Uniţi în jurământ


 

 
 
Mirific ne privesc din ceruri stele,
ne luminează drumul triumfal
purificat cu versurile mele
şi sufletul cu lacrimi de opal.

Şi totuşi frunza aurie cade
sub tălpile grăbite să strivească
ne-luând în seamă sufletul cum arde
în toamna ce-a uitat să-mbătrânească.

Servim cupe cu vers seară de seară,
săruturi aşternute în poem
pătrund triumfător în inimioară
cu fericirea dusă la extrem.

Şi totuşi frunza cade la-ntâmplare
deşi credeam că pe acest pământ
se naşte, rătăceşte şi se moare,
noi vom domni uniţi în jurământ.

 
 
 

Incredibila uitare


 

 

 

 

Incredibil cum apare,
Primăvara cu-o căpşună!
Păsările migratoare
Revin, ca în vremea bună.

Neîncrederea mocneşte
Ca apa otrăvitoare,
Dar, în noapte, îndrăzneşte
Să strivească altă floare.

Negăsind în lumea largă
Hrană binecuvântată
Cu-n satâr a vrut să spargă
Tăcerea, încă odată.

Şi-a făurit, pentru vise,
O caleaşcă zburătoare,
Dar în ciuda celor zise
Calcă dragostea-n picioare.

Orice-ar face sau ar spune,
Ochii îi sunt veşnic o carte,
Timpul nu îmi descompune
Sufletul, nici după moarte.

Toarnă venin în iubire
Incredibil de uşor,
Parcă i-aş fi dat de ştire
Cât mă arde al său dor.

Mi-am închiriat o mască
Din acelaşi târg cu-al său
Pentru orice gură-cască,
Dar nu pentru Dumnezeu.

El mi-a fost mereu aproape
Când a fost de negăsit
Peste munţi înalţi şi ape,
El e de neînlocuit.

Nu sunt Faust, nici Moulton,
Sufletul să-mi vând pe-o pâine,
Port al versului palton,
Dumnezeu ştie mai bine.

 

 

 

Să-mi dai sărutul tău ceresc!


Continui pe nor plutesc,
Nu mă ascund, nu vreau s-o fac
Cu niciun chip să te lovesc
Mai bine-n dorul tău să zac.
.
E-aşa pufos pe norul gri,
Mă duce peste tot, ca vântul,
Deşi, de dor m-aş risipi,
Cu lacrimi aş picta pământul.
.
De fapt, nimic nu urmăresc,
Sunt în vacanţa de oftat,.
Nu încetez să te iubesc,
Chiar dacă azi nu ţi-am jurat.
.
Ţi-am spus să nu-mi trimiţi scrisori,
Aici nu vreau să le citesc,
De vrei să afli, mâine-n zori
Să-mi dai sărutul tău ceresc!