A doua petală


Trezește-mă, te rog, și spune
Că ne-am născut în luna mai,
Că nimeni nu ne va răpune
Și nu-ţi va ordona să stai.

Că voi zbura la braț cu tine
Și vom păși pe-același drum
Care de fapt ni se cuvine
Clădit de amândoi, din scrum.

Trezește-mă când se mai moare,
Învie, fără importanţă,
Când doar noi împletim culoare,
Și despletim albă speranță.

Când aripile-ncep să-mi crească
Trecutu’ încet, încet adoarme
Și cu blândețea-ţi îngerească
Îmi pui săruturi peste arme.

Trezește-mă când zorii-n rouă
Ne scaldă, fără să clipim,
Când ne îndeamnă-n viața nouă
Neîncetat să ne iubim.

Când totul curge la-ntâmplare
Făr-a fi fost cândva trasat.
Trezește-mă din nopţi, visare
Și spune-mi că-i adevărat.

Trezește-mă când în petale
De trandafir mă învelești,
Mă legeni în visele tale
Și cu iubire mă trezești.

Reclame

Datorită ţie


 

 

 

Urcat-am ieri pe norii mei de-o şchioapă
să-mi caut liniştea pierdută-n drum,
să-mi scald privirea rătăcind pe apă,
de lacrimile nopţilor pierdute-n scrum.
.
Urcat-am să presar pe-o lume dură
ce-şi ţine inima sub ambalaj,
îşi afişează fără de măsură
gânduri măreţe, vise, anturaj…

Păşeam cu teamă că ating podeaua
şi-n urma mea las doar frânturi de vise,
un trandafir catifelat ca neaua
îmi contura cuvintele nescrise.

Urcat-am ieri pe norii mei albaştri
să-mi reîncarc cu suflet bateria,
să-mi caut rătăcirea printre aştrii,
iubirea, clipa verde, bucuria.

Urcat-am ieri, la braţul tău, pe stele
am cules suflet pentru-o veşnicie,
să îl îmbrac în versurile mele
şi toate astea datorită ţie.

 

 

Alt dor… nemărginit


Visez că-mi pui pe gură nuferi,

pe ochi sărutul cel divin

o viaţă întreagă să-mi enumeri

în vers, petalele de crin.

Îmi pui aripi de îngeraş

prin noaptea grea să mă strecor

la pieptul tău, să nu mă laşi

decât din dragoste să mor.

Visez că-mi pui pe sâni petale

de trandafiri catifelaţi

cu dragostea inimii tale,

sădiţi din zorii parfumaţi.

Şi nu mă satur de sărutul

ce s-a născut în asfinţit,

acesta e doar începutul

unui alt dor… nemărginit

Zborul meu spre soare


Ar trebui să mor pentru-a mă naşte
pe pieptul tău, fir alb de crin firav,
prins cu beteală albă? Recunoaşte,
c-ar trebui să mor…, sau mult mai grav…
.
Ar trebui să nasc un crin uscat sub nori,
să-l ud cu şoapte vii la asfinţit,
să-l redescopăr între nopţi şi zori,
în clipa când pe stele-am amuţit?

Ar trebui să plâng pentru-o tăcere,
purificată-n ţipete cumplite?
Sau să-mi opresc secundele-n durere,
cu miere şi petale împletite?

Ar trebui să-mi strâng în saci durerea,
să i-o dau vântului când va veni
cu tine, să-mi aducă mângâierea
şi să mă nască, cum s-ar cuveni…

Ar trebui să mă trezesc cu tine
la pieptul meu, nu doar în gând şi trup,
să mă găsesc şi regăsesc cu bine,
lacrimi de dor să nu beau sau să rup…

Ar trebui să-ţi spun că se-nserează
pe toamne lungi, cu ploi îndelungate,
că stropi fierbinţi pe-obraji încă-mi valsează
şi totuşi te aştept noapte de noapte.

Ar trebui să mor pentru-a reține
că m-am născut din pură întâmplare
să te iubesc pe veci numai pe tine,
să mă conduci în zborul meu spre soare.

Iubind


Pe trupul meu s-au scris istorii
De care s-au ferit învinșii,
Din care au luat actorii
Sorț de izbândă pentru dânșii.

Din trupul meu s-au smuls petale
Însângerate, zi de zi,
Au năvălit în a mea cale
Năluci, cu verbul a iubi.

Pe trupul meu se scriu nuvele
Din care se hrănesc cu jind
Căutători de praf de stele
Ce vise-au destrămat, zâmbind.

Din trupul meu s-au scurs izvoare
Născute dintr-un ger înfrânt,
În urma lacrimilor care,
Sufletul mi-au pus la pământ.

Pe trupul meu se mai scriu încă
Neverosimile poveşti
Cu lacrimile vii de stâncă
Pășesc, pentru că mă iubeşti.

 

Un strop între petale


Nu pot să-ascund în şoaptă
Ceea ce ştii deja,
Nici n-am să fiu nedreaptă
Prin a mă repeta.

Pot descifra secunda
În veşnicie pură,
În tine-mi găsesc unda
De amplă picătură.

Nu pot să-mi transform clipa
Într-un etern ecou,
Din nori să-ţi smulg aripa
Pierzându-te din nou.

Nu îngâna de-a pururi
Aceeaşi rugăminte,
Păşim printre ecouri
De astăzi înainte.

Căuşul palmei tale
Mă poate obloji,
Un strop între petale
Ce nu vor ofili.

Putem clădi iubirea
Oricât ne-ar fi de greu,
În ea stă nemurirea
Cea de la Dumnezeu.