Atingerea gurii tale


Anul ăsta, ploaia vine,
cum făceai tu, pe furiş…
Mă pătrunde, mă reţine,
rupe din acoperiş
câte-o dâră de lumină
rătăcind-o printre nori…
Priveşte din rădăcină
până-n vis, de două ori…

A trei-a oară îmbarcă
sufletul, mai cu folos,
fulgerele ne încarcă,
într-un ritm periculos.

Stropii repezi mă dezmiardă…
Ploaia n-ai cum să opreşti!
Lacrima voia să-ţi ardă
tăcerea, cu stropi fireşti,
atingerea gurii tale
mi-a înmugurit suspinul,
înlesnind iubirii cale,
despletindu-ne destinul.

Reclame

Nu sunt doar un val


Dacă-n noapte ceri lumină,
În zori doar să dormitezi,
Când eşti vârf, la rădăcină,
Vara, vrei să hibernezi…

Dacă-n noapte spargi ferestre
Să presări pe catifele
O lume ce numai este
Fiindcă n-are timp de stele…

Şi-apoi ceri şi ceri dreptate
Strigi la lună şi la soare,
Aduci ceaţă-n claritate,
Alungând cerul din mare…

Dacă-n zori tragi draperia
Şi nu laşi să te-mpresoare
Decât gerul şi mândria,
Vei trăi fără culoare.

De te-ascunzi după cuvinte,
După măşti de carnaval,
Mai bine-adormi înainte
De-a visa că-s doar un val.

Sunt o lacrimă



În drumul ars al lacrimilor mele
S-au aşezat de multe ori nămeţi,
Să cucerească zborul pân’ la stele,
Aruncându-mi otravă în pomeţi.

Mi-au născocit licoarea-nveninată,
În piept mi-au pus-o ca pe o insignă
Să-mi ardă clipa vie, parfumată,
De parc-aş fi o lacrimă malignă.

Mi-au pus pe frunte nopţi şi zile crunte,
Mi-au distrus focul viu din rădăcină,
Dar am urcat cu lacrima pe munte
Iubind toţi norii, să redau lumină.

Am sângerat în curcubeu albastru
Să înverzesc iubirea ofilită
De sloiuri ce loveau din astru-n astru,
Şi-am îndrăznit să urc, nedreptăţită.

În drumul ars al lacrimilor mele
Am întâlnim nămeţi de spini frumoşi
Ce-au încercat lacrimile să-mi spele
Purtând hăinuţe reci de credincioşi.

Cu zâmbete în spate m-au servit
Mi-au pus pe frunte nume de ateu,
Sufletul sub călcâie mi-au strivit,
Eu… l-am purtat în piept pe Dumnezeu.

Am fost şi sunt o lacrimă curată,
Nu pot să mă transform într-o ruină,
Eu curg din dragoste adevărată
Şi-mi cer iertare pentru-această vină!

 

Oriunde, oricând, oricum, orice


Mulţi au încercat să-mi spună
Că eu sunt cea vinovată,
C-aş gândi ca o nebună,
Dar pretind că sunt curată.

Unii-mi spun să-mi trăiesc viaţa
Orişice mi-ar oferi,
Să-nlătur din cale ceaţa
Cu-orice preţ şi-n orice zi.

Mulţi m-au judecat în lipsă,
Alţii fără să crâcnească,
În cârcă, mi-au pus pedeapsă,
Sufletul să-mi otrăvească.

Unii-n suflet mi-au pătruns,
Până-n cel mai mic locaş
Şi-apoi cu-n pumnal ascuns
Mi-au pus viaţa pe făraş.

Mulţi mă studiază-n taină,
Cu lupa, ca pe-o relicvă,
Gândind c-am ascuns sub haină
Vreo măscuţă inactivă.

Unii-mi spun că viaţa zboară
În timp ce-aş vrea s-o trăiesc,
Să-i dau iz de primăvară
Şi din suflet să iubesc.

Mulţi îmi spun că moda moare
La fiecare minut,
Învechită şi datoare
Mă voi transforma în lut.

Orice credeţi despre mine,
Oriunde, oricând, oricum,
Nu vreau să-mi fie ruşine
Să păşesc pe al meu drum.

Mâine când voi privi cerul,
Nu vreau să îmi pară rău,
Chiar de mă va-nvinge gerul,
Mă va-ncălzi Dumnezeu.

Ştiu că-n lut prind rădăcină
Chiar dacă plutesc sau zbor,
Vreau să port singura vină
De a fi simplu muritor.

Decorporalizare


Am ieşit din trup, odată
Să-mi văd corpul cum râvneşte
La o pagină curată
Peste care se-arcuieşte
Rima albă, nepătrunsă
De săgeţile din soare
Şi-am ales să stau ascunsă
Într-o viaţă viitoare.
.
Am ieşit pe câmp, să-nlătur
Graurii nesaturaţi,
Macilor să mă alătur
Cu stropi calzi, însângeraţi
Ce prindeau a mă străpunge
Dintr-o zare-n altă zare
Alegând să mă alunge
Într-o viaţă viitoare.
.
Am ieşit din rădăcina
Ce din piatră s-a sculptat,
Macilor le-am dat lumina,
Vulturii am sărutat,
Şoaptelor le-am dat suflare,
Mugurilor, mângâiere
Şi-am ales să fiu datoare
Rimelor, cu-împerechere.
.
Mi-am depus sufletu-n toate
Precum o ofrandă vie
Alegând s-adun din noapte,
Lângă luna argintie,
Picături de suferinţă
Strânse-n lacrimă curată,
Cu iubire şi credinţă
Am ieşit din trup, odată.
 .

Un copac


 


Sunt un copac, din frageda-mi pruncie
Mă îndeletnicesc cu ocrotirea,
Salvarea mugurilor de sălbăticie,
Să ofer lumii mele nemurirea.

Sunt un copac, nici nu-mi aduc aminte
Să fi fost un vlăstar cu frunza mică,
M-au năpădit grijile înainte
Să simt cum adierea mă ridică.

Sunt un copac cu fructe mari, cărnoase,
Dăruiesc umbră, hrană, adăpost
În zilele fierbinți, în nopți geroase,
Cer liniște și pace contra cost.

Sunt un copac, cu lacrima sărată
Mi-am udat rădăcina zi de zi,
Tulpina mea, de urme e brăzdată
Dar, n-am să mă opresc a înfrunzi.

Sunt un copac, de Dumnezeu hrănit
Cu rouă, mângâiere și căldură,
În ciuda iernilor am înflorit
Ca primăvara, într-o picătură.

Între lacrimă și gând


Sunt un cobai cu rădăcina
Adânc înfiptă în pământ,
De vrei să știi care-mi e vina
Privește câte stele sunt.

.

Sunt multe, calde și curate
Precum iubirea-n primăvară,
Visând se sting noapte de noapte,
Vibrând,se-aprind seară de seară.

Sunt curioasă ce-ți vor spune
Când le vei întreba, pe rând
Sunt un cobai, singur pe lume
Prins între lacrimă și gând.

Sunt un cobai fără puteri
Ocrotit de divinitate,
Stelele-mi sorb mii de dureri
Dându-mi iubire peste noapte.