Nu-i de ajuns


Am încercat seară de seară
să-mi îngrădesc gândul
cu cioburi de stele.
mi-au luat foc visele
și luminat nopțile.
.
Am hotărât să-mi  despletesc
visele pe umerii munților,
în timp ce zorii-mi pictau chipul tău
în iarba înrourată
catifelându-mi călcâiul.
.
Am depus la picioarele dorului
stânci, lacrimi și miere
de pe buzele încleștate
ale amintirilor în care domneai
numai tu, regele viselor mele.
.
Am sfâșiat apusul
cu ghearele înmuiate
în flăcările soarelui
și-am îngenunchiat înaintea lunii
ce urma să-și împartă visele
în frumoase și neîmplinite.
.
Am sperat că te voi uita,
m-am resemnat
știind că nu e de ajuns
să-i pui inimii ochelari
de soare la răsărit de lună.
.

Reclame

Zădărnicie


Zadarnic ai lumină
Dar nu e de la soare,
În zadar ai căldură
Şi sufletul te doare.
 .
Cenuşa n-are vină,
Nici urme de culoare,
O singura arsură
Se zbate la-ntâmplare.
 .
Uitat-ai aşa zisul
Noian de clipe mute
Străbătând paradisul
Sufletul ţi se-ascute.
 .
E timpul să-ţi pui visul
Şi noaptea la răscruce,
O stea se naşte-n tine
Dar nu şti unde duce.

Încă nu e iarnă


 

Sfâşii o bucată din mine
cu gândul să tac a amintire,
mă rup de uitare
ţipând mai crunt ca înainte
de potop.
 .
Plâng înăuntrul meu
căutând o bucată de cer
pe care să nu-ţi fie scris numele,
ochii, palmele, cuvântul
de dor.
.
Cuvântu-mi strigă durerea
sfâşiind fiecare clipă
în mii de bucăţi de suflet,
în mii de amintiri, albe,
cu tine.
 .
Toamna viscoleşte încă
îmbrăcată în straie grele de doc,
vântul rupe tăcerea
asurzindu-mi nopţile trecute,
de vis.
 .
Nu-mi pasă, înţelegi?
Nu-mi pasă,
mâine vom trăi fericiţi.
Azi mai rup o bucată din mine,
Nu e încă iarnă.
.

Cutezanță


sunt mai săracă c-un apus,
un răsărit mai seacă,
nopţile calde s-au tot dus
cu stelele, la joacă.

firave gânduri mă reţin
în hora lor nebună,
aş adormi, încă puţin
cât încă mai e lună.

sunt mai săracă c-un sărut
mai goala c-o speranţă
stelele care au căzut
mi-au lăsat cutezanţă.

dor de noi…


Şi-aşa de mult aş vrea să-ţi simt făptura
cum mă îmbracă în priviri fierbinţi
şi îmi dezbracă lacrima şi ura
cu sufletul, scoţându-mă din minţi…

E mult de când te-ai dus pe-a ta potecă,
e mult mai mult de când te-am alungat,
din viaţa mea, ca pe o etichetă,
ce-n timp s-a scorojit şi a picat.

Mult prea puţini mai rămân după noapte,
mult prea din zori se întunecă în doi,
e linişte şi pace între şoapte
şi-mi e un dor de tine…, dor de noi…

Tu-mi eşti la fel, cum te-am aflat cândva,
un strop de vis, căzând uşor pe păr,
ce mi-a zdrobit, în taină inima
cu-al tău venin, dulce – mângâietor.

Iubire


din ceruri până în mormânt
sub tâmpla toamnei să m-aşezi,
să-mi sorbi din patimă cuvânt,
să luminezi.

să mă aduci, la ceas târziu,
căuşul palmei să-ţi dezmierd,
să-ţi dăruiesc minutul viu,
şi să mă pierd.

Să pot gusta din libertate


am încercat să-ţi spun că noaptea
se stinge-n visele cu tine,
că pot gusta din libertatea
de-a te percepe lângă mine.
.
opreşte-mă dacă voi pune
pe gura ta, fiori de vis
şi te voi săruta anume
să-mi câştig loc în Paradis.
.
trezeşte-mă, te rog, din vise
nu-mi mai lăsa gândul să zburde
pe unde-s clipe interzise
şi lacrimi despletite, surde…
.
eu nu te vreau pentru o viaţă
de chin, surghiun şi nedreptate,
ci pentru că m-ajuţi prin ceaţă
să pot gusta din libertate.