Nu se mai poartă uşa larg deschisă


 

De la un timp mă limpezesc în soare
şi-n lacrimile mării mă usuc,
de la un timp nu-mi mai trimiţi culoare,
nici eu nu plec deşi încet mă duc.

De la un timp mă îngrozesc netoţii
cu vorbe aruncate la-ntâmplare,
încătuşez iubirea cum fac hoţii
să nu mă rătăcesc în bălţi de soare.

De la un timp izbesc în laşitate
cu braţele-ncleştate de durere,
nu-ţi cer nici timp, nici aur, nici dreptate,
nici frunzelor ce cad nu le cer miere.

Mă duc spre miazănoapte să-mpart stele,
spre miazăzi să-mpart ce-a mai rămas
din curcubeul frânt în acuarele
şi ploi torenţiale fără glas.

Mi-e teamă să-ţi repet ce-mi arde pieptul,
nu se mai poartă flăcări de prisos,
acum se osândeşte alfabetul
şi se alungă tot ce-i mai frumos.

Nu se mai poartă dorul sărutării,
nici ochii dragi nu se aşteaptă-n prag,
acum ne tăvălim ca valul mării
şi rătăcim icoana celui drag.

Aş fi ridicolă dacă ţi-aş cere
să te gândeşti cât un sărut la mine,
un strop infim… Imensa mea avere
e sentimentul ce-a uitat să se încline.

Nu se mai poartă uşa larg deschisă,
nici sufletul la purtător nu-i de bone-tone,
iubirea e o noapte contrazisă
de-o lacrimă ascunsă sub beton.

Reclame

Gânduri reţinute


Am încetat să-ţi bat în zori, în poartă,
Cu vorbe dulci, cu lacrimi nevăzute,
Am adunat în scrinul fără soartă
Iubirea toată,  gânduri reţinute…
.
N-am mai pictat pe chip zâmbete goale,
Nici n-am ascuns de ochii tăi iubirea,
Am păşit demn, tăcut, firesc, agale,
Pe-aleea care mângăie privirea.
.
Am băut stropi amari de neputinţă
Cu insomnii ce mi-au marcat destinul,
Strângând la piept izvorul de credinţă
Mi-am construit aripi ce-au topit chinul.
.
Nu ţi-am destăinuit nicio-ntâmplare,
Cum nici tu n-o mai faci de mult, iubite,
Eşti prea departe, depărtarea doare…
Sau poate nu, nu-mi mai aduc aminte…!?!
.
Am încetat să-ţi spun seară de seară
Cu ce-am greşit, cât am înaintat,
Cât mă aprinde, cât o să mă doară
Sau poate nu… poate că te-am uitat…?!?
.
Poate că-n toată această întâmplare
Tu eşti cel ce-ai iubit cu-adevărat,
Eu mă aprind când depărtarea doare
Sau poate nu… poate că te-am uitat…?!?
.

Citeşte-mi cuvântul


Citeşte-mi cuvântul şi-afirmă, te rog,
Că nu-mi eşti în suflet în fiece clipă,
Că mi-ai dat speranţă şi-ai pune zălog
Că nu-mi eşti văzduhul, că nu-ţi sunt aripă.

Citeşte-mi cuvântul şi spune-mi măcar
Că poţi fără mine s-aduni primăveri,
Că nu mi-ai dat aripi, că sunt un coşmar
Ţi-aduc disperarea şi n-ai ce să-mi ceri.

Citeşte-mi cuvântul şi smulge-mi din piept
Iubirea nebună ce-o port fără grai,
Orbită de ochii pe care-i aştept
Să-mi dea doar speranţă şi-o gură de Rai.

Între noi


Mi-am luat gândul de la tine
Numai pentru o secundă
Şi-am urcat pe culmi alpine
Să zăresc lumea mai blândă.

 

Mi-am luat ochii de pe tine
Pentru-o clipă şi ceva
Să văd dacă-mi aparţine
Zorii care vor urma.

Mi-aş fi luat inima-n palme
Şi sufletu-n buzunar,
Dar în nopţile prea calme
Timpul trece în zadar.

Chiar am încercat odată
Să desluşesc un alt drum,
Însă noaptea zbuciumată
M-a lovit cu-n nor de scrum.

Altă dată m-a cuprins
Dor de ochii tăi cei verzi,
Iar iubirea a învins
Şi-ai venit să mă revezi.

Mi-aş lua inima-n piept
Şi-aş zbura-ntr-o altă vară,
Dar mai bine te aştept
Să-mi pui slove-n călimară.

Mi-aş lua inima înapoi,
Uneori, când dorul zbiară,
Dar mi-e teamă că-ntre noi
Nu-i doar o poezioară.

Lihnită de-al tău dor


Să nu mă-învinuieşti cumva
Că te-am minţit vreodată,
Când ştii ce tare m-ar durea,
Iubirea mi-e curată!
.
Cu vreun cuvânt, eu nu mă joc
Doar îl aşez în vers,
Nu-mi pune inima pe foc
Strivind un univers!
.
Să nu mă pui să-ţi spun mereu
Ce-am rostit înainte,
O ştii şi tu, o ştiu şi eu,
Nu-i loc de jurăminte.
.
Eu n-am cerut să-mi demonstrezi
Negru pe alb iubirea,
Privesc în ochii tăi cei verzi
Şi-mi zăresc nemurirea.
.
Nu îndrăznesc să te acuz
De nicio păcăleală,
Privind în ochii tăi, confuz
Eu nu-ţi cer socoteală.
.
Ai fost mereu şi vei rămâne,
O recunosc oricând,
Tot ce iubesc pe-această lume
Nu numai când şi când.
.
Din nori curând voi coborî
Lihnită de-al tău dor,
Probabil că mă vei urî
C-am vrut o zi să zbor.
.

Schimbul de noapte


De-ai putea, măcar o clipă

Cu-ochii mei să te priveşti,
Să faci, cum fac eu, risipă
De lacrimi, când te hrăneşti
Cu picături din trecut,
Zi de zi, seară de seară
Ca şi cum ai perceput
Dragostea, întâia oară,
De-ai putea, măcar o noapte
Să vezi luna argintie
Cum se stinge-n foc de moarte,
Cât de tristă poa’ să fie,
Să-i simţi razele-îngheţate
Printre stelele pustii,
De-ai putea măcar o noapte

Să îmi foloseşti ochii…

De-ai putea, o zi măcar,
Să-mi iei ochii la purtare,
Cel puţin în buzunar,
Să vezi cât de mult te doare…
Să-mi iei neliniştea-n palme
Să o duci cu tine-n munţi,
Să implori nopţile calme,
Doar o clipă să mă-asculţi…

Miliarde de safire


Verde mi-a fost dat în viaţă
Să iubesc pentru vecie
Verdele-neamnă speranţă,
Verdele-mi dă apă vie.
.
Verdele îmi dă splendoare,
Verdele-mi dă strălucire,
Îmi dă, într-o sărutare,
Miliarde de safire.
.
Verdele-nlătură spinii
De care mă tot lovesc,
Zbor în mijlocul grădinii
Când ochii lui mă iubesc.
.
Verdele îmi dă cuvântul
Din care, vers împletesc,
Să pot înverzi pământul
Cu eternul: Te iubesc!