Un fir de soare


mai vreau un fir de soare
să-mi mângâie ființa,
să mă cufund în mare,
să-i depăn suferința.

mai vreau un strop de vară
să mă înece-n cânt,
departe sunt de ţară
dar nu și de cuvânt.

mai vreau să-mi clătesc geana
în valurile mării,
să pun nisip în cana
fierbinte-a împăcării.

să uit c-am fost lovită
de lași și ipocriți,
nu vreau să fiu slăvită,
vreau să trăiesc, voi știți?

Drumuri întortocheate


 

 

 

Nu toţi au şansa să-şi atingă visul
Exact aşa cum l-au pictat în gând,
Ca nu cumva să-l afle tot învinsul
Prin fire de nisip cutreierând.

Nu toţi avem acelaşi drum cu soare,
Cu umbre sau cu stropii reci de ploi,
Unii pornesc cu lacrimile-amare
Timizi, pe alei bătătorite-n doi.

Alţii se nasc odată cu trecutul
Sau cu prezentul crud şi arogant,
Se-avântă fără-a mai şterge de praf scutul,
Se-ntorc pe-acelaşi drum, extravagant.

Alţii pudrează pur şi simplu totul
Cu flori de nuferi, lebede desculţe,
Aşa firesc, ca şi când alfabetul
De-abia s-ar zămisli ca să-l pronunţe.

 

 

 

 

 

Sub nisip


Fir cu fir, am dat deoparte
Strălucirea prefăcută
Ca pe-o pagină de carte
Repetabilă, acută.

Îi priveam în taină zgura
Ce părea desăvârşită,
Să-i înlătur armătura
Doar cu vise căptuşită.

I-am pansat fragilul suflet
Cu petale de narcise,
În timp ce, călcâiu-n umblet
Risipea tăceri nescrise.

Valul nu-nceta să doară,
Lacrima-l recontopea
Ca şi când întâia oară
Sub nisip zăream o stea.

Sub nisip se naşte cerul
În care mă năpustesc
Când mă arde efemerul
Pe care îl dăltuiesc.

Prefer să visez



Mă arde liniștea adâncă
Din gheaţa nopților trecute,
Speranța mă vânează încă,
Punând sechestru zilei mute.

Mă arde haosul eteric
Ce prinde aripi uimitoare
În gheara unui mit feeric
Ce-a înflorit dintr-o eroare.

Îi cer trecutului iertare
Să i-o pot dărui-n vecie,
Aleg aleea spre visare
Să nu simt ce va fi să vie.

Îi dăruiesc nopții iubire
Să-și împletească cer cu stele
Chiar dacă va fi să te mire
Șuvoiul lacrimilor mele.

Îmi ninge pagina cu vise
Din cerul părăsit de ploaie,
Beau lacrimile nepermise
Ce mă transformă în șuvoaie.

Revărs paharul cu uitare
Pe toate paginile negre,
Să privesc clipa ce mă doare
Din colţul camerei integre.

Visez că se va naște clipa
Când curcubeul voi picta,
Și voi împiedica risipa
Nopților, fără șoapta ta.

Visez o șoaptă nevăzută
Pe geana pragului de seară,
Mă frige lacrima pierdută
Sub pașii tăi de astă vară.

Din ceaţă sorb numai o coajă,
Nici nu promit că voi putea
Să cern nisipul de pe plajă
Pe-un așternut de catifea.

Din suflet împletesc cuvântul
Să-aline lacrima din mers
Și nu permit să-ncerce vântul
Să-mi stoarcă dragostea din vers.

Prefer să beau, din cupe, apa,
Oricât de chioară o găsești,
Decât să sparg, sub pleoapă, ceapa
Visând o viaţă ca-n povești.

Prefer să mă ascund sub vise,
Pe norul meu, de mulţi râvnit,
Iar lacrimilor nepermise
Să le pun frâu în asfințit.

Iar de vei râde printre rânduri
De drumul meu catifelat
Și n-ai căzut deloc pe gânduri,
E semn că n-am falimentat.