilnic nedreptatea
Depusă după asfinţit.

Sclipiri cu iz extravagant
Încercau să-mi preia controlul,
Să mă împingă în neant,
Confundând sufletul cu rolul.

Paşii mei prin furtuna dârză
Înspăimântau fără tăgadă
Fiindcă o lacrimă pe pânză
Din vârfuri riscă să se vadă.

Numai că-n a ei transparenţă
Şi liniştea care-o emană
Striveşte cu intransigenţă
Visul oricărei buruiană

Reclame

În ambele mâini


Privesc către stele prin ceaţa iscată
Luându-mi o mostră de zbucium sub braţ,
Visez că, iubirea, în lume plecată
Îmi smulge-o privire, din cea cu nesaţ.

Gândesc că, de ploaie se-ascund, ciripind,
O mână de păsări, la streaşină-n zori,
Să-mi zdrobească visul în care mă-ntind
S-apuc o fărâmă de iarbă din nori.

Mă pierd ca o şoaptă purtată de vânt,
Ca mierea în ceaiul fierbinte de soc,
Îmi strâng rădăcina la piept, şi-n cuvânt
Găsesc alinare, nu-i vorba de joc.

Tu-mi sapi un tunel prin munţi de nisip
Şi-mi dai mătrăgună la micul dejun,
Implor bolta sfântă, şoptind, să nu ţip
De-atâta durere, şi n-am cui să spun.

Sunt flori ce mă-mbată sperând să inspir
Culoarea perfidă cu iz aparent,
Le simt de departe, nu le deconspir,
Încerc să fac jocul, tăcând insistent.

Privesc către stele, un joc de lumini
Ce zburdă purtând firul ierbii în gând,
Mi-aduce răspunsul, în ambele mâini
Am raze din care hrănesc rând pe rând.

Zadarnic cauţi umbre


 
 
 
Va trebui să zbier, să strig cu frenezie,
Să mituiesc trompeta sau tobele stridente?
Dar eu nu ştiu s-o fac, eu aştern poezie
Sau doar gânduri mărunte, zic eu, adiacente.

Ce-ar trebui să fac să-mi înţelegi amarul,
Ce-ar trebui să scriu ca să mă poţi citi?
Sunt doar un strop de suflet ce spulberă coşmarul,
N-am stânci otrăvitoare în dreptul inimii.

Încerc să-ţi aflu scopul, să-ţi dau masca deoparte,
Să-ţi pun în palme totul, aşa cum e de fapt,
Dar mă loveşti întruna, cu laude deşarte
Şi nu cred în fantasma unui tablou inapt.

De vei pleca, ştiu sigur că-n zori te vei întoarce
Să-mi răscoleşti tăcerea aşa cum faci de fel
Când roua dimineţii o lacrimă îşi stoarce
Din iarba primăverii în al meu sufleţel.

Zadarnic cauţi umbre, s-au dus de-o veşnicie,
Nu le mai iau în seamă de când s-au dezmembrat,
Ignor a lor culoare, albastru-i pe hârtie,
În versul meu răsună ce s-a concretizat.

 
 
 
 
 
 
 

Nu voi abdica



Dacă nu vezi sau simţi ca mine,
Dacă nu ştii prin ce răzbesc,
Te du, te rog, unde-ţi e bine,
Nu te reţin, nu te lovesc!

Eu clipele le ung cu miere
În fiecare zi amară,
Iar dacă nu-ţi face plăcere
Să le-ndulcim, nu-mi da ocară!

Trăim cu toţi pe-această lume
Să împărţim ce-i mai frumos,
Unii vor viaţa să-mi consume
La modul cel mai dureros.

Alţii-nmulţesc ciorba cu apă
Să-şi crească încă doi copii,
În viaţa lor să nu încapă
Singurătatea inimii.

Unii pândesc precum pisica,
La orice colţ, la orice gură
Să-şi umfle pe furiş burtica
Cu tot ce are-o picătură.

Alţii m-atacă pe la spate
Fiindcă aşa s-au învăţat,
Sperând să mă îngroape-n noapte
Sau să m-atragă în păcat.

Unii lovesc cu bumerangul
Fără să-şi dea seama măcar
Că mie nu-mi va pica rangul
Fiindcă nu-l am şi e-n zadar.

Unii m-atrag sperând bezmetic
Că mintea-mi este precum fusta,
Din suflet să-mi rupă vreun petic
Hrănindu-se precum lăcusta.

Alţii în goana dup-avere
Îmi cerşesc tot ce pot ceda,
Eu nu alerg după putere
Nu vreau a mă împiedica!

Dau gratuit suflet pe pâine
Şi nu cer nimănui nimic,
Iar dacă n-aveţi loc de mine
V-anunţ că nu am să abdic!

Nu-s educată-n şcoli înalte,
N-am diplome de mare boss,
Dumnezeu a vrut să mă salte,
Iar eu Îi mulţumesc frumos!

Dacă nu vezi la fel ca mine
Orice-ai avea în jurul tău,
Nicio lentilă nu-i de tine,
Te du, te rog, cu Dumnezeu!