Publicat în Dana Pătraşcu

O pădure desfrunzită


goi şi fără pic de vlagă
m-au chemat iarna trecută,
cu visele în desagă,
să sorb amintirea mută.

unul zvelt striga sălbatic
ridurile să-i plesnească
într-un veşted acromatic,
inima să-mi încolţească.

vântul destrămat sărise
dintre toate-n ajutor,
m-a purtat un timp prin vise,
şi depus lângă izvor.

am interogat tot cerul,
l-am implorat să-mi dezmierde
şi despletească misterul
frunzelor pictate-n verde.

o crenguţă mai firavă
născută după amiază
îmi striga c-aş fi bolnavă
de vise, deşi sunt trează.

oare cine se opreşte
lacrimile să-mi mângăie?
vântul suflă nebuneşte,
n-are rost să mai rămâie.

şi-a trecut mâna prin plete
cu-o aripă rătăcită
mi-a rostit pe îndelete
o pădure desfrunzită.

Anunțuri
Publicat în Dana Pătraşcu

Verde de fistic


Mă lepăd de fereastra
sărutului bezmetic,
istovitor de dulce,
nemuritor alint.

descopăr sub securea
ce taie depărtări
strigătul din pădurea
ce-a desfrunzit uitări.

pe pieptul tău mă vindec
înveşmântată-n tril,
sărutul de pe pântec
cutremurând febril.

Mă îmbrac în noaptea asta
în verde de fistic,
stelele să se culce
la ceasuri de argint.

Publicat în Dana Pătraşcu

Cu fiecare cuvânt!


De s-ar desfrunzi pădurea
În clipa de rătăcire,
Şi-ar îngenunchea securea
În izvor de fericire…

De s-ar stinge luna-n ceruri
Când o stea o părăseşte
Şi-am zâmbi când, după geruri,
Primăvara ne zâmbeşte…

De s-ar zbate munţii falnici
Sub izvoare, susurând,
Milioane de făţarnici
S-ar lungi pe străzi ţipând.

Unu-ar spune că el ştie
Cine-a desfrunzit pădurea,
Altul c-a primit simbrie
Să ridice coborârea.

Unul ar închide noaptea
Într-o gaură de şerpi,
Doar pentru-a ignora moartea
Ce-a aflat cât sunt de sterpi.

De-ar putea vorbi pădurea
Înfrunzită sub zăpadă
Cum a lovit-o securea
Şi nimeni nu vrea s-o vadă…

De s-ar naşte rime-n ciuda
Stelelor care-au pierit
Şi i-am recunoaşte truda
Soarelui c-a răsărit…

De s-ar iscăli pe ramuri
Fiecare strop de rouă,
Cerul s-ar izbi de valuri
Şi-ar tăia iubirea-n două.

Codrul tace-n miez de noapte
Adormit de-al lunii cânt,
Eu iubesc până la moarte
Cu fiecare cuvânt!

Publicat în Dana Pătraşcu

Alegere


Nu vreau să-ntind mâna spre soare,
Să-ţi umbresc drumul cu vreun nor,
Mai bine muşc din depărtare,
Hrănindu-mă cu al tău dor.
.
Aleg să fiu sclavul iubirii,
Orbească dracii toţi, de ciudă,
Că-n timp ce-ngrijesc trandafirii,
Ei, pentru a mă-nţepa, asudă.
.
Aleg să dau vieţii culoare
Din ochii tăi şi geana mea,
Ignorând orice vrăjitoare
Ce nu invocă dragostea.
.
Nu vreau să rătăcesc prin ceaţă,
Mai bine-mi fac prin munte drum
Decât să strâng întreaga viaţă
Saci îmbâcsiţi de ger şi fum.
.
Aleg să-mi pun sare pe rană
Decât să mă înec în miere,
Zaharisindu-mă într-o cană
Cu pereţi căptuşiţi de fiere.
.
Aleg să port în suflet chinul
Şi crucea-n spate, fără teamă,
Decât să dăruiesc suspinul
Uitând că dragostea mă cheamă.
.
Nu vreau să te admir pe tavă,
Aburind, din cuptor, ieşit,
Mai bine sufăr sub potcoavă
Şi te iubesc la nesfârşit.
Publicat în Dana Pătraşcu

Război în Paradis


Era război în acea lume…
De parcă-n asta-ar fi mai bine
Printre enigme şi cutume,
Lacrimi, durere şi suspine…
.
Era război, iubirea mea,
În acel vis, poate coşmar…?!?
Cum să-l numesc, când noaptea-i grea
Şi totuşi n-are gust amar!?!
.
Când Cerul, îngeri îmi trimite,
În locul tău, să îmi mângăie
Sufletul şi când nu admite
Inima-n flăcări să-mi sfâşie…
.
Poate că doar eu văd războiul,
Poate că doar eu simt deşertul
În care mă topesc ca sloiul
Ce-n flăcări scaldă postamentul.
.
Poate că numai Cerul ştie
Cât mă apasă cu-al lui nor
Cât depărtarea mă sfâşie,
Cât te iubesc şi te ador!
.
Poate c-a fost numai un vis
În care voiam să dobor
Armele reci din Paradis,
Să te iubesc, să te ador!
.
Publicat în Dana Pătraşcu

Telepatie


Priveam în gol prin geana udă
Spulberând groaza din tăcere,
Să-mi adun clipa ce asudă
Ne-îndrăznind, mai mult, a cere.
.
Priveam un zid cu carnea groasă
Să-mi pun o singură idee
Sub geana, care nu mă lasă
Să număr paşi pe-altă alee.
.
Priveam un suflet despletit,
Prin flăcări, hărăzit să nască,
Din geana ce s-a limpezit,
Izbânda supraomenească.
.
Priveam oglinda plictisită
De aburul ce-o-nceţoşa
Rece şi dură, împietrită
Dar, nu mă mai înduioşa.
.
Priveam o stradă înfundată,
I-am găsit singura ieşire
Numai la pieptul tău şi-ndată
Mi-am găsit drum spre fericire.
Publicat în Dana Pătraşcu

Raiul meu


Cu-n singur gând îmi dai lumină,
Cu un cuvânt mă amăgeşti
Că ar fi doar din a mea vină
Iubirea noastră ca-n poveşti.

Din straturi albe de petale
Îmi dăruieşti aripi de zână,
Să mă simt în braţele tale
O perlă smulsă din furtună.

Cu-n singur gest îmi iau splendoare
Din visul ce mi-l zugrăveşti
Pe stelele aducătoare
De clipe-n care mă iubeşti.

Din straturi albe de sidef
Ţi-aş tălmaci poemul sfânt
Ieşit etern în relief,
Eşti Raiul meu pe-acest pământ!