Publicat în Dana Pătraşcu

Nopți de granit


Aștept să mi se facă seară,
Să-mi scutur ochii de necaz,
Să mă adormi pe prag de vară
Sărutând râul din obraz…

Mi-aș pune zborul pe hârtie
Adăugându-i fulgi de cer,
Nimeni pe lume să nu știe
Ce-nseamnă lacrimă și ger.

Mi-aș pune lacrima pe soare
Să mă ascund sub curcubeu,
Să vă rămân pe veci datoare
Cu versul de la Dumnezeu…

Aștept să mi se facă iarnă
De sub nopți dure de granit
Lumina să mi se discearnă
Din trupul ars în jar mocnit.

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Am visat că erai


Visam că ai intrat pe ușă,
Așa cum faci de obicei,
M-ai răstignit, fără mănușă,
Fără ciorapi, în ochii tăi.

M-ai îmbrăcat în primăvară,
Din stele rochie mi-ai cioplit,
Să mă iubești… până pe seară
Sau poate… până la sfârșit.

Visam că ai ieșit din ape
Și sufletul mi-ai încălzit
Încât nimic nu mai încape,
Nici măcar visul nesfârșit.

M-ai luat pe brațele-amândouă
Și m-ai purtat ca pe-un sărut
O viață-ntreagă, poate două,
Sau poate… până la început.

Publicat în Dana Pătraşcu

Dacă nu ai prins curcubeul


Înşiră-mă pe sârmă,
sau pe aţă, pe iarbă,
pe gânduri,
înşiră-mă… pe sfoară.
 .
Ai grijă, să nu fie ghimpată,
să se irosească,
aşa, ca mine,
înnodată sau cârpită
ca ziua de mâine,
de azi şi mai ales
ca lespedea de ieri.
 .
Înşiră-mă pe suma lacrimilor,
pe conturul nopţilor
care curg prin venele stelelor
argintând şoaptele noastre
într-un tărâm de vis.
.
Ai grijă să nu mă rătăcesc
printre stele incolore,
mi-aş pierde strălucirea,
mi-aş abandona rădăcinile
şi-aş porni spre cetatea intruşilor abandonaţi.
.
Înşiră-mă pe sârmă,
dacă nu ai prins curcubeul
deşiră-l pentru mine,
înşiră-mă pe acele nopţi
când vom trăi
la fel de fericiţi
sub oricare petec de cer,
la fel de împliniţi
sub orice fel de streaşină.
.
Înşiră-mă sub genele tale
şi adoarme-mă surâzând.
 .
Mă voi trezi ca
în fiecare dimineaţă
cu tine-n gând.
.

Publicat în Dana Pătraşcu

Într-o zi sau într-o noapte


Într-o noapte, când valsând
peste duritatea lunii,
mă vei săruta în gând
dintre stele, ca nebunii,
vom desprinde dimineaţa
de tăcerea zorilor.
Într-o noapte, toată ceaţa
din frunzişul stelelor
va trimite peste lume
stropi de suflet înflorit
reuşind să ne îndrume
dragostea spre nesfârşit.

Într-o zi, domnind pe-o stea
pentru zarea muribundă
vom străbate dragostea
şi visele ce-o inundă,
vom implora soarele
să ne mistuie de dor
scăldându-i picioarele
în lacrima stelelor.
Într-o zi vom pune luna
nopţilor de pe poteci,
să ne depene cununa
viselor, să nu mai pleci.

Publicat în Dana Pătraşcu

dor de noi…


Şi-aşa de mult aş vrea să-ţi simt făptura
cum mă îmbracă în priviri fierbinţi
şi îmi dezbracă lacrima şi ura
cu sufletul, scoţându-mă din minţi…

E mult de când te-ai dus pe-a ta potecă,
e mult mai mult de când te-am alungat,
din viaţa mea, ca pe o etichetă,
ce-n timp s-a scorojit şi a picat.

Mult prea puţini mai rămân după noapte,
mult prea din zori se întunecă în doi,
e linişte şi pace între şoapte
şi-mi e un dor de tine…, dor de noi…

Tu-mi eşti la fel, cum te-am aflat cândva,
un strop de vis, căzând uşor pe păr,
ce mi-a zdrobit, în taină inima
cu-al tău venin, dulce – mângâietor.

Publicat în Dana Pătraşcu

Neînţeles descântec


Cum să-nţelegi poetul când el din jar mănâncă,
din jar se-adapă, zilnic, în flăcări se-ntregeşte,
din lacrima de lună el curge ca o stâncă…
cum să-nţelegi poetul, când plânge şi-nfloreşte?

Cum să-nţelegi poetul când lacrima lui arde
tot ce adună ura, tot ceea ce umbreşte,
visează dimineaţa în doruri miliarde,
cum să-nţelegi poetul când plânge şi zâmbeşte?

Cum să-nţelegi poemul când, n-ai citit poetul,
n-ai descifrat ideea istorisirii lui,
cum să-nţelegi iubirea când nu ştii alfabetul
înlăcrimat în piatră de pana dorului?

Cum să-nţelegi poetul când şoapta lui răcneşte
înveşmântată-n valuri de lespede tăcută
cum să-nţelegi poetul când moare şi zâmbeşte
iar sufletul îi cântă într-o necunoscută?

Neînţeles descântec cu lacrimi şlefuit,
poetul se citeşte când lumea se întreabă,
cum să-nţelegi poetul, când versul s-a sfârşit,
iar el se iscăleşte pe nori, ca pe-o podoabă.