Nu te mai caut


Nu te mai caut cu privirea,
Nici nu-mi mai este dor de tine,
Mi-am agăţat cândva iubirea
În colţul lacrimilor fine.

Nu-ţi mai rostesc cuvinte calde,
Nici pagina nu-ţi răsfoiesc,
Mi-am pus pe inimă smaralde
Din ochii tăi, să înmuguresc.

Nu te mai caut, nici n-am unde,
Mi-am oprit paşii pe alei,
În lacrimile muribunde
Răsună fila dragostei.

Nu-ţi mai şoptesc nicio silabă,
De-acum te mai sărut  în gând,
Te voi păstra ca pe-o podoabă
Înţepenită-n primul rând.

Nu te mai caut la fereastră,
Nici stelele nu mai implor
Să înlesnească clipa noastră
De dragul unui simplu zbor.

Din stropii verzi, plini de speranţă,
Nici unul n-am să-ţi mai cerşesc,
Am înţeles că-n astă viaţă
Incontestabil te iubesc!

Reclame

Nicio diferenţă


Când îţi văd privirea tristă,
Ochii obosiţi şi goi,
Mă întreb dacă există
Diferenţă între noi?!?

O lehamite de toate,
Plictis şi nemulţumire,
Mă întreb-oare cum se poate
Trăi fără de iubire?!?

Să alungi orice speranţă,
Să topeşti visele toate…
Pentru ce? Pentru o viaţă
Îmbâcsită doar cu noapte?!?

Pentru ce să porţi o mască,
Iar sub ea, munţi de durere,
Sufletul să-ţi împietrească
Într-un soi de băi de fiere !?!

Pentru ce-aş deschide uşa,
Ţinând visu-n pod închis,
Şi aş vântura cenuşa,
Doar pentru un compromis?

Viaţa este-atât de scurtă
Oricât de mult ai fugi,
Clipele-s cât o ciozvârtă,
Trăieşte pentru-a iubi!

În lacrimi de fericire
M-aş scălda, dac-aş zări
Doar un strop de mulţumire
Pe-al tău chip… şi aş zâmbi.

În urma mea


De mult nu te mai caut cu privirea,
De mult nu mai aștept pe la ferestre,
Mi-am așternut pe-o lacrimă iubirea
Să-mi urce sufletul rănit pe creste.
 .

De mult nu-mi mai pun clipa la-ncercare,
Nici soarele nu îl mai dojenesc
Când se ascunde după norul care
Mi-aşterne versu-n care m-oglindesc.

De mult timp cerul s-a împărțit în două,
Am înțeles ce înseamnă pasiunea
De-a mă hrăni cu boabele de rouă
Abandonând în jar perfecțiunea.

De mult nu te mai caut printre aștri
Nici pașii nu ţi-i mai sărut, de mult,
M-am oglindit în ochii mării-albaștri
Şi-mi e de-ajuns tăcerea să-ți ascult.

Mi-e șoapta transformată în silabe,
Cuvântul vine în buchet cu tine,
Tot ce-am atins vor deveni podoabe
La gâtul vieții ce ni se cuvine.

În urma mea povestea se trezește
Înmugurind în suflet vis curat,
Din dragostea care mă împlinește,
Să pot zbura de-acum cu-adevărat.

Telepatie


Priveam în gol prin geana udă
Spulberând groaza din tăcere,
Să-mi adun clipa ce asudă
Ne-îndrăznind, mai mult, a cere.
.
Priveam un zid cu carnea groasă
Să-mi pun o singură idee
Sub geana, care nu mă lasă
Să număr paşi pe-altă alee.
.
Priveam un suflet despletit,
Prin flăcări, hărăzit să nască,
Din geana ce s-a limpezit,
Izbânda supraomenească.
.
Priveam oglinda plictisită
De aburul ce-o-nceţoşa
Rece şi dură, împietrită
Dar, nu mă mai înduioşa.
.
Priveam o stradă înfundată,
I-am găsit singura ieşire
Numai la pieptul tău şi-ndată
Mi-am găsit drum spre fericire.

Priveam în mine


Priveam în mine, dinafară
Să mă descopăr cu migală,
Prin ochelari topiţi de ceară
S-alung ultima bănuială.

Alertam punctele din mine,
În virgule le transformam,
Le-nlocuiam cu-n colţ de pâine
Şi-n felii calde lăcrimam.

Învioram zăpezi cumplite
Cu ghioceii tâmplelor,
Să te păstrez adânc în minte
Şi-n vers de veac neîndurător.

Adunam clipele concave,
Le împreunam cu-n ciot de lună
Să mă ridic dintre epave
Vâslind o viaţă prin furtună.

Priveam în mine dintr-o parte
Să-mi caut inima pierdută,
Mă răsfoiam ca pe o carte
Tocită, arhicunoscută.

Mă regăseam într-un târziu,
La pieptul tău, mustrându-mi norii,
Ascunşi etern sub pardesiu,
Priveam spre tine, iubeam zorii.

Simetrie


Din mâlul neputinţei împărtăşesc dorinţa
De-a traversa cu barca minunilor cereşti,
Luându-mi libertatea de-a-mi biciui fiinţa
Cu dragostea nebună în care mă zideşti.
.

Mi-e dor să-ţi străpung gândul cu mine de cu zori,
Să-ţi inund noaptea rece cu trupul meu fierbinte
Colorând curcubeul în sute de culori,
Să te ridici din vise zburând cu mine-n minte.

Strivesc o amintire sfrijită de durere
Pe un perete verde, înţepenit de frig,
Împachetez în vise eterna mea avere
Cautând o ieşire prin care să te strig.

Mi-e dor să-ţi simt privirea cum mă îmbracă-n dor,
Să-ţi fiu prizonieră pe veci fără simbrie,
Să-mi spui că mă iubeşti, să-ţi spun că te ador
Scăldându-ne iubirea într-o oglindă vie.

Acum, când era mai bine…


Cum să mă strecor prin noapte
Când la pieptul tău plutesc,
Nu prin vise, ci prin fapte,
Când în suflet te privesc…?!?

Cum să caut prin cuvinte,
Unul… mult mai special,
Să sune de-acu’-nainte
Ca marea din al ei val…!?!

Cum să nu mă pierd cu firea
Când, în ochii tăi, privind,
Mă întâmpină iubirea,
Sigură pe ea, zâmbind…!?!

Cum să plec de lângă tine,
Acum, pentru întâia dată,
Acum, când era mai bine…
Viaţa asta-i deşucheată!?!

Cum să fac timpul să zboare,
Ce aripi să-i împletesc
Să-mi facă-o mică favoare
Şi-n vise să te-ntâlnesc?

Cum să fac trenul să plângă?
El e vinovat, mereu!
Gările să îl ajungă…!?!
Cum să plec, cu dorul tău?!?

Cum să-mi pun dorul pe fugă
Când mă va acoperii?!?
Deja, de azi, mă subjugă,
De mâine mă va întregii!