Vis între vise


 

 

Cu ochii-n lacrimi urmăream cuvântul
În timp ce-i mulţumeam lui Dumnezeu
Că a oprit pentru o vreme vântul
Să pot primi, simbrie, glasul tău.

Căzut din visul ce-mi ardea grumazul
Cu vorbe dure, rupte din neant,
Care-mi brăzdau sub lacrimă obrazul,
Ai atins punctul cel mai culminant.

Nălucă smulsă din realitate
Sau şoaptă înmugurită-n Paradis,
Mi-ai pus îndată lacrima deoparte
Pătrunzând printre vise, ca un vis.

Zadarnic sper să te scald în uitare,
Sufletul nu am cum să-mi împietresc,
Iubirea noastră nu-i o întâmplare,
Nici vis de-o noapte, veşnic te iubesc!

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

Bâjbâind prin vis


 

De-ar fi fost de vină luna
Şi nu şarpele pervers,
Fructul Evei cât aluna,
Iar Adam cântat în vers,
Ca şi luna de poeţii
Visători neobosiţi,
Lupii şi-ar ascuţii colţii
În şerpii încolăciţi,
N-aş fi stat seară de seară
Să-mi pun viaţa chezăşie
Că stelele or s-apară
Doar să îmi aducă mie
Alinarea şi speranţa
Ce-l transmite versul meu,
Aşternut în concordanţa
Iubirii de Dumnezeu.

Aş fi adormit odată
Cu toţi norii nemiloşi,
Lăsând pagina curată,
Luna pentru somnoroşi,
Mărul lui Adam pe masă,
Stelele la locul lor,
Noaptea asta călduroasă
Pe lumina ochilor,
M-aş trezi de dimineaţă
Fără vrere, fără vis
Bâjbâind veşnic prin ceaţă
Ca Eva în Paradis.
Mi-a dat Dumnezeu putere
Şi iubire, cât pot duce,
Asta e a mea avere,
Harul meu curat şi dulce.

 

 

 

 

Război în Paradis


Era război în acea lume…
De parcă-n asta-ar fi mai bine
Printre enigme şi cutume,
Lacrimi, durere şi suspine…
.
Era război, iubirea mea,
În acel vis, poate coşmar…?!?
Cum să-l numesc, când noaptea-i grea
Şi totuşi n-are gust amar!?!
.
Când Cerul, îngeri îmi trimite,
În locul tău, să îmi mângăie
Sufletul şi când nu admite
Inima-n flăcări să-mi sfâşie…
.
Poate că doar eu văd războiul,
Poate că doar eu simt deşertul
În care mă topesc ca sloiul
Ce-n flăcări scaldă postamentul.
.
Poate că numai Cerul ştie
Cât mă apasă cu-al lui nor
Cât depărtarea mă sfâşie,
Cât te iubesc şi te ador!
.
Poate c-a fost numai un vis
În care voiam să dobor
Armele reci din Paradis,
Să te iubesc, să te ador!
.

Raiul meu


Cu-n singur gând îmi dai lumină,
Cu un cuvânt mă amăgeşti
Că ar fi doar din a mea vină
Iubirea noastră ca-n poveşti.

Din straturi albe de petale
Îmi dăruieşti aripi de zână,
Să mă simt în braţele tale
O perlă smulsă din furtună.

Cu-n singur gest îmi iau splendoare
Din visul ce mi-l zugrăveşti
Pe stelele aducătoare
De clipe-n care mă iubeşti.

Din straturi albe de sidef
Ţi-aş tălmaci poemul sfânt
Ieşit etern în relief,
Eşti Raiul meu pe-acest pământ!

Dezmeticire


De sub tăcerea mormântală
În care m-am scăldat trei seri,
Strecor prin valul frânt de-o zală
O lacrimă pierdută ieri.
.
Încerc s-o prind în palma stângă,
Să pot clădi cu ea un vis
Sufletu-ncepe să se plângă
De dorul unui Paradis.

Din glas ţi-am adunat tristeţea
Şi agonia nesecată,
Mi-aş fi dorit să-ţi dau blândeţea
Cum o făceam, neobservată.

Pe vis să-ţi scriu cu picătura
Nopţilor astea, mult prea sumbre?!?
M-ar condamna literatura
C-am născocit-o printre umbre.

Prin întuneric fac potecă
Să îți pătrund adânc în minte,
Deşi nu sunt o indiscretă,
Mi-e dor să-mi dai două cuvinte.

Încerc să mă dezmeticesc,
Deşi sunt foarte rătăcită,
În jungla asta mă lovesc
De-atâţia spini, şi-s obosită…

Îi simt în ceafă uneori,
Iar răsuflarea lor sfidează,
Se linguşesc ca nişte flori
Ce cu nimic nu se-asortează.

Pe norii mei, nu-i pot urca,
Sunt ascuţiţi şi plini de ei,
Deşi un timp m-aş mai juca,
Prea plină-i lumea de mişei…

Mi-e groază-n palmă să-i aştern
Văzându-le rigiditatea,
Dar nici nu-i pot hrăni etern
Abandonându-mi libertatea.

Lentilele nu-s aburite,
Încă mai văd destul de clar,
Întind o plasă de cuvinte
Când spinii-mi dau otrava-n dar.

Beau doar o gură de ceai verde
Să mă ridic din jar mocnit,
Ştiu sigur că nu ne vom pierde
Doar ne iubim la infinit.

Spinii sub forma de secure
În vreascuri de vor ofili,
Sufletul meu poate să-ndure
Dezmeticindu-se într-o zi.