Invită-mă la o cafea!


Invită-mă la o cafea, diseară
şi… îndulceşte-o, dacă este cazul,
cu lacrima ce-am strâns-o-n călimară,
să nu-mi mai ardă viaţa şi obrazul.

Te-aştept, la masa noastră, să-mi pui lapte
în lacrimile repezi, ce-au durut
aşa de mult, încât, nu mai am noapte
ci zile înşiruite-n aşternut.

Invită-mă, pe bancă-n parc, să-mi scuturi
petale albe de sidef pe tâmple,
să-mi desluşeşti iubirea din adâncuri,
în vis să n-o mai laşi să se întâmple.

Să opreşti timpu-n loc pentru-o secundă,
o zi, o viaţă sau o veşnicie,
realizând că versul meu inundă,
iar tu-l loveşti, din pură gelozie.

Invită-mă la o cafea, şi-n minte
ascunde gândul-n care mă loveşti,
preţ de o clipă… doar o rugăminte
mai am… să uiţi că mă iubeşti…!

Reclame

oglinda vremii


.
Tu crezi că mie-mi pasă cât mai este,
cât s-a distrus şi cât mai am de dat…?!?
Eu sunt oglinda vremii din poveste
şi flacăra ce te-a înspăimântat.
.
Nici nu vei reuşi să-mi simţi căldura
de sub nămeţi, nu ai cum s-o percepi,
încerci să-mi modelezi din lut făptura,
într-un târziu vei putea doar să înţepi.
.

să-mi scrii un vers


să-mi scrii un vers,
numai atât cât să-mi aducă vise-n zori
când soarelui i s-a urât să se ascundă după nori.
să pui în el
ce-ai adunat din ochii mei când m-ai privit,
când sufletul ţi-am sărutat şi cu speranţă m-am hrănit.

să-mi scrii un vers cât luna plină ce ne admiră când visăm
că putem oferi lumină, iubi, zbura şi…
sărutăm.

să-mi scrii un vers când noaptea vine
şi luna nu te va opri
să te gândeşti intens la mine,
din versuri să mă poţi clădi.

În ambele mâini


Privesc către stele prin ceaţa iscată
Luându-mi o mostră de zbucium sub braţ,
Visez că, iubirea, în lume plecată
Îmi smulge-o privire, din cea cu nesaţ.

Gândesc că, de ploaie se-ascund, ciripind,
O mână de păsări, la streaşină-n zori,
Să-mi zdrobească visul în care mă-ntind
S-apuc o fărâmă de iarbă din nori.

Mă pierd ca o şoaptă purtată de vânt,
Ca mierea în ceaiul fierbinte de soc,
Îmi strâng rădăcina la piept, şi-n cuvânt
Găsesc alinare, nu-i vorba de joc.

Tu-mi sapi un tunel prin munţi de nisip
Şi-mi dai mătrăgună la micul dejun,
Implor bolta sfântă, şoptind, să nu ţip
De-atâta durere, şi n-am cui să spun.

Sunt flori ce mă-mbată sperând să inspir
Culoarea perfidă cu iz aparent,
Le simt de departe, nu le deconspir,
Încerc să fac jocul, tăcând insistent.

Privesc către stele, un joc de lumini
Ce zburdă purtând firul ierbii în gând,
Mi-aduce răspunsul, în ambele mâini
Am raze din care hrănesc rând pe rând.

Raiul meu


Cu-n singur gând îmi dai lumină,
Cu un cuvânt mă amăgeşti
Că ar fi doar din a mea vină
Iubirea noastră ca-n poveşti.

Din straturi albe de petale
Îmi dăruieşti aripi de zână,
Să mă simt în braţele tale
O perlă smulsă din furtună.

Cu-n singur gest îmi iau splendoare
Din visul ce mi-l zugrăveşti
Pe stelele aducătoare
De clipe-n care mă iubeşti.

Din straturi albe de sidef
Ţi-aş tălmaci poemul sfânt
Ieşit etern în relief,
Eşti Raiul meu pe-acest pământ!

Eu nu mă scald la întâmplare


De vrei inima mea pe tavă
În două zile şi-un minut,
Problema ta e foarte gravă,
Pot oferi doar un sărut.

 

Am trăit clipa blestemată
Când prin ochi, suflet am văzut,
Am plâns cum n-am să plâng vreodată,
Doi ani de zile şi mai mult…

De vrei să-mi pui pe suflet sare
Din norii mei să mă cobori,
Să-mi dai, să beau, zilnic uitare,
Ar însemna să mă omori.

Eu am trăit clipe supreme
Cum nu vei trăi niciodată,
În lumea asta sunt probleme,
Deşi doar eu mă simt ciudată.

Pe orice navă vei urca,
Pe orice munte vei ajunge,
În mintea mea nu poţi intra,
Iar eu am obosit a plânge.

În mine-am pus o barieră,
Statuia rece m-a aprins
Cât dădea suflet, am fost sferă,
De-acum voi fi de neînvins.

Nu mai contează câte file
Voi scrie până izbutesc
Să-mi crească aripi de acvile,
Cu versu-acesta mă hrănesc.

Eu sunt izvor de apă vie,
Cu mine, mulţi se răcoresc,
Sunt ca o lună argintie,
Stropi puri de suflet dăruiesc.

N-am cum să-mi vând harul în piaţă
Pentru un simplu compromis,
Prea multe am de spus în viaţă,
Încă mai am destul de scris.

Poate că-n viaţa următoare,
Când tot ce-mi ceri va fi o lege,
Voi deveni nepăsătoare,
Acum nu mă poţi înţelege.

Şi nici nu-ţi cer să faci efortul
Fiindcă n-ai cum să zbori ca mine,
Nu s-a clădit aeroportul
Din care-şi iau zborul, albine.

Numai din el ajungi în stele,
Numai din el, pe nori, pluteşti,
Căldura paginilor mele
N-ai cum s-o vezi, de-o răsfoieşti.

Ce-mi doresc eu din astă viaţă
Tu nu ai cum să înţelegi
Chiar de-ţi rostesc albastru-n faţă,
Iubirea pură, n-are legi.

Peniţa sufletului meu
Mai scrijeleşte pe hârtie
Harul Bunului Dumnezeu,
Iar acest dar, nu-i o prostie.

Eu m-am născut pentru iubire
Şi mă sacrific pentru ea,
Poate pe tine-o să te mire,
Dar nu-mi poţi avea inima.

Averea mea nu stă în pungă
Sau carduri pline de dobânzi,
Aura mea nu vreau s-ajungă
Decât la mâna celor blânzi.

Să-i mângăie firesc pe frunte,
Pe suflet şi trupul rănit
Când slova mea vor să asculte,
Să înţeleagă ce-am simţit.

Pe bolta mea mai este soare,
Pe cerul meu, stele mai sunt
Lor le pot fi pe veci datoare
Cu-a mea căldură din cuvânt.

Eu nu mă scald la întâmplare
În apele acestei lumi,
Scriu doar fiindcă mă simt datoare
Să-i împletesc vers din furtuni.

Nu pot s-azvârl peniţa-mi pură
Pe niciun vis de trecător,
Eu sânt o simplă picătură
Dar versul meu nu-i muritor.

Lanţ de vise


 .
În noaptea asta aş zbura
Ca struna albă de vioară,
S-adun în palme dragostea
Ce mi-o strecori în călimară.
 .
Să-ţi împletesc un lanţ de vise
Din picături de timp răpit,
Un izvor viu din slove scrise,
Să te iubesc neprihănit.
 .
În noaptea asta ţi-as răpi
Cuvântul dulce, să-mplinesc,
Din miez de noapte-n zori de zi,
Poem de dragoste ceresc.
 .
Să-mi pui aripi nedantelate
Când strunele-mi vei săruta,
Să te iubesc până la moarte
Şi-încă trei vieţi, iubirea mea.
 .
În noaptea asta vreau să zbor
Pe sunete înmiresmate,
Să-ţi pot şopti cât te ador
Chiar dacă eşti aşa departe.
 .