Micul dejun ( fragment din… capitolul 1)


Aerul de munte, pe care niciodată nu l-a agreat, aproape o izbi în față și pașii i se îngreunară. Câinele cunoștea drumul spre parc, spre casă însă…
Auzi un glas cristalin de copil și trase cu putere de zgardă. Se chinui să-l țină cu toată puterea de care dispunea la aceea oră, după o noapte de nesomn. Angus, care nu suporta nici copiii și nici animalele domestice, rupse zgarda și… Într-o fracțiune de secundă îl prinse de gât și-i puse cureaua, așa cum era, “ruptă”.
– Hai acasă! Nu mă mai necăji și tu… hai, te rog, hai!…
Îngrozită de ceea ce s-ar fi putut întâmpla, îl luă mai mult cu forța și reuși să-l îndrepte pe aleea din fața casei. O altă victorie. Totuși tremura…
În timp ce căuta cheia prin buzunare observă frunzele uscate, aduse de vânt și se întrebă cât timp îi poate lua să le strângă dar, asta, bineînțeles după ce servea micul dejun.
Intră în casă, eliberă animalul din legătura făcută ad-hoc, se spălă pe mâini și merse în camera bătrânei.
Era trează. O aștepta. Apăsă pe butoane și-i lăsă patul jos, în așa fel încât să o poată ridica. Îi arătă un maieu alb cu broderie pe piept (știind că nu i-ar fi plăcut unul simplu), un pulover verde, o pereche de pantaloni gri și o eșarfă. Bătrâna încuviință din cap îngânând ceva pe limba ei. Ce bine era dacă, ar fi fost mulțumită în fiecare dimineață de hainele pe care i le alegea… O dezbrăcă ușor, îi puse halatul de baie și o ridică, nu înainte de a-i pune frâna la cărucior. De milă, îi dădu papucii ei, până la baie și înapoi. Bătrâna era foarte încântată de acest gest al ei. Ea chiar nu înțelegea de ce nu exista și o asemenea pereche de papuci, pe care să-i poarte femeia la care era, de la pat până la cabina de duș.
Gura îi turuia mereu în timp ce-i făcea toaleta, vrute și nevrute, în ambele limbi, pe un ton jucăuș, atât cât să nu-și dea seama bătrâna cât de teamă îi era ca nu cumva să i se facă rău în timpul dușului. La vârsta ei… orice clipă putea fi… ultima. Îi dădu cu gel pe tot corpul, apoi o clăti și o scoase din cabină,o aduse înapoi în dormitor, o întinse pe pat, cu halatul de baie, încă zece minute. În timp ce strânse hainele și le aruncă pe scara ce ducea la subsol (unde era mașina de spălat și de unde i se păruse că vine caracatița cu o noapte înainte).        Duse și pampers-ul la gunoi și se întoarse să o ridice. De această dată pentru micul dejun. Era deja ora nouă și jumătate iar la ora zece trebuia să fie gata. O îmbrăcă, o încălță și o duse din nou la baie unde, o pieptănă, îi dădu cu fixativ, cu cremă pentru firele rebele, îi spălă proteza (în timp ce maman se spăla pe dinții de jos) și o dădu cu un pic de ruj.
Îi spuse bătrânei să stea pe loc și o zbughi pe ușa toaletei. Uitase mărgelele. I le aduse, îi șterse un pic ochelarii și o scoase pe bătrână pe hol. O lăsă singură să-și împingă căruciorul și fugi să deschidă ușa de la camera de zi. Victorioasă, așeză bunica pe perna de pe fotoliul din mijloc și dădu să plece în bucătărie pentru a pregăti omleta.
În clipa când ajunse la draperie, soneria își aruncă harponul după urechile ei, cu aceleași sunete infernale pe care le folosea de obicei.
– Fac pipi!… zise bătrâna.
Se întoarse, o ridică iar, o ajută să pună mâinile pe cărucior și îi deschise ușa (pe care de-abia intrase cu două minute mai devreme).
…Și ce mult mai era până seara…

Reclame

Atât cât cerul nu m-a răstignit


nu mă întreba ce-am scrijelit în soare,
nu pune umbre peste-al meu surâs,
nu biciui, ştii bine, nu mă doare
fiindcă sub versuri lacrimi am ascuns.
.
ce-am eu aici, un singur munte poate
să defrişeze lent, filă cu filă,
doar el mi-a dat o viaţă cât o noapte,
el a rămas în strofe fără milă.
.
nu mă întreba ce-am răstignit, cu grijă,
să nu-mi răpească lacrimile corbii,
mi-am pus atele-n suflet rupt de-o schijă
în care se holbau cu groază orbii.
.

de voi muri cu tine-n gând, iubite,
voi ştii că de prisos nu m-am jertfit,
ci te-am păstrat ca pe o rugăminte
atât cât cerul nu m-a răstignit.

Greu


Greu aştern cuvinte calde
Pe-un perete îngheţat,
Greu fac din lacrimi smaralde
Cu sufletu-ntemniţat.

Greu înlătur de pe frunte
Urmele zilei de ieri,
Greu e drumul către munte,
Toamnele nu-s primăveri.

Greu te rătăcesc prin iarbă
Avidă de verde crud,
Cu smaraldele în barbă
Aştern ce văd şi aud.

Mult şi bine


 

 

Ceasul este mult şi bine,
M-am trezit cu chef de ducă
Şi-am chemat ziua de mâine
S-o privesc cum se usucă.
.
Care mai de care urlă
Către cer, să se despice,
Unul s-a suit pe-o turlă
Să absoarbă tot ce zice.

Pe grămada de petale
S-a găsit un maidanez
Să picteze cu fecale
Vântul unui titirez.

Cei ce-au luat măsuri din spate,
Din dreapta şi-n diametru,
Acum moştenesc departe
Umbra unui centimetru.

O cafea cu gust de ceară
Se topeşte în stomac
Sau în sfânta călimară
Despuiată, ca un drac.

Teoretic, mi se pare
C-am deschis fereastra-n grabă
S-aud mâţele de care
Niciun maidanez nu-ntreabă.

Ceasul este mult şi bine
Mă întorc la tolăneală
Şi-am să dau vina pe tine
C-ai pus puiu-ntreg în oală.

O găleată de cuvinte
Din fântâna pustiită
Răscoleşte flăcări sfinte
Sub cortina măsluită.

Intra dacă ai curajul
Să-ţi dai cu ciocanu-n frunte,
Doar aici găseşti mesajul
Retransmis din văi în munte.

Dau mileniul pentru-o clipă
De-atentică iubire!
De suflet, de faci risipă,
Te rog, nu-mi mai da de ştire.

Nu-mi mai place adevărul,
S-a tocit de-atâta praf,
Voi parca de-acum covorul
Pe un stâlp de telegraf.

Excepţional, mirific,
Totul numai la doi lei,
Dacă treci peste Pacific
Furnizând mereu scântei.

Ceasul este mult şi bine,
E-ntuneric la amiaz’
Doar că, fără de lentile
Nu-ţi vezi norii din obraz.

Jocul ăsta mi se pare
C-a fost prins în colţ de vis,
Bea din cupa cu uitare,
Să-nţelegi ce-aveam de zis!

Cincisprezece mi se pare
C-ar fi nota potrivită
Numai în cazul în care
Aş dormi neadormită.

 

 

 

Egalitate


Probabil îngerii veghează
Şi acţionează atunci când văd
Că sufletul se antrenează
Să depăşească vreun prăpăd.

Altfel de ce şi-ar pierde timpul
Să biciuiască-n primăvară
Cu lacrimi repezi, întreg câmpul
De nu ar ştii ce-o să răsară?

Probabil visele-s frumoase
Atunci când noaptea cea mai dură
Adună stele graţioase
Plătindu-şi unica factură.

Altfel de ce-ar transmite luna,
Ciobită-n fiecare seară,
Cât de frumoasă e minciuna
Când adevărul te doboară?

Probabil muntele suspină
Lăcrimând în izvoare reci,
Ştiind că n-are nicio vină

Că ai ales în zori să pleci.

Sunt o lacrimă



În drumul ars al lacrimilor mele
S-au aşezat de multe ori nămeţi,
Să cucerească zborul pân’ la stele,
Aruncându-mi otravă în pomeţi.

Mi-au născocit licoarea-nveninată,
În piept mi-au pus-o ca pe o insignă
Să-mi ardă clipa vie, parfumată,
De parc-aş fi o lacrimă malignă.

Mi-au pus pe frunte nopţi şi zile crunte,
Mi-au distrus focul viu din rădăcină,
Dar am urcat cu lacrima pe munte
Iubind toţi norii, să redau lumină.

Am sângerat în curcubeu albastru
Să înverzesc iubirea ofilită
De sloiuri ce loveau din astru-n astru,
Şi-am îndrăznit să urc, nedreptăţită.

În drumul ars al lacrimilor mele
Am întâlnim nămeţi de spini frumoşi
Ce-au încercat lacrimile să-mi spele
Purtând hăinuţe reci de credincioşi.

Cu zâmbete în spate m-au servit
Mi-au pus pe frunte nume de ateu,
Sufletul sub călcâie mi-au strivit,
Eu… l-am purtat în piept pe Dumnezeu.

Am fost şi sunt o lacrimă curată,
Nu pot să mă transform într-o ruină,
Eu curg din dragoste adevărată
Şi-mi cer iertare pentru-această vină!

 

În urmă


Lăsaţi-mă să-mi aştern clipa
Din lacrimi stinse în suspin,
Să-mi bandajez cu vers aripa
Rănită-n dragoste şi chin.
.
Lăsaţi-mă să-mi pun pe frunte
Lauri de gheaţă şi de dor,
S-alerg cu strofele spre munte,
Numai spre norii mei să zbor.
.
Lăsaţi-mă să-mi depăn clipa
Cum mi-a dictat-o Dumnezeu,
Nu-mi jefuiţi din piept risipa
De-a dărui din harul meu.
.
Lăsaţi-mă să-mi pun pe geană,
Sub lacrimi ce-au brăzdat obrazul,
Ochii lui verzi ce mă îndeamnă
S-ascund din viaţa mea necazul.
.
Lăsaţi-mi viaţa să se scurgă
Cu fiecare vers duios,
Ca un izvor de dor să curgă
Din dragoste pentru frumos.
.
Lăsaţi-mă să las în urmă
Numai ce simt şi ce gândesc,
Chiar dacă viaţa mi se curmă
Doar pentru că prea mult iubesc.