Ce minune că eşti!


Ce minune că eşti
fir de crin pe pământ,
să mă porţi prin poveşti,
să-mi arăţi că mai sunt,
atât timp cât exişti
şi-mi zâmbeşti neîncetat,
stânci ce doar tu le mişti,
nu doar cer înnorat.
Ce mirare-ar fi fost
să-mi aduni din poveşti,
un surâs adăpost,
pod de dor să-mi clădeşti,
vise albe, zglobi
peste vreme şi trup
să mă afli, să ştii
că n-am cum să mă rup
de-o fiinţă ca tine,
fir de crin argintiu
iar în clipa ce vine
să-ţi şoptesc că nu ştiu
ce-a trecut printre noi,
fără-a realiza
nor născut după ploi
ce mă diviniza…,
un mister pe pământ
mai frumos ca-n poveşti…
Ce mirare că sunt!
Ce minune că eşti!

Lângă tine


Îmi iau la purtare
Secunda de-amor
Să-ţi depăn culoare
Pe gene, din dor.

Îţi dau clipa toată
Dreptate, onor,
Mă lepăd de zloată
Şi ard, ard de dor.

Secunda se rupe
Cu fluturii-n zbor,
Iubirea erupe
Surâs alb, din dor.

Ascunde-mă-n noapte,
Sub cerul cernit,
Sărutul să-mi poarte
Dor nemărginit.

Să-mi iau la purtare
Un geamăt uşor,
Pe raze de soare
S-adorm…, lângă dor.

Dana Pătraşcu – Exişti pe veci – recită – Sabina


Exişti pe veci


Ştiam că vei întoarce-alene capul,
Că vei zâmbi firesc, nevinovat,
Dar, n-am crezut c-ai să reverşi rucsacul
Dilemelor, aşa nemotivat.

Ştiam că va veni şi clipa-n care
O singură silabă-ţi va impune
Să defineşti iubirea ca pe-o mare
De lacrimi, inundând întreaga lume.

Ce nu ştiai, deşi stă scris în stele,
Dar, ai omis să îţi aduci aminte,
Un fapt infim, în versurile mele
Exişti pe veci, fără de jurăminte.

Ce nu vei înţelege niciodată
E ceea ce am înţeles demult,
Când ploile vor şterge orice pată
Voi înceta inima să-mi ascult.

Dar, pân-atunci şi soarele şi luna
Vor străluci pe cerul răbdător,
Pentru că raza lor întotdeauna
Va alina sufletul plin de dor.

De-ar plânge cerul


.
De-ar plânge cerul pentru mine,
Să-mi odihnesc un pic retina
Şi-n dimineaţa care vine
Să aflu care-mi este vina
De a mă naşte cu-o avere,
A duce-n spate-o cruce grea,
Din care picură putere,
De-ar plânge cerul şi-aş tăcea.
.
De-ar plânge cerul cu suspine
Să-mi limpezească drumul crud,
Să nu-mi mai fie dor de mine,
Nici lacrima să nu-mi aud,
Să mă descopăr într-o şoaptă
Din care razele-ar porni
Ca dintr-un fir de iarbă coaptă,
De-ar plânge cerul şi-aş zâmbi.
.

Eu voi pleca


Eu voi pleca pe-o aripă de șoaptă,
Curând, încât nu vei realiza
Că-n roua ierbii care mă așteaptă
Îmi spăl azi dorul ce te-analiza.
.
Eu voi pleca departe pentr-o clipă,
Să uiţi c-am fost un freamăt de izvor,
Că am făcut de dragoste risipă
Şi din iubire, pagină de zbor.

Eu voi pleca pe-o lacrimă fierbinte
Topită-n rugul neputinței mele
De a domni adânc în a ta minte,
Mă vei găsi pe raza unei stele.

Eu voi pleca spre geana dimineții
Încătușată-n zidurile reci
Lăsând în urmă mângâierea vieții
Din care să te-nfrupţi în clipe seci.

Eu voi pleca din lacrimile toate,
Interzicând suspinul necurmat,
Dar voi sclipi în fiecare noapte
Prin praf de stele liber exprimat.

Vei înțelege, când voi fi dorință
Că nu am vrut decât să strălucești
Chiar dacă am plecat în neputință,
Eu voi lipsi, ca tu să mă iubești.

Hrana sufletului tău


Sunt învelişul tău firesc,
M-am întrupat în poezie
Să-ţi spun în şoaptă, te iubesc,
Întreaga lume să o ştie.

Sunt hrana sufletului tău,
Născută pentru a-ţi dărui
Aroma cuvântului meu
În ritmul cald al inimii.

Sunt picătura ce porneşte
Din norul alb, îndepărtat
Şi-n drumul ei te osândeşte
La dragoste fără păcat.

Sunt duh ascuns într-o fântână
Cu apă proaspătă şi vie,
Născut sub razele de lună
Să te dezmierd în poezie.