M-aș ascunde


Cum să-mi curăț ochii minții
când din pleoape curg izvoare
de parcă mi-ar cere sfinții
să le fiu pe veci datoare…
.
Cum să uit cruda furtună
ce mi-a mistuit surâsul,
când pe boltă, doar o lună
îmi înseninează-apusul….

Cum să fac din venin miere
și din bice alinări,
când mă mistui în tăcere
pe sub cele patru zări…

Vârf de ac de-aș fi pe lume
stelele le-aș implora
sufletul să mi-l consume
să nu mă pot apăra…

Fir de iarbă de-aș pătrunde
contopit în bob de rouă,
lacrimile mi-aș ascunde
de lumea aceasta… nouă.

miere caldă… fiartă-n soare


Simt cum îmi implori tăcerea
să se spargă-n părţi egale,
cum aştepţi la gura cheii
doar un semn, valsând spre vale…

Simt cum frângi palmele-n zarea
ofilită, fără ţel,
mă confunzi cu depărtarea
dar nu vezi că ard la fel.

Ce-ţi mai place să-mi pui sare
peste rana aburindă…,
deşi vezi ce mult mă doare,
doar te simt, îmi eşti oglindă.

Rândunica cea ghiduşă,
din zori până-n miez de noapte,
îţi şopteşte pe la uşă…
… miere caldă… fiartă-n lapte…

Urmăreşte firul ierbii
cum se zbate la fereastră…
albă-i noaptea, albi sunt corbii,
neînţelegând pacea noastră.

Simt cum îmi alungi prezenţa
dar, m-aştepţi la gura cheii,
transformând indiferenţa
în floarea ce-o lasă teii.

Mierea caldă… fiartă-n soare
se adună-n cerul gurii,
se opreşte, temătoare,
de puterea picăturii.

Zborul meu spre soare


Ar trebui să mor pentru-a mă naşte
pe pieptul tău, fir alb de crin firav,
prins cu beteală albă? Recunoaşte,
c-ar trebui să mor…, sau mult mai grav…
.
Ar trebui să nasc un crin uscat sub nori,
să-l ud cu şoapte vii la asfinţit,
să-l redescopăr între nopţi şi zori,
în clipa când pe stele-am amuţit?

Ar trebui să plâng pentru-o tăcere,
purificată-n ţipete cumplite?
Sau să-mi opresc secundele-n durere,
cu miere şi petale împletite?

Ar trebui să-mi strâng în saci durerea,
să i-o dau vântului când va veni
cu tine, să-mi aducă mângâierea
şi să mă nască, cum s-ar cuveni…

Ar trebui să mă trezesc cu tine
la pieptul meu, nu doar în gând şi trup,
să mă găsesc şi regăsesc cu bine,
lacrimi de dor să nu beau sau să rup…

Ar trebui să-ţi spun că se-nserează
pe toamne lungi, cu ploi îndelungate,
că stropi fierbinţi pe-obraji încă-mi valsează
şi totuşi te aştept noapte de noapte.

Ar trebui să mor pentru-a reține
că m-am născut din pură întâmplare
să te iubesc pe veci numai pe tine,
să mă conduci în zborul meu spre soare.

Alegere


Nu vreau să-ntind mâna spre soare,
Să-ţi umbresc drumul cu vreun nor,
Mai bine muşc din depărtare,
Hrănindu-mă cu al tău dor.
.
Aleg să fiu sclavul iubirii,
Orbească dracii toţi, de ciudă,
Că-n timp ce-ngrijesc trandafirii,
Ei, pentru a mă-nţepa, asudă.
.
Aleg să dau vieţii culoare
Din ochii tăi şi geana mea,
Ignorând orice vrăjitoare
Ce nu invocă dragostea.
.
Nu vreau să rătăcesc prin ceaţă,
Mai bine-mi fac prin munte drum
Decât să strâng întreaga viaţă
Saci îmbâcsiţi de ger şi fum.
.
Aleg să-mi pun sare pe rană
Decât să mă înec în miere,
Zaharisindu-mă într-o cană
Cu pereţi căptuşiţi de fiere.
.
Aleg să port în suflet chinul
Şi crucea-n spate, fără teamă,
Decât să dăruiesc suspinul
Uitând că dragostea mă cheamă.
.
Nu vreau să te admir pe tavă,
Aburind, din cuptor, ieşit,
Mai bine sufăr sub potcoavă
Şi te iubesc la nesfârşit.

Dacă pierzi


De ce mă urci şi mă cobori
De fiecare dată,
Chiar nu-ţi e teamă că pe flori
Găsesc rouă curată?

De ce-mi vorbeşti despre trecut
Cu-atâta insistenţă,
De parcă eu aş fi născut
Totul din imprudenţă.

De ce nu-mi dai stropi de lumină
Cum o făceai cândva,
Crezi că pot fi o pelerină
Doar pentru vreme grea?

De ce îmi torni în suflet miere
Numai când mă acresc
Şi-n lacrimi pline de durere
Mă îneci când te iubesc?

De ce-mi vorbeşti despre fantome
Când totul este clar?
În baza cărei axiome
Îmi arzi sufletu-n jar?

De ce mă înalţi pe culmi muntoase,
Prăpăstii îmi deschizi,
Nu vezi că-n zilele frumoase
Sufletul mi-l ucizi?