Mai sunt pe lume încă


 

 
 
Mai sunt pe lume pietre, mai sunt pe lume stânci
Mai sunt şi ape tulburi, chiar şi fântâni adânci,
Mai sunt şi lacrimi sfinte curgând pentru un dor,
Mai scriu şi eu o slovă în ciuda anilor.
 
Se împletesc iluzii, se sting pe albe flori,
Se nasc iubiri de-o clipă, se prăbuşesc comori,
Se reclădesc speranţe din florile de măr,
Aştern încă odată un strop de adevăr.

Mai sunt încă speranţe, mai sunt încă minuni
Mai sunt suflete care înveselesc tăciuni,
Mai regăsim iubirea ce se credea pierdută,
Pun un fir de amprentă şi mor ca o redută.

Se pierd atâtea clipe în scrinul nepăsării,
Se duce la osândă umbra însingurării,
Se pune preţ pe-o oală din nopţile târzii,
Pun virgulă-ntre rime cu rang de poezii.

Mai sunt pe lume versuri şi adieri de vânt,
Mai am curaj să sufăr pentru orice cuvânt,
Mai iscălesc o rugă  pe geana stelelor
Şi-apoi în noaptea surdă mă voi topi de dor.

 
 
 
Reclame

Un înger trist, ca o redută


Privesc adânc în ochii lui
Deşi, privirea-i e pierdută,
Parcă ar fi al nimănui…
Un înger trist, ca o redută.

Oare cine-a avut curaj
Să-i pună hamul peste trup
Şi-n zori să-i dea proaspăt furaj?
Osânda vreau să-i întrerup.

E hamul greu şi ochii-s trişti,
Împovăraţi de-atâtea zloată,
De-ai să-i priveşti, dacă insişti,
Cred c-ai să zăreşti lumea toată.

Se-ascund în ei atâtea clipe
Şi-atât de multă-ngăduinţă,
De parcă-n şoaptă vor să ţipe
Luptând cu orice suferinţă.

Azvârle hamul peste zări,
Spre stele albe să plutim,
Să adunăm lacrimi din flori,
O boltă nouă să-mpletim.

Din firul ierbii să luăm viaţă
Hrănind iubirea cu petale,
Să adormim de dimineaţă
În emisfere boreale.