Printre trecători


Fă-mă Doamne-o stea polară
Să zâmbesc mereu
Când nu-mi e viaţa amară.
Să cad când mi-e greu.

Să am parte de lumină
Fără să orbesc,
Să fiu muritor cu vină,
Zâmbind să iubesc.

Lacrima de fericire
Să nu mă cuprindă,
Mai bine să am iubire
Până sus la grindă.

Fă-mă Doamne-un vis pe geană
Să m-ascund în zori,
Când tristeţile mă cheamă
Printre trecători.

Reclame

Zidit în al meu nume


 

 

Ardeam ca flăcările vii, în taină,
Strângând la pieptul obosit lumina
Ce-mi pătrundea misterios prin haină,
Cu dorul nemilos, ca ghilotina.
.

Mă strecuram cu lacrimile nopţii,
Înveşmântată ades în vise reci
Ce-mi sfâşiau sufletul ars, cu colţii,
Să rătăcesc aiurea, pe poteci.

Am adunat cuvintele răzleţe,
Ce mi le azvârleai din când în când,
Să-mi întreţină cu-aceeaşi nobleţe
Flacăra neştirbită prinsă-n gând.

Am aşternut dorinţele, de-a valma
Sau cum m-am priceput şi eu mai bine,
Lacrimile-mi ardeau adesea palma
Deşi, păreau atât de cristaline.

Cu tălpile crăpate-am străbătut,
Şi zi şi noapte stânca nemiloasă,
Ca o furnică-n lanţuri m-am zbătut
Şi m-am rugat să te întorci acasă.

Nici nu mai ştiu când ai plecat în lume,
Nici nu mai ştiu, de fapt, dac-ai plecat
Sau ai rămas, zidit în al meu nume,
Un curcubeu de dor catifelat.

 

 

 

 

Iresponsabilitate


Mă doare prezentul că nu-l iei în seamă,
Din lipsă de ceasuri sau pierderi de vreme,
Amarnic mă arde, că-ţi spun cum mă cheamă,
Iar tu-mi pui pe umeri ciudate probleme.

Atârnă rucsacul prea plin, cu trădare,
Cu setea nebună de-a fi ce nu eşti,
Mă arde lumina din bezna ce n-are
Buton de oprire…, tablou de poveşti.

Privesc cum înlături mândria şi fala,
Să nu se aleagă din ele nimic,
Nu-ţi pasă de mâine, îmi refuzi migala,
De pe ai mei umeri, îmi strigi: „eşti prea mic!”

Eu? Udat-am o floare, văzut-au cu toţi,
Tu-mi pui stele-n traistă, închizi cu fermoar,
Mă inviți la cină atât cât mai poţi,
Să-ţi depăn o șoaptă rostită-n zadar.

În bezna prea clară, tu nu vezi tortura,
Doar Cerul mai poate ceva să mai schimbe,
Iubirea curată se stinge sub ura
Ce nu încetează prin noi să se plimbe.

Ne împingem spre vârfuri să punem pe pâine
Un cer rupt de stele, pierdut în venin,
Să punem la plată furtuna de mâine
Şi-n caz de incendiu, paharul cu vin.

Trezirea se lasă de mult aşteptată,
Se-nchide o pleoapă pe când te strecori
S-ajungi sus pe locuri, cum n-ai fost vreodată
Deşi-s trepte multe…, tocite-n culori.

Eu primeam o floare, tu o desenezi,
Să-i soarbă parfumul ai tăi descendenți,
Mai am curcubeul ce vrei să-l pătezi,
Cu el mă feresc de iluștri absenți.

Paşte Fericit!


 

Ouşoare, cozonaci,
Pască şi lumina vie
Pentru voi, prieteni dragi
Sufletul să vi-l mângăie!
Un vin roşu şi-o dorinţă,
Cu toţi sănătoşi să fim,
În suflet s-avem credinţă,
Pe Dumnezeu să-l slăvim!

Aici n-a murit iubirea


 

 

 

I-am scris soarelui o notă
S-o recite când adoarme,
Când va pune redingotă
Nopţilor fără de arme.

I-am spus totul verde-n faţă,
Nimic nu mă mai reţine,
Nici măcar de dimineaţă
Când fură vise divine.

Nu se aştepta, desigur,
La a mea seninătate,
Am vrut numai să-l asigur
Că n-are mereu dreptate.

M-a privit o clipă-n grabă,
Încruntat ca şi-altădată
Apoi şi-a văzut de treabă
Luminând lumea cealaltă.

Într-o seară, printre creste
L-am zărit cum îmi citea
Sufletul, ca pe-o poveste
Ce emană dragostea.

S-a ascuns de după dealuri
Punând nopţilor candoare,
Stropi de suflet curg în valuri
Numai dintr-o lumânare.

Nu-i nevoie de furtună
Pentru-a crea omenirea,
Strop cu strop aici se-adună,
Unde n-a murit iubirea.

Pâlpâie în continuare
Flacăra iubirii sfinte,
Când voi pleca la culcare,
Luminez printre morminte.

Iar dacă din întâmplare
Strada îmi vei lumina,
Nu uita că eşti o floare
Ce-mi alină pagina.

 

 

 

Drumul firului de apă


Aşa şi-a adus aminte
Că pe-acolo mai trecuse,
Pietrele-o păstrau în minte
Ca pe un sirop de tuse.

Salcia părea bătrână
Dar la fel se oglindea,
Cu smerenie divină
Oferindu-i umbra sa..

Vântul nu-nceta s-o bată
Provocându-i valuri sparte,
Ea tăcută şi curată
Spală stânca mai departe.

Uneori mai poposeşte
În căuşul palmelor,
Dar se scurge şi porneşte
Redând viaţa florilor.

Enigmatic se ascunde
Hrănind orice rădăcină
Însă drumul ei pătrunde
Pentru-a ieşi la lumină.

Bâjbâind prin vis


 

De-ar fi fost de vină luna
Şi nu şarpele pervers,
Fructul Evei cât aluna,
Iar Adam cântat în vers,
Ca şi luna de poeţii
Visători neobosiţi,
Lupii şi-ar ascuţii colţii
În şerpii încolăciţi,
N-aş fi stat seară de seară
Să-mi pun viaţa chezăşie
Că stelele or s-apară
Doar să îmi aducă mie
Alinarea şi speranţa
Ce-l transmite versul meu,
Aşternut în concordanţa
Iubirii de Dumnezeu.

Aş fi adormit odată
Cu toţi norii nemiloşi,
Lăsând pagina curată,
Luna pentru somnoroşi,
Mărul lui Adam pe masă,
Stelele la locul lor,
Noaptea asta călduroasă
Pe lumina ochilor,
M-aş trezi de dimineaţă
Fără vrere, fără vis
Bâjbâind veşnic prin ceaţă
Ca Eva în Paradis.
Mi-a dat Dumnezeu putere
Şi iubire, cât pot duce,
Asta e a mea avere,
Harul meu curat şi dulce.