Publicat în Dana Pătraşcu

Între zâmbet şi lacrimă


Între lacrimă şi zâmbet
pun iubirea la încercare.
.
Lângă arşiţa din suflet
o aşez, ca pe-o ninsoare
care s-a născut odată
cu venirea primăverii,
a anunţat lumea toată
c-am ales unda tăcerii,
şi-am plecat, plecat departe
printre norii zgomotoşi
să-i ascult râvnind în noapte
despletind vise, sfioşi.
.
Lupii zbiară-a îndestulare,
lacrimile s-au oprit
între steaua căzătoare
şi-o pală de infinit.
.
Nu-mi mai fug ochii spre zare,
poemul râvneşte-o rimă,
pune-mă la încercare
între zâmbet şi lacrimă.
.
Anunțuri
Publicat în Dana Pătraşcu

Te-aş invita la o cafea


Te-aş invita la o cafea, diseară,
să ne apuce zorii desenând
viraje pe-o şosea din călimară,
dar mi-este teamă c-ai să pleci curând.
.
Te-aş parfuma cu razele de soare,
să uit că ne inundă miezul nopţii,
că te visez simţindu-mă datoare
să te cuprind cu lacătele sorţii.
.
Te-aş invita să mă răsfeţi o clipă
dar ştiu prea bine că nu ai habar
ce înseamnă zborul fără de aripă,
iubirea sfântă, fără de hotar.
.
Te-aş descifra lăsându-te să-mi dai
o primăvară ruptă de-ntuneric,
dar tu nu bei cafea, tu serveşti ceai
şi-ai să te stingi în mine esoteric.
Publicat în Dana Pătraşcu

Iubire


din ceruri până în mormânt
sub tâmpla toamnei să m-aşezi,
să-mi sorbi din patimă cuvânt,
să luminezi.

să mă aduci, la ceas târziu,
căuşul palmei să-ţi dezmierd,
să-ţi dăruiesc minutul viu,
şi să mă pierd.

Publicat în Dana Pătraşcu

în sunet de vioară


aş vrea să-ţi iau sărutul cu mine,
într-o vară,
lacrima toamnei crude să nu-l poată atinge,
să-l port, fără tăgadă, pentru că-mi aparţine,
la gât, ca pe-o vioară,
fiindcă mă poţi convinge.îmi pui în ochi surâsul,
din cremene de dor
îmi împleteşti speranţa nopţilor argintii,
îmi despleteşti misterul nescris dintre apusul
şi răsăritul dulce, avid al viselor
în care-mi dai iubirea, s-o port, cât voi trăi.

să-ţi cânt din el cu jale
când stelele aţipesc
pe braţul iernii crude înveşmântată-n dor,
să-mi aduci primăvara încoronată-n cale,
să-ţi susur, fără teamă, de-a pururi, te iubesc!
în sunet de vioară, să-l sorb, să te ador.

Publicat în Dana Pătraşcu

Un vis împlinit


 Am adormit în gând cu tine
şi m-am trezit cu tine-n gând,
eşti Universul ce conţine
iubirea-n fiecare rând.

Zâmbesc, când zorii îmi ridică
pleoapa pentru-a descoperi
o lume-ntreagă într-o mică
retină, ce mă va-nflori.

S-adorm cu şoapta ta pe geană
pictându-mi vise-n primăveri,
nu-i o minune pământeană
ci liniştea oricărei seri.

Adorm cu tine-n gând, iubite,
acum, când cerul s-a deschis
să-mi pună suflet în cuvinte
şi viaţă pură-n orice vis.

S-adorm cu dragostea pe buze,
cu sufletul necenzurat
de înlănţuirile confuze,
e tot ce-n viaţă am visat.

Publicat în Dana Pătraşcu

Incredibila uitare


 

 

 

 

Incredibil cum apare,
Primăvara cu-o căpşună!
Păsările migratoare
Revin, ca în vremea bună.

Neîncrederea mocneşte
Ca apa otrăvitoare,
Dar, în noapte, îndrăzneşte
Să strivească altă floare.

Negăsind în lumea largă
Hrană binecuvântată
Cu-n satâr a vrut să spargă
Tăcerea, încă odată.

Şi-a făurit, pentru vise,
O caleaşcă zburătoare,
Dar în ciuda celor zise
Calcă dragostea-n picioare.

Orice-ar face sau ar spune,
Ochii îi sunt veşnic o carte,
Timpul nu îmi descompune
Sufletul, nici după moarte.

Toarnă venin în iubire
Incredibil de uşor,
Parcă i-aş fi dat de ştire
Cât mă arde al său dor.

Mi-am închiriat o mască
Din acelaşi târg cu-al său
Pentru orice gură-cască,
Dar nu pentru Dumnezeu.

El mi-a fost mereu aproape
Când a fost de negăsit
Peste munţi înalţi şi ape,
El e de neînlocuit.

Nu sunt Faust, nici Moulton,
Sufletul să-mi vând pe-o pâine,
Port al versului palton,
Dumnezeu ştie mai bine.

 

 

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Un miez de nucă


De la un timp sunt ca un miez de nucă,
Mă-nchid în mine tot mai apăsat,
Orbirea lumii sufletu-mi usucă
Şi nu-mi găsesc lichidul adecvat.

De la un timp sunt ca o frunză-n vânt
Mă las lovită de orice furtună,
Ascult uimită groaza din cuvânt
Şi mă întreb, în gând, ce-o vrea să spună.

De la un timp îmi plânge plânsu-n mine
Îmi adâncesc lacrimile pe rând,
Aştept răsplata ce mi se cuvine
Să văd şi eu de fapt ce-ascunzi în gând.

Cu ochii minţii, văd doar sărbătoare,
De iarna crudă chiar m-am săturat,
Nevăzător, cu ochelari de soare
Şi-un ger cumplit în suflet, m-am mutat.

Sub coaja nucii mi-am găsit popasul,
Mă apară de orice lovitură,
Nu-ţi cer bineţe, încă-ţi aud glasul,
Mă calcă apăsat pe bătătură.

De la un timp sunt ca un miez de nucă,
Adun în mine toată-amărăciunea,
Tu mă loveşti cu ura ta năucă,
Eu mă ridic spunându-mi rugăciunea.