O pădure desfrunzită


goi şi fără pic de vlagă
m-au chemat iarna trecută,
cu visele în desagă,
să sorb amintirea mută.

unul zvelt striga sălbatic
ridurile să-i plesnească
într-un veşted acromatic,
inima să-mi încolţească.

vântul destrămat sărise
dintre toate-n ajutor,
m-a purtat un timp prin vise,
şi depus lângă izvor.

am interogat tot cerul,
l-am implorat să-mi dezmierde
şi despletească misterul
frunzelor pictate-n verde.

o crenguţă mai firavă
născută după amiază
îmi striga c-aş fi bolnavă
de vise, deşi sunt trează.

oare cine se opreşte
lacrimile să-mi mângăie?
vântul suflă nebuneşte,
n-are rost să mai rămâie.

şi-a trecut mâna prin plete
cu-o aripă rătăcită
mi-a rostit pe îndelete
o pădure desfrunzită.

Verde de fistic


Mă lepăd de fereastra
sărutului bezmetic,
istovitor de dulce,
nemuritor alint.

descopăr sub securea
ce taie depărtări
strigătul din pădurea
ce-a desfrunzit uitări.

pe pieptul tău mă vindec
înveşmântată-n tril,
sărutul de pe pântec
cutremurând febril.

Mă îmbrac în noaptea asta
în verde de fistic,
stelele să se culce
la ceasuri de argint.

Cu fiecare cuvânt!


De s-ar desfrunzi pădurea
În clipa de rătăcire,
Şi-ar îngenunchea securea
În izvor de fericire…

De s-ar stinge luna-n ceruri
Când o stea o părăseşte
Şi-am zâmbi când, după geruri,
Primăvara ne zâmbeşte…

De s-ar zbate munţii falnici
Sub izvoare, susurând,
Milioane de făţarnici
S-ar lungi pe străzi ţipând.

Unu-ar spune că el ştie
Cine-a desfrunzit pădurea,
Altul c-a primit simbrie
Să ridice coborârea.

Unul ar închide noaptea
Într-o gaură de şerpi,
Doar pentru-a ignora moartea
Ce-a aflat cât sunt de sterpi.

De-ar putea vorbi pădurea
Înfrunzită sub zăpadă
Cum a lovit-o securea
Şi nimeni nu vrea s-o vadă…

De s-ar naşte rime-n ciuda
Stelelor care-au pierit
Şi i-am recunoaşte truda
Soarelui c-a răsărit…

De s-ar iscăli pe ramuri
Fiecare strop de rouă,
Cerul s-ar izbi de valuri
Şi-ar tăia iubirea-n două.

Codrul tace-n miez de noapte
Adormit de-al lunii cânt,
Eu iubesc până la moarte
Cu fiecare cuvânt!

Alegere


Nu vreau să-ntind mâna spre soare,
Să-ţi umbresc drumul cu vreun nor,
Mai bine muşc din depărtare,
Hrănindu-mă cu al tău dor.
.
Aleg să fiu sclavul iubirii,
Orbească dracii toţi, de ciudă,
Că-n timp ce-ngrijesc trandafirii,
Ei, pentru a mă-nţepa, asudă.
.
Aleg să dau vieţii culoare
Din ochii tăi şi geana mea,
Ignorând orice vrăjitoare
Ce nu invocă dragostea.
.
Nu vreau să rătăcesc prin ceaţă,
Mai bine-mi fac prin munte drum
Decât să strâng întreaga viaţă
Saci îmbâcsiţi de ger şi fum.
.
Aleg să-mi pun sare pe rană
Decât să mă înec în miere,
Zaharisindu-mă într-o cană
Cu pereţi căptuşiţi de fiere.
.
Aleg să port în suflet chinul
Şi crucea-n spate, fără teamă,
Decât să dăruiesc suspinul
Uitând că dragostea mă cheamă.
.
Nu vreau să te admir pe tavă,
Aburind, din cuptor, ieşit,
Mai bine sufăr sub potcoavă
Şi te iubesc la nesfârşit.

Război în Paradis


Era război în acea lume…
De parcă-n asta-ar fi mai bine
Printre enigme şi cutume,
Lacrimi, durere şi suspine…
.
Era război, iubirea mea,
În acel vis, poate coşmar…?!?
Cum să-l numesc, când noaptea-i grea
Şi totuşi n-are gust amar!?!
.
Când Cerul, îngeri îmi trimite,
În locul tău, să îmi mângăie
Sufletul şi când nu admite
Inima-n flăcări să-mi sfâşie…
.
Poate că doar eu văd războiul,
Poate că doar eu simt deşertul
În care mă topesc ca sloiul
Ce-n flăcări scaldă postamentul.
.
Poate că numai Cerul ştie
Cât mă apasă cu-al lui nor
Cât depărtarea mă sfâşie,
Cât te iubesc şi te ador!
.
Poate c-a fost numai un vis
În care voiam să dobor
Armele reci din Paradis,
Să te iubesc, să te ador!
.

Telepatie


Priveam în gol prin geana udă
Spulberând groaza din tăcere,
Să-mi adun clipa ce asudă
Ne-îndrăznind, mai mult, a cere.
.
Priveam un zid cu carnea groasă
Să-mi pun o singură idee
Sub geana, care nu mă lasă
Să număr paşi pe-altă alee.
.
Priveam un suflet despletit,
Prin flăcări, hărăzit să nască,
Din geana ce s-a limpezit,
Izbânda supraomenească.
.
Priveam oglinda plictisită
De aburul ce-o-nceţoşa
Rece şi dură, împietrită
Dar, nu mă mai înduioşa.
.
Priveam o stradă înfundată,
I-am găsit singura ieşire
Numai la pieptul tău şi-ndată
Mi-am găsit drum spre fericire.

Raiul meu


Cu-n singur gând îmi dai lumină,
Cu un cuvânt mă amăgeşti
Că ar fi doar din a mea vină
Iubirea noastră ca-n poveşti.

Din straturi albe de petale
Îmi dăruieşti aripi de zână,
Să mă simt în braţele tale
O perlă smulsă din furtună.

Cu-n singur gest îmi iau splendoare
Din visul ce mi-l zugrăveşti
Pe stelele aducătoare
De clipe-n care mă iubeşti.

Din straturi albe de sidef
Ţi-aş tălmaci poemul sfânt
Ieşit etern în relief,
Eşti Raiul meu pe-acest pământ!