Publicat în Dana Pătraşcu

Luna martorul divin


în noaptea asta caldă
când ai plecat, iubite
Luna în stele-mi scaldă
sufletul... ca înainte.

în noaptea asta rece
când te-ai întors acasă,
Luna ar vrea să-mi sece
sufletul, dar nu-mi pasă.

de-acum te am de-a pururi
în suflet și cuvânt,
vom fi ca două șnururi
legate, pe pământ.

poate era mai bine
dac-o tăiam felii,
cândva, când pentru tine
eram zorii de zi...

cu un cuțit albastru,
la fel ca ochii tăi,
făceam al nopții astru
felii, felii, prin văi.

îi înghețam privirea
cu un sărut sublim
și îi trezeam uimirea
că încă ne iubim.

în noaptea asta parcă
zâmbea în colțul gurii,
sperând că n-o remarcă
privirea picăturii.

ne tot privea, divina,
și tremura ușor
când ai pornit mașina,
știind că-mi va fi dor.

dar tot așa de bine
ar trebui să știe,
ce simt eu pentru tine
și ce îți sunt eu ție.

ea doar să lumineze
speranță aducând,
să binecuvânteze
iubirea pe pământ.
Publicat în Dana Pătraşcu

Pe linia vieții


Păzeam ușa clipelor,
întredeschisă,
am țuguiat buzele și-am intrat
pe sub ea
cu un zâmbet.

.

Soneria mi-a astupat urechile
cu frunzele toamnei ce urma
să vină din rărunchiurile
verilor sfrijite, crăpate.

Pragul s-a încăpățânat
să adoarmă
și-a lăsat miezul nopții
să se strecoare
din căușul palmei
pe linia vieții.

Un singur fir de ață
se mai roagă de cer
să lase stelele exact în același loc,
să mă păzească.

Publicat în Dana Pătraşcu

Nu-i de ajuns


Am încercat seară de seară
să-mi îngrădesc gândul
cu cioburi de stele.
mi-au luat foc visele
și luminat nopțile.
.
Am hotărât să-mi  despletesc
visele pe umerii munților,
în timp ce zorii-mi pictau chipul tău
în iarba înrourată
catifelându-mi călcâiul.
.
Am depus la picioarele dorului
stânci, lacrimi și miere
de pe buzele încleștate
ale amintirilor în care domneai
numai tu, regele viselor mele.
.
Am sfâșiat apusul
cu ghearele înmuiate
în flăcările soarelui
și-am îngenunchiat înaintea lunii
ce urma să-și împartă visele
în frumoase și neîmplinite.
.
Am sperat că te voi uita,
m-am resemnat
știind că nu e de ajuns
să-i pui inimii ochelari
de soare la răsărit de lună.
.

Publicat în Dana Pătraşcu

Mă predau vieţii


Ieri am brăzdat cu lacrima apusul
printre tăceri să nu mai rătăcesc,
am înţeles că alegând opusul
mi-am croit drumul supraomenesc.

Am înţeles că soarele apune
când luna-n stele noaptea îşi îmbracă,
că tu eşti singurul de pe această lume
care mă fierbe-n solzi de promoroacă.

Ieri ţi-am dat libertatea de-a alege
cu siguranţa că îţi vei lua zborul
descopăr azi că noi nu avem lege,
nici legile nu ard cum arde dorul.

Am înţeles că lacrima nu poate
să-mi şteargă amintirile oricât doresc
să te ascund în suflet, peste noapte
mă predau vieţii fiindcă te iubesc!