N-am motiv să-mi cer iertare!


 

Dați-mi foc în piața mare,
Dați cu pietre, dacă vreți,
N-am motiv să-mi cer iertare,
Zidiți-mă în pereți!

Biciuiți cu-orice cuvinte,
Loviți, cât puteți de tare,
Nu-mi e teamă de morminte,
N-am de ce să-mi cer iertare!

Luați-mi sufletul din mine,
Tăvăliți-l prin noroi,
Chiar în noaptea care vine
Transformați-mă într-un sloi!

Luați-mi lacrima fierbinte
Ce-a udat oceanul sec,
Îmbibați în a mea minte
Ură-n care să mă înec!

Smulgeți-mi din rădăcină
Inima plină de dor,
Luați a ochilor lumină,
Doar la pieptul lui să zbor.

Mult prea scurtă este viaţa,
Mult prea plină de furtuni,
Doar la pieptul lui sparg gheaţa,
Loviți-mă, oameni buni!

Loviți, cât puteți de tare,
Jur că nu mă-împotrivesc
Dar, nici n-am să-i cer iertare
Lumii, pentru că-l iubesc!

Mă cert cu visul


Încerc să pun geană pe geană,
Sub amintiri să te ascund,
Dar visele, din nou, te cheamă,
Nu mai știu ce să le răspund.

Mă învinuiesc c-aş fi prea crudă,
Că te-aş fi rătăcit prin nori,
Că seara, lacrima mi-e udă
Doar pentru-a te visa în zori.

Mă pedepsesc ca pe-o păgână
Şi mă lovesc cu disperare,
Vor să opresc cu a mea mână
Cursul lacrimilor amare.

Stelele mă privesc cu milă
Știindu-mi dorul nesfârșit,
Ce zbiară-n orișicare filă
Ca un torent nepotolit.

Și luna, sora mea, tăcută,
Mi-alină noaptea cu-o privire
Precum o biată deţinută
Scăldată-n stele, de iubire.

Mă cert cu visul de pomană,
Nu-i vina lui și nici a mea,
Nu pot să pun geană pe geană,
Nici tu nu cred că vei putea.