Publicat în Dana Pătraşcu

Clipa de început


Ieri mi-era teamă să-ți adun cuvântul,
azi mi-ai sorbit șoaptele rând pe rând,
nu ne-a păsat de ce adie vântul,
ne-am împlinit dorințele visând.

Azi toamna pare doar o bagatelă
oricât de ruginită ne-a urmat,
am zburat sus de tot, fără de schelă,
fără de aripi, fără de păcat.

Triumfători ne-am furișat spre stele,
spre culmi de soare și de sentiment,
am alungat hainele lungi și grele
într-o secundă, trăind consistent.

Azi am învins, cum nu am mai făcut-o,
am hrănit soarele cu-al tău sărut,
m-am născut iar, deși n-aș fi crezut-o
am trăit clipa vie de-nceput.

Anunțuri
Publicat în Dana Pătraşcu

Rescrie-mă în versuri albe


Azi dimineață,
după ce m-am spălat
pe ochi cu tine,
pe tâmple,
pe umbră,
mi-am pus soarele-n priviri
și-am plecat
spre eternitate.

Șoaptele tale
se hârjoneau încă
în buzunarul de la piept,
în spatele meu,
se auzeau dorințele tale,
susur fierbinte
a unui singur
fir de dor.

Parfumul zorilor trecuți
îmi mângâia coapsele,
surâsul pleoapelor
îmi săruta cuvântul
nescris încă.

Rescrie-mă în versuri albe,
descrie-mă într-un cuvânt,
pune-mi pe tâmple miliarde
de sărutări… cu tine sunt.

Cu tine zbor peste vecie
și peste toate câte-or fi,
cu tine lumea e pustie,
când ne iubim ca doi copii.

Publicat în Dana Pătraşcu

Vers liliachiu


Uneori noaptea mă bate pe umăr,
lunecând la picioarele mele,
implorându-mi iertarea,
te aduce,
dar nu te poate păstra,
să mai pot fi eu,
așa cum eram
în brațele tale.

Uneori ziua se agață de stele
despletindu-mi în mii de șoapte
clipele,
sărutate pe toate părțile,
adormite pe picior
de vers liliachiu.

E târziu,
clipa-mi aţipește în palmă,
capul mi se adună cu trupul tău,
sufletul înspăimântat
urlă a pustiu…

E devreme să te uit,
nici măcar nu meriți uitarea,
nici măcar.

E târziu,
vreau să știu
cât pustiu
pot să fiu,
când târziu,
stau și scriu,
auriu…
și-ţi descriu
timpuriu
vers de dor sidefiu.

Publicat în Dana Pătraşcu

Nevindecată


Să nu mă laşi s-adorm vreo noapte fără tine,
să-mi scuturi cerul, însetat, pe tâmplă
şi să-mi şopteşti, aşa cum se cuvine,
poemul ce sub geană se întâmplă…
.
Să nu mă laşi să-mi zdruncin visu-n creste,
să mă transform în puf de păpădie,
să mă iubeşti mai crud ca în poveste
să împletim poem pentru vecie.
.
Să nu mă laşi s-adorm în noaptea crudă
tânjind la gura ta înfierbântată,
te voi visa, stelele să m-audă
cum strig la tine… surd… nevindecată.
Publicat în Dana Pătraşcu

De când te iubesc


Doar de când te iubesc
versu-mi curge-n izvor,
nopţile se unesc
pe-un tril ameţitor.

Doar de când te ador
zorii-mi sunt mai senini,
stelele nu mai vor
să-mi ofere ciulini.

Doar de când te-am aflat
şi-mi dai viaţă-n deşert,
te iubesc neîncetat…
sentimentul e cert.

Publicat în Dana Pătraşcu

Verde de fistic


Mă lepăd de fereastra
sărutului bezmetic,
istovitor de dulce,
nemuritor alint.

descopăr sub securea
ce taie depărtări
strigătul din pădurea
ce-a desfrunzit uitări.

pe pieptul tău mă vindec
înveşmântată-n tril,
sărutul de pe pântec
cutremurând febril.

Mă îmbrac în noaptea asta
în verde de fistic,
stelele să se culce
la ceasuri de argint.

Publicat în Dana Pătraşcu

Aripile tale m-au învăţat să zbor


De mi-ai întinde vorbele pe pâine
din lacrimă n-aş mai ieşi curând,
te-aş dărui uitărilor, de mâine
să te iubesc purtându-te în gând.

M-ai săruta, firesc, înlăcrimată
pe umbra zorilor fără temei,
şi-aş împleti, de stele acuzată
un fruct zdrobit de vers, pe ochii mei.

Târziu, pe creste, aripile tale
m-au regăsit, sfârşită la izvor,
şi-au zugrăvit iluzii inegale
din lacrimă să-nvăţ din nou să zbor.