Zâmbind în chinuri


I-am dat, zâmbind, o mână de-ajutor,
i-am ascultat, în chinuri, desfrunzirea,
dar nu i-am dat de bănuit că mor
sub stâncile ce mi-au strivit iubirea…
.
I-am topit suferinţele-n tăcerea
ce-o legănam la pieptul meu, cu trudă,
şi-am înţeles că n-a întâlnit durerea
deşi, de ger, avea retina udă.

M-am întrebat, în astă lume nouă,
în care viaţa nu mai e trăită,
chiar dacă-i frânt sufletul pe din două,
care din noi e cea mai împietrită?

Ea, care-şi poartă încă-n palme viaţa
deşi, sub palma fiului se frânge…,
sau… eu, zâmbind în chinuri, dimineaţa,
depunând stea, pe geana care plânge.

Prefer un transfer


 

 

 

 

Azi noapte-am dormit cu capul pe vers,
de-o viaţă o fac dar, azi m-am trezit
cu ochii albaştri de cearcăne, mers
de viaţă prea plină, mi s-a hărăzit.

În noaptea flămândă mi-au curs peste vis
iubiri la secundă cu fast şi alai,
un suflet m-aşteaptă cu geamul deschis
şi braţele pline cu visul din Rai.

Azi noapte-am dormit cu gândul plecat
la poalele erei în care trăim,
mi-e ciudă de noaptea în care-am visat
că totuşi se poate, de dor să murim.

În ziua ce vine mă nasc într-un vis,
prefer altă lume, prefer un transfer,
m-aşteaptă un înger cu geamul deschis
pe norii mei sobri, dar fără mister.

 

 

 

Zidit în al meu nume


 

 

Ardeam ca flăcările vii, în taină,
Strângând la pieptul obosit lumina
Ce-mi pătrundea misterios prin haină,
Cu dorul nemilos, ca ghilotina.
.

Mă strecuram cu lacrimile nopţii,
Înveşmântată ades în vise reci
Ce-mi sfâşiau sufletul ars, cu colţii,
Să rătăcesc aiurea, pe poteci.

Am adunat cuvintele răzleţe,
Ce mi le azvârleai din când în când,
Să-mi întreţină cu-aceeaşi nobleţe
Flacăra neştirbită prinsă-n gând.

Am aşternut dorinţele, de-a valma
Sau cum m-am priceput şi eu mai bine,
Lacrimile-mi ardeau adesea palma
Deşi, păreau atât de cristaline.

Cu tălpile crăpate-am străbătut,
Şi zi şi noapte stânca nemiloasă,
Ca o furnică-n lanţuri m-am zbătut
Şi m-am rugat să te întorci acasă.

Nici nu mai ştiu când ai plecat în lume,
Nici nu mai ştiu, de fapt, dac-ai plecat
Sau ai rămas, zidit în al meu nume,
Un curcubeu de dor catifelat.

 

 

 

 

Egalitarism


De la un timp ascund printre sertare
Durerea, fericirea şi dorința,
Nu vreau să-mi calce nimeni în picioare
Nici bunătatea, nici îngăduința.

De la un timp privesc de sub cortină
Cum se încearcă a-mi despleti scopul
Pășind prin umbră, conuri de lumină,
Licori perfide ce nu-și găsesc locul.

De la un timp cotrobăi prin țarână,
Prin praf de stele ce-au albit de soartă
Să nu mai văd cum zburdă mână-n mână
Invidia şi ura-n lumea moartă.

Cu ghearele-am urcat pe stânci de groază
Să nu văd cum se calcă în picioare
Iubirea şi tandrețea ce vibrează
Sub munți de timp uitat printre sertare.

Firescul l-am ales din prea banal,
L-am şlefuit cu zorii-ncercănaţi
Să iasă la lumină triumfal,
Dintre pereţii vremii, îngheţaţi.

Am dat cu pumnu-n toate şi-am urlat
Spărgând tăcerea norilor mahmuri
Prin care egoismul a umblat
Să mă zidească din dărâmături.

Am dat de înţeles orbilor trişti
Că m-am retras în lumea mea diformă,
Unde ți se permite să te mişti
În orice haină şi în orice formă.

Dorul tău


Pătrunde lent prin porii toţi,
Îl simt neîncetat prin vene,
Zadarnic sper că ai să poţi
Să-l stingi cumva, arde alene.
.
Cale de-ntoarcere nu are,
Un alt leac nu s-a inventat,
Îndulcesc clipele amare
Cu-n vers şoptit, neasortat.

Tac când nu am nimic a spune
Deşi răcnesc mereu în şoapte,
Am ales pe această lume
Drumul clădit de stele-n noapte.

Un fir de vers ce dogoreşte,
Toceşte câte-o picătură,
M-adună sau mă risipeşte,
Mă reîncarcă de căldură.

Tac adunând pe lângă mine
Firave gânduri de cu seară,
Alung un dor când altul vine
Şi se aşterne-n inimioară.

Mai sunt pe lume încă


 

 
 
Mai sunt pe lume pietre, mai sunt pe lume stânci
Mai sunt şi ape tulburi, chiar şi fântâni adânci,
Mai sunt şi lacrimi sfinte curgând pentru un dor,
Mai scriu şi eu o slovă în ciuda anilor.
 
Se împletesc iluzii, se sting pe albe flori,
Se nasc iubiri de-o clipă, se prăbuşesc comori,
Se reclădesc speranţe din florile de măr,
Aştern încă odată un strop de adevăr.

Mai sunt încă speranţe, mai sunt încă minuni
Mai sunt suflete care înveselesc tăciuni,
Mai regăsim iubirea ce se credea pierdută,
Pun un fir de amprentă şi mor ca o redută.

Se pierd atâtea clipe în scrinul nepăsării,
Se duce la osândă umbra însingurării,
Se pune preţ pe-o oală din nopţile târzii,
Pun virgulă-ntre rime cu rang de poezii.

Mai sunt pe lume versuri şi adieri de vânt,
Mai am curaj să sufăr pentru orice cuvânt,
Mai iscălesc o rugă  pe geana stelelor
Şi-apoi în noaptea surdă mă voi topi de dor.

 
 
 

Curg poemele şiroaie


 

 

 

Cum să te ascunzi sub ploaie
Când o lume-nmugureşte,
Curg poemele-n şiroaie
Frunza-n codru glăsuieşte.

Bat lăstarii la ferestre
Visând că-i o întâmplare,
Florile de colţ rupestre
Se agită tot mai tare.

Trec furtuni, zile senine,
Ierni cumplite se ivesc,
Nopţile cu stele pline
Aripi albe dăruiesc.

Lupii-n haită se adună
Încercând a sfâşia
Dragostea sub clar de lună
Presărând neîncrederea.

Crivăţul din nou porneşte
Fără nicio ezitare,
Dar, izvorul nu se-opreşte
Curge-n versuri uimitoare.

Flacăra iubirii sfinte
Pâlpâie fără oprire,
Soarbe viaţa din cuvinte
Ce tind numai spre uimire.

Îngerii din cer coboară
Împletind cununi de dor,
Clipele mi le măsoară
Cu-n verde nemuritor.