Publicat în Dana Pătraşcu

Să ne iubim la margine de lume


 

 

 

Te-aş tortura la margine de lume
să nu ne vadă niciun spic de grâu,
să mă iubeşti când vor să mă consume
ploile picăturilor de râu…

Te-aş tortura cu şoapte de iubire,
cu sărutări şi mângâieri divine,
te-aş tortura chiar de-ar fi să te mire
ce multe stele strălucesc cu mine.

Te-aş tortura ca pe un bob de rouă
câştigat după nopţi caniculare,
te-aş mângâia cu palmele-amândouă,
ca pe un strop de dor născut din soare.

M-aş pedepsi că n-am ştiut a pune
ploilor reci, miraculosul frâu
şi-am rătăcit o viaţă, fără nume
să te iubesc la margine de râu.

 

 

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Sub tăcere


Ascult iarba cum respiră
Toropită-n fericire,
Pentru că nu mă mai miră
Decât râul de iubire.

Tac răcnind spre ceruri ‘nalte,
În iluzii de-o secundă
Vântu-ncearcă să mă salte,
Sufletul să mi-l pătrundă.

Pe cei ce n-aud tăcerea
Cum se zbate-n al meu trup
Şi-mi pun vreascuri pe durerea
Ce-o port, n-am să-i întrerup.

N-am să le mai arăt drumul,
Tac cu şoaptele pe buze,
Îmi voi modela costumul
Printre stelele confuze.

Voi sclipi din ce se poate
Când sub biciul lor voi geme,
Strecurându-mă pe coate
Printre lacrimi şi probleme.

Tac izbindu-mă de ziduri
Construite-n lipsa mea,
Tulpina plină de riduri
Îmi ascultă liniştea.

Tac, cum tac cei fără aripi,
Fără slovă şi îndemn,
Aştern ţipetele-n pagini
Desfrunzind limbaj de lemn.

Tac, când mă confunzi cu ceaţa
Învinsă spre amiază,
Oferindu-ţi toată viaţa
Dacă ţi se asortează.

Tac, cum tac fulgii de nea
Topindu-se-n palme crude,
Ca o lacrimă de stea
Ce-n roua ierbii se-ascunde.

Ca o simplă lumânare
Aprinsă când se-nserează,
Iar când soarele răsare
Tăcerea-o avantajează.

Publicat în Dana Pătraşcu

Strop de iubire


 

 

 

 

Ţi-aş împleti iluzii pe hârtie
Din toate câte mocnesc pe pământ,
Dar teamă mi-e că-n ziua de simbrie
Voi găsi doar furtună sub cuvânt.

Ţi-aş împleti o arşiţă albastră
Din dorul lunii de a se ascunde
De soarele ce-mi bate în fereastră,
Dar teamă mi-e că-n vise-ţi voi pătrunde.

Chiar m-aş trezi, în zorii verzi, cu gândul
La toate clipele neînţelese
Şi-aş aduna, din ochii tăi, cuvântul
Din care, pod de muguri peste dor, ţi-aş ţese.

Îţi împletesc din şoapte frânte-n zori
Un râu înverşunat în nemurire,
Înăbuşit în roua de pe flori,
Făr-a pretinde-n schimb strop de iubire.