Publicat în Dana Pătraşcu

Am cunoscut iubirea


Ţi-am spus c-am cunoscut iubirea pură…!?!
cu tot ce are ea mai prețios,
am dat și am primit, peste măsură,
și-am împletit speranță cu frumos.

Am pus stelele-n cer ca pe-o tipsie,
le-am hrănit iarna cu argintul viu,
le-am purtat vara-n piept cu gingășie,
iar toamna le-am stropit cu dor târziu.

Am cunoscut iubirea, nu odată,
am mers cu ea prin crânguri… spre apus,
m-a răscolit cu vocea-i minunată
și mi-a pus jar pe suflet când s-a dus…

Am cunoscut iubirea, nu-s pierdută,
i-am împletit cunună din suspin,
i-am dăruit clipa neîncepută
și i-am sorbit mireasma… spin cu spin.

I-am iertat toate nopțile aprinse,
în lacrimi am scăldat-o ani la rând,
am ocrotit-o de zilele ninse
și am păstrat-o proaspătă în gând…

Am cunoscut iubirea, fir de soare
și șoaptă de izvor nepotolit,
mi-a ars sufletul, încă mă mai doare,
dar sunt o clipă, strop nedespletit.

Publicat în Dana Pătraşcu

Vis ars în zbor


Ţi-aș fi
în zori de zi
punctul pe i,
dar m-ai omite uneori
ca și când câmpul plin cu flori
s-ar năpusti asupra mea
și m-ar vâna.
 .
Ţi-aș fi
ceea ce n-ai simțit nicicând,
un lanț de stele prins de vânt,
dar ai goni din calea mea
și m-ai zdrobi.
.
Ţi-aș fi
o lacrimă de stea,
să mă rostogolesc mereu
pe trupul tău…M-ai alunga de la-nceput
spunându-mi că mi s-a părut
că somnul tu mi l-ai răpit…
și-aș lua sfârșit. 

Ţi-aș fi un vis,
un vis și-atât,
să-mi deschizi ochii
și să-ţi fiu doar un sărut
de început
și-un punct pe cer
atins de dor…

Vis ars în zbor.

Publicat în Dana Pătraşcu

Curcubeu triunghiular


Am cunoscut odată
un pui de mohair,
pufos și cald la suflet,
dulce… ca un copil
în pragul dimineții,
când razele prind viață.

Când lacrima se pierde-n
roșu de catifea,
când versul meu ajunge
pân’la inimi zdrobite.

Când visul se îngână
cu geana libertății,
când pășeam mână-n mână
topind urmele gheții…

Am întâlnit mireasma
ploilor de sărut
pe vise, gând, pe struguri,
pe nalbe și cuvânt.

Nicicând n-am priceput
de ce și-a pus tăcerea
în gheara nopții crude
și-a dezrobit durerea.

De ce nu mă aude
cum curg,
și mă deșiră ca pe un
curcubeu triunghiular,
se miră de ce sunt eu… și eu
mă strecor printre rânduri
să-i împletesc speranțe…

Un pui dospit de vreme
sub aripa aprinsă,
de la un timp se teme,
crezându-mă învinsă,
c-aș putea într-o doară
trupul să i-l deșir…

Timpu-n lacrimi măsoară
clipele de delir
și slova-mi neînțeleasă
de puii tricotați
din lână deșirată…

Treziţi-vă curați
și vrednici de iubire,
treziți-vă-n pruncie
când ura-i invalidă
faceți economie
de lacrima toridă…!

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Fără niciun motiv


Dor brațele de-atâta depărtare,
de-atâta uitare lacrimile-mi plâng
a sloiuri de gheață,
așteptările îmi pun freamătul pe foc
și șoptesc… am obosit…

Frâng privirea în sute de bucăți
de cuvinte nerostite,
irosite pe tăceri ascuțite
ce rănesc străveziu nedeșlușitul
țipăt zadarnic
într-o cascadă de gânduri,
gânduri asurzitoare.

Oare cu ce-au plătit unii iubirea
pe care nu o merită
ci doar o simt, o trăiesc
și nici măcar nu o iau în seamă,
cu ce, cu câți arginți
moșteniți din rărunchi…?!?

Până mai ieri oblojeam gândurile
cu fulgi de mătase și plasturi de zăpadă
uniformă
în timp ce lacrimile îmi cădeau concave
pe piept.

Răcnesc istovită
pășind pe cărările îmbâcsite de dor,
deslușesc neiubirea,
nesărutul, neuitarea,
dezgolirea îmbrățișării,
smoala nesiguranței,
neavântul… gustul inert al lacrimilor seci,
tăcerea strigătoare la cer
vestind metalele ruginite
în zadar.

Trăiește-mă cu jale
și ucide-mă cu sete
renunțând la tot ce poate însemna vis,
la tot ce nu am putut atinge
și nici nu am reușit să aștern pe zăpadă
cu slovele-mi lăcrimânde.

Sângerează-mi clipele
inundându-mi trupul cu clocotul
versurilor mele,
despletindu-mi ochii peste crestele
ideilor străpunse de săgețile
ochilor tăi.

Desmoștenește-mă, te implor!
Ia-mi aroma de ceai verde cu tine
și pune-mi mâinile pe soare,
poate așa voi vedea răsăritul
apunându-ți în palme
șoptind… la infinit
-te iubesc, fără niciun motiv-.

Publicat în Dana Pătraşcu

Nu-i de ajuns


Am încercat seară de seară
să-mi îngrădesc gândul
cu cioburi de stele.
mi-au luat foc visele
și luminat nopțile.
.
Am hotărât să-mi  despletesc
visele pe umerii munților,
în timp ce zorii-mi pictau chipul tău
în iarba înrourată
catifelându-mi călcâiul.
.
Am depus la picioarele dorului
stânci, lacrimi și miere
de pe buzele încleștate
ale amintirilor în care domneai
numai tu, regele viselor mele.
.
Am sfâșiat apusul
cu ghearele înmuiate
în flăcările soarelui
și-am îngenunchiat înaintea lunii
ce urma să-și împartă visele
în frumoase și neîmplinite.
.
Am sperat că te voi uita,
m-am resemnat
știind că nu e de ajuns
să-i pui inimii ochelari
de soare la răsărit de lună.
.