Pumnalul morţii


Ce sentiment ciudat, inexplicabil…,
Să simţi că orice-ai face… e-n zadar,
Să ai de toate, să nu fi capabil
Să ştergi pumnalul ei din calendar…?!?
*
Al morţii voal mi-ntunecă privirea,
În lacrimi rătăcesc ca un nebun
Ce n-a gustat în viaţa lui iubirea,
E prea târziu şi nu am cui s-o spun.

Ne împăunăm cu sute de  perdele,
Ne cocoţăm pe ziduri mai mereu,
Ne vopsim sufletul în acuarele
Uitând ades c-avem un Dumnezeu.

El din grădina lui îşi pune-n glastră
Tot ce doreşte, fără-a întreba
Neputincioşii ce zac la fereastră
Realizând că nu au ce salva.

Te voi aştepta


Te voi aştepta în gară,
Să nu cari griji în bagaj,
Să-mi aduci, ca-n acea seară
Sufletul în port-bagaj.

Te voi aştepta, iubire
Să-mi aduci, doar ce-mi doresc,
Nu vreau aur, nici safire,
Vreau numai să te iubesc!

Vis de-o noapte


Când ignor prostia pură,
Minciuna sau răzbunarea,
Mulţi cred că-s o picătură
Agitată precum marea.

Într-o lume asortată
Cu războaie de-orice fel
Nu voi cere niciodată
Să iubeşti un sufleţel.

Nu sper să-ndrept cotitura,
Fiindcă nu sunt în schimbare,
Prea trecută-i picătura
Prin flăcări nepieritoare.

Într-o lume ca a noastră,
Unde totul te uimeşte
Îmi propun să rămân proastă
Fiindcă Cerul mă iubeşte.

Este liber fiecare
Să gândească cu ce poate,
Cei ce vor să mă doboare
Cu minciuni, sunt… vis de-o noapte.

Sunt o simplă trecătoare


Mi-am certat sufletul, aspru,
Fiindcă nu a reuşit
Să-ţi aducă-n dar un astru,
Şi-n zloată s-a prăbuşit.
.
Am simţit, sorbindu-ţi slova
Cum mă-nvinge neputinţa,
Ca şi când doar supernova
Ţi-ar îndeplini dorinţa.

Ţi-aş fi luat sufletu-n palmă
Să ţi-l încălzesc, un pic,
Dar n-am fost destul de calmă
Şi-nţeleaptă… cum să-ţi zic?

Printre gânduri şi cuvinte
Rătăcesc şi eu mereu,
Sigură c-a lor sorginte
Vine de la Dumnezeu.

De această dată, însă,
Cred că Dumnezeu, uimit,
De atâta lume plânsă,
Chiar şi El a obosit.

Unii spun că viaţa-i viaţă
Doar dacă ştii s-o trăieşti,
Trezindu-te dimineaţă
Cerului să-i mulţumeşti.

Alţii spun c-ascund tristeţea
Oricât de mult îi apasă,
Şi împart zilnic blândeţea,
Chiar de n-au nici pâine-n casă.

Unii au noroc, cu carul,
Alţii trec pe lângă el,
Unii îşi împart amarul
Cu un suflet de căţel.

Mulţi sunt trişti pe-această lume
Dar şi veseli sunt destui,
Deşi mulţi n-au timp de glume,
Roboţi goi şi nesătui.

Unii caută iubirea
Tocmai unde nu există,
Eu cred că şi fericirea
Putea să se nască tristă.

Cred că soarele răsare
Chiar după multe furtuni,
Întunericul dispare
Alinând oamenii buni.

Mulţi dau sfaturi deocheate,
Deşi n-au trecut nicicând
Prin dureri nemăsurate,
Dar aruncă vorbe-n vânt…

Unii nu au strop de milă,
Nici frică de Dumnezeu,
Au tupeu, cât o cămilă
Până când dau de vreun greu.

Unii au noroc, desigur
Să întâlnească-n calea lor
Doar aroma unui mugur
Din blândeţea stelelor.

Tristă-i viaţa câteodată
Chiar de eşti adolescent,
Dar de-ai inima curată,
Nimic nu e permanent.

Totul are un sfârşit,
Dumnezeu ştie mai bine
Cine şi când a greşit,
Şi-are grijă şi de tine.

Pentru durerea de-acum
Vei zâmbi, şi nu odată,
Eşti la început de drum
Iar lacrima ţi-e curată.

Eu n-am posibilitate
Să-ţi dau sfaturi, dar mă doare,
Fiindcă mulţi mi-au dat dreptate
Prea târziu, şi-s trecătoare…

Nu m-am schimbat


Eu nu te-am folosit ca pe-o mănuşă,
Avem cu cine viaţa să-mi dezmierd,
Nu eu am vrut să te azvârl pe uşă,
Tu ţi-ai dorit, din suflet să te pierd.

Eu nu te-am folosit ca pe-o hăinuţă
Numai atunci când gerul m-apăsa,
Îţi mulţumesc, ai fost tare drăguţă,
Să-mi dai un sms de ziua mea.

Eu nu te-am folosit ca pe o carte
Uitată pe un raft prea plin de praf,
Mă voi ruga de-a pururi să n-ai parte
De oameni ce te cred un paragraf.

Nu-mi pare rău că am crezut în tine,
Aşa am învăţat şi altceva,
Mă rog la Dumnezeu să-ţi fie bine
Dar eu, nu vreau să mai exist în lumea ta.

De oameni falşi m-am săturat de mult,
Doar cei ce se aseamănă se-adună,
Nu mă-ntreba nimic, nu te consult,
Nu m-am schimbat, acum nu sunt mai bună.

dedicata unei foste prietene…

Rămân un suflet


Ai ales să-mi torni otravă
Dintr-o cupa aurie
Iar acum, te dai bolnavă
Sperând că sunt o piftie.
.
Ai ales cu a ta mână
Sufletul să mi-l hrăneşti
Cu esenţă de furtună
Însă, n-ai să izbuteşti.
.
Ai ales de-acuma drumul,
Fără mine poţi zbura,
Eu rămân să port costumul
Pur, precum inima mea.

Cel ce-i bun, nu e şi prost!


Printre lespezi fără număr
Mi-am purtat paşii alene,
Buruieni cu măşti de nufăr
Mi-au pus lacrima sub gene.

Le-am donat cuvânt pe pâine
Sufletul să le-ncălzească,
Dac-aş fi hrănit un câine,
Avea cin’ să mă păzească.

I-am îmbrăţişat în iarnă,
Când viscolul viscolea
Însă, n-au vrut să discearnă
Căldura şi liniştea.

Vulpi cu cozile stufoase
Au încercat să doboare
Toate clipele frumoase
Ce le parfumam cu soare.

Braţul oferit de mine,
Când norii îi agasau,
Mi l-au smuls cu o cruzime
Pe care-o tot ascundeau.

Mii de pietre şi săgeţi,
Flăcări sute, miliarde
Mi-au aruncat în pomeţi,
Poate, poate mă vor arde.

Mi-au săpat groapă adâncă
Pentru omenia mea,
Neştiind că sunt o stâncă
Şi-au căzut tot ei în ea.

Cum era de aşteptat,
Măştile-n timp s-au topit,
Vulpile-au înmormântat
Ura lor, de neoprit.

Eu n-am ură, am iubire,
Nu le pot plăti la fel,
Le dau, chiar de-o să vă mire
Cuvânt rupt din sufleţel.

Dumnezeu este cu mine,
Aşa cum mereu a fost,
Mă rog, să vă fie bine!
Cel ce-i bun, nu e şi prost!