Sunt bine!


Sunt bine! Cum ai vrea să fiu?
Tăceam… gândind că m-ai uitat…
Am încetat să mă descriu,
să-mi pun jăratec parfumat…

Sunt bine… alţii-s mult mai rău…
Eu cât de cât mă mai descurc
în braţele lui Dumnezeu,
cad, mă ridic, nu zbor dar, urc.

Sunt bine, numai că-ntrebarea,
venită după-atâta drum,
e zbuciumată… precum marea
şi nu găsesc ţărmul să-ţi spun.

Sunt mult mai bine decât luna
ce plânge de însingurare,
eu luminez întotdeauna
pe norii mei, fără hotare.

Nu te-nhăma la griji deşarte,
sunt bine, nici n-aş fi crezut
că vei pleca aşa departe
şi-am să-nţeleg că te-am pierdut.

Mi se întâmplă să-ţi simt umbra,
când mă fereşte de ciulini
încolăcindu-mă ca febra
din creştet până-n rădăcini.

Uneori chiar mă-ntreb în taină
făr-a cerşi umil răspuns,
te opinteşte-a mea căină,
lacrimile care-au tot curs?

Am ascultat un timp cuvinte
rostite cu înţelepciune,
le-am aşezat în a mea minte
pe-un raft, ferit de multă lume.

De-abia acum am înţeles,
când trei decenii au zburat,
c-atunci când drumul e ales
mai bine pleci neanunţat.

Sunt bine… n-am răni la vedere,
nici de reptile nu mă tem,
am înţeles… n-am ce le cere,
în loc de suflet, au un ghem.

Dar…, tu mă ştii, mă ştii prea bine
că sunt o stâncă, nu-i secret.
Îmi e enorm de dor de tine
dar, mi-este bine prin… decret.

Azi am smuls buruieni o groază,
am spart şi câţiva bolovani…
…sunt bine… totuşi mă întristează
că nu-ţi pot spune la mulţi ani…

Rămâi în suflete noastre
chiar dacă-n grabă ai plecat
să zbori acolo printre astre…
Te vom iubi neîncetat!

dedicată fiului meu Doru-Costinel, care astăzi 04.08.2013 ar fi împlinit 30 ani la ora 10.10.
Dumnezeu să-l odihnească!
Reclame

E prea târziu…


E prea târziu să-ţi spun cum sunt
Sau că aş vrea să-ţi mai rostesc
Vreo vorbă, pe acest pământ
De doi ani nu te mai găsesc.
.
De doi ani nu mai sunt ce-am fost,
M-am transformat într-un vas plin
Cu lacrimi scurse fără rost,
Înăbuşită în destin.

Surâd ca orbul fără soare,
Mă mişc ca un olog, pe nori
Tot ce-ai lăsat e gol şi doare,
Zadarnic te-aştept până-n zori.

Mă rog la Bunul Dumnezeu
Seară de seară, să mă ierte
Că mă topesc de dorul tău,
Zadarnic toţi vor să mă certe.

Nimic pe lumea asta mare
Sufletul nu-mi va consola,
De doi ani sunt o lumânare
Ce arde-n amintirea ta.

Sunt ca orice om, pământ


De sub atele, protejată
De gânduri, lacrimă şi vise,
Mai smulg o clipă, câteodată
Prin geamurile larg deschise.

Bătăile neregulate
Se-aud în noapte, sub cămaşă,
Printre săgeţi, avide toate
Să-mi rupă pieptul cu-o cravaşă.

În palma visului mă împinge
Ca pe un lanţ de amintiri
Puternic, care mă învinge
Fără vreo cale de ieşiri.

Rămân în lumea mea ciudată
Şi-mi scald în ea clipele reci,
În tine, veşnic ferecată
Oriunde-ai fii, n-ai cum să pleci.

Deschide ochii doar o clipă,
Nu sunt un spin de trandafir,
De lacrimă să fac risipă
Nici de lumină-n cimitir.

Citeşte-mă cât aştern încă,
Priveşte-mă cât încă sunt,
Par rece, dură ca o stâncă
Dar, sunt ca orice om, pământ.
.

Zbor în gând


Liniştea mormântală mă cuprinde
În jungla ţipetelor fără număr,
Odihna inimii, de dor, mi-aprinde,
Rătăcesc iar, râvnind dup-al tău umăr.

Of, Doamne, grea e crucea asta, dură…
Greu mai e drumul ăsta, mult prea lung!
Sunt doar un strop, de fapt o picătură,
Lacrimile din urmă mă ajung.

Atâţia stropi de fiere m-agresează,
Atâtea gheare sufletu-mi sfâşie,
Din caldarâmul rece ricoşează
Pagini de dor, făşie cu făşie.

În suflet mă disperă-a ta tăcere,
Ştiu că în tine munţi de lacrimi zac
De-aceea taci, înotând în durere
Vreau să te-ajut şi nu ştiu cum să fac…

Aş răcni ca durerea, glas nu am,
Aş plânge precum noru-acela blând,
Implor doar Cerul, privind peste geam,
Aş zbura pân’ la tine, zbor în gând…

Sunt pământ



Sunt, pe pământ
Ecou viu în mormânt,
Izvorât din cuvânt,
Dus de ape și vânt.

Sunt un zid din trecut,
Întuneric acut,
Neîncetat fremătând
În tăcere și cânt.

Sunt, pe cer, un mister
Dintr-un stol efemer,
Vis de crin, din destin
Smuls de ger și de spin.

Sunt un nor, trecător,
Aripi frânte în zbor,
Blestem alb de izvor
Să mă-înece în dor.

Sunt privire și gând,
Prunci la piept legând,
Renăscând spre mormânt
În frânturi de cuvânt.

Sunt un Iad nepermis
Între moarte și vis,
Un lăstar roditor
Între timp muritor.

Sunt spectator în viitor,
Cuib de condor, amețitor,
Pisc cu breton, uitat în pom
Ros de sindrom, sunt doar un om.

 

O Picătură de Suflet


Într-o zi-i voi spune morții
Cât îmi este de datoare,
Când va veni-n pragul porții
Cu plăcerea-i uimitoare
De a mă purta spre ceruri
Și din ceruri în oceane,
Peste stele, peste geruri,
Cu ascuțitele-i harpoane,
Îi voi spune, fără teamă,
Câte nopți i-am dăruit,
Iar dacă la ea mă cheamă
Pusă pe căpătuit…

 

Într-o zi sau într-o seară,
Când va sosi-n pragul porții,
Cu a ei privire-amară,
Răspicat am să-i spun morții
Că nu știe să adune,
Nici să scadă-n profunzime,
Că-n a ei ascensiune
N-are nevoie de mine.
Îi voi spune să revină
Când va crede de cuviință,
Să îmi ia de pe retină
Lacrima de suferință.

Iar când lama coasei sale
Va dori să mă sărute,
Să-i dau nopțile banele
Din suspinele pierdute.
Să-i știrbesc tăișul lamei
Cu munții mei de iubire
Cuprinzând-o-n gheara dramei
Versurile să-mi înșire.
S-o aud cu ochii mintii
Cât e moartea de vitează
Recitând, să-adune sfinții
Care mă iluminează.

Într-o zi-i voi spune morții
Tot ce este de făcut
Când va veni-n pragul porții
Cu stilul ei prefăcut,
Îi voi spune să dispară
Până nu m-apuca cheful,
În privirea ei avară
Să torn rimele și versul.
Peste haina ei cernită
Să azvârl iubire pură
Să dispară rătăcită
Numai de o… picătură.

N-am motiv să-mi cer iertare!


 

Dați-mi foc în piața mare,
Dați cu pietre, dacă vreți,
N-am motiv să-mi cer iertare,
Zidiți-mă în pereți!

Biciuiți cu-orice cuvinte,
Loviți, cât puteți de tare,
Nu-mi e teamă de morminte,
N-am de ce să-mi cer iertare!

Luați-mi sufletul din mine,
Tăvăliți-l prin noroi,
Chiar în noaptea care vine
Transformați-mă într-un sloi!

Luați-mi lacrima fierbinte
Ce-a udat oceanul sec,
Îmbibați în a mea minte
Ură-n care să mă înec!

Smulgeți-mi din rădăcină
Inima plină de dor,
Luați a ochilor lumină,
Doar la pieptul lui să zbor.

Mult prea scurtă este viaţa,
Mult prea plină de furtuni,
Doar la pieptul lui sparg gheaţa,
Loviți-mă, oameni buni!

Loviți, cât puteți de tare,
Jur că nu mă-împotrivesc
Dar, nici n-am să-i cer iertare
Lumii, pentru că-l iubesc!