Nu sunt doar un val


Dacă-n noapte ceri lumină,
În zori doar să dormitezi,
Când eşti vârf, la rădăcină,
Vara, vrei să hibernezi…

Dacă-n noapte spargi ferestre
Să presări pe catifele
O lume ce numai este
Fiindcă n-are timp de stele…

Şi-apoi ceri şi ceri dreptate
Strigi la lună şi la soare,
Aduci ceaţă-n claritate,
Alungând cerul din mare…

Dacă-n zori tragi draperia
Şi nu laşi să te-mpresoare
Decât gerul şi mândria,
Vei trăi fără culoare.

De te-ascunzi după cuvinte,
După măşti de carnaval,
Mai bine-adormi înainte
De-a visa că-s doar un val.

Reclame

Dorul tău nu mă mai doare


Am plâns cât primăvara-n care
Ochii tăi m-au vrăjit subit,
Azi dorul tău nu mă mai doare,
Nici nu mai plâng, am obosit.

Am plâns în viaţa asta dură
Cât Dunărea învolburată,
Ţi-am dăruit iubire pură,
Dar n-ai văzut-o niciodată.

Am plâns în nopţile pustii
Cât Dunărea şi trei izvoare,
Mereu te aşteptam să vii
Să-mi dăruieşti raze de soare.

Am plâns de dor şi de iubire,
Am plâns chiar şi la pieptul tău,
Odată, chiar de fericire
Mă ştie Bunul Dumnezeu.

Am plâns cât noaptea înstelată
Prin vise când te rătăceam,
Te-am visat azi, ca şi-altă dată,
În mii de măşti te regăseam.

Voiam să fug din calea ta,
Îmi spuneai clar că nu se poate,
Că oriunde te vei afla,
Vei fi aici şi zi şi noapte.

Coşmarul n-a durat prea mult,
Un fulger somnul mi-a răpit,
Nu mai vreau glasul să-ţi ascult,
E prea târziu şi-am obosit.

Ploile paşii-ţi vor spăla,
Când amintirile pe rând,
Din suflet le voi alunga
Pe culmea norilor, visând.

Lanţul cel vechi a ruginit
De-atâtea lacrimi sângerânde,
De-acum tot jocul ia sfârşit,
Tabla de şah o voi ascunde.

Am plâns în viaţa asta mare
Cât milioane de furtuni,
Azi dorul tău nu mă mai doare,
Dumnezeu va face minuni.

Iubirea îmi dă putere



Uneori vreau să gust uitare,
Zborând prin cerul înstelat,
Să lepăd haina ce mă doare
Doar colindând în lung și-n lat.

Uneori vreau să privesc stropii
Din colţul meu de nor pufos,
Să-mi pun sub cap, în tihnă, plopii,
Oferind tot ce-i mai frumos.

Uneori vreau să pierd uimirea
Din filele anterioare,
Să plămădesc doar fericirea
Acestei lumi, sădind o floare.

Uneori vreau să-ți dau o clipă
Din tot ce am acumulat,
Să uit că am făcut risipă
Când sufletu-n palme l-am dat.

Uneori simt cum mă doboară
Măștile care mă rănesc
Dar, mă retrag în prag de seară
Puternică, să te iubesc!

Iubirea ta îmi dă putere
Să ignor tot ce m-a lovit,
Să privesc măștile-n tăcere,
Să te iubesc necontenit.