Sete


 

 

 

 

 

Mi-am pus setea la-ncercare
Să văd cât de mult îi pasă
Când durerea e-aşa mare,
Inima atât de arsă…

Am lăsat-o să adie
Ca o frunză-n vârf de nuc,
Fără nicio broderie,
Fără niciun cânt de cuc…

I-am pus dorul la picioare
S-o îngenunchez cumva,
Să-i desculţ poemu-n care
Şoaptele mă dezmierda.

Vântul mă purta pe braţe
Ca pe o comoară veche
Şi-mi şoptea, printre nuanţe
De senin, vers, la ureche.

Duhul serilor deşarte
Mă ferea de suferinţă
Ascunzându-mă-ntr-o carte
Cu lumină şi credinţă.

Mă lovea câte-o furtună
Groaznică, neţesălată,
Nimicind pofta nebună
De-o iubire-adevărată.

Răni purtând veşmânt de gală
Pentru ochii lupilor,
Pun cuvântul cu migală
Pe argintul stelelor.

Timpul curge peste toate
Ca un dor încărunţit,
Visele nenumărate
Pune setea la-ncolţit.

 

 

 

 

Iresponsabilitate


Mă doare prezentul că nu-l iei în seamă,
Din lipsă de ceasuri sau pierderi de vreme,
Amarnic mă arde, că-ţi spun cum mă cheamă,
Iar tu-mi pui pe umeri ciudate probleme.

Atârnă rucsacul prea plin, cu trădare,
Cu setea nebună de-a fi ce nu eşti,
Mă arde lumina din bezna ce n-are
Buton de oprire…, tablou de poveşti.

Privesc cum înlături mândria şi fala,
Să nu se aleagă din ele nimic,
Nu-ţi pasă de mâine, îmi refuzi migala,
De pe ai mei umeri, îmi strigi: „eşti prea mic!”

Eu? Udat-am o floare, văzut-au cu toţi,
Tu-mi pui stele-n traistă, închizi cu fermoar,
Mă inviți la cină atât cât mai poţi,
Să-ţi depăn o șoaptă rostită-n zadar.

În bezna prea clară, tu nu vezi tortura,
Doar Cerul mai poate ceva să mai schimbe,
Iubirea curată se stinge sub ura
Ce nu încetează prin noi să se plimbe.

Ne împingem spre vârfuri să punem pe pâine
Un cer rupt de stele, pierdut în venin,
Să punem la plată furtuna de mâine
Şi-n caz de incendiu, paharul cu vin.

Trezirea se lasă de mult aşteptată,
Se-nchide o pleoapă pe când te strecori
S-ajungi sus pe locuri, cum n-ai fost vreodată
Deşi-s trepte multe…, tocite-n culori.

Eu primeam o floare, tu o desenezi,
Să-i soarbă parfumul ai tăi descendenți,
Mai am curcubeul ce vrei să-l pătezi,
Cu el mă feresc de iluștri absenți.

Miracolul iubirii


 

Sunt teama de-ntuneric
Ascunsă-n reflectoare,
Uimită de feeric
Prin haos și splendoare.

Sunt teama de mărire
Ascunsă într-un nimic,
Izvor de fericire
Gângurind vers peltic.

Sunt teama de izbândă
Clădită cu migală,
Pierdută la secundă
Din infimă greșeală.

Sunt teama veșniciei
Pe lacrima durerii
Și oda bucuriei
În clipa-mbrățișării.

Sunt teama prăbușirii
Din culmile alpine,
Miracolul iubirii
Zărit numai de tine.