Clipa de început


Ieri mi-era teamă să-ți adun cuvântul,
azi mi-ai sorbit șoaptele rând pe rând,
nu ne-a păsat de ce adie vântul,
ne-am împlinit dorințele visând.

Azi toamna pare doar o bagatelă
oricât de ruginită ne-a urmat,
am zburat sus de tot, fără de schelă,
fără de aripi, fără de păcat.

Triumfători ne-am furișat spre stele,
spre culmi de soare și de sentiment,
am alungat hainele lungi și grele
într-o secundă, trăind consistent.

Azi am învins, cum nu am mai făcut-o,
am hrănit soarele cu-al tău sărut,
m-am născut iar, deși n-aș fi crezut-o
am trăit clipa vie de-nceput.

să-mi fii luceafăr, să-ţi fiu stea


ce-ai putea pune în secundă
cu stângăcia cuvenită?
visul încearcă să pătrundă
singura frunză ruginită
ce-a mai rămas pe creanga mea…
se stinge-n palmă dragostea…
s-a desluşit o nouă cale
prin ceaţa vremurilor reci
m-agăţ de ea… dar curg la vale,
vreau şi… nu vreau deloc să pleci.

simt că mă-aduni în orice clipă
la pieptul tău, îmi frângi voinţă,
îmi pui pe inimă aripă
smulgându-mă din suferinţă.
îmi pui în suflet dragostea
să-mi fii luceafăr, să-ţi fiu stea…
să strălucesc sub norii groşi,
luând din ochii tăi culoare,
să mă aduni în zori frumoşi
să mă transformi în nopţi cu soare.

Iubirea…?


Tu nu ai cum a mă înţelege
nici nu ai cum a mă iubi,
iubirea-i steaua fără lege
ce arde-n locul inimii.

N-ai ochi din cei ce-mi pot aduce
iubirea-n fiecare zi,
iubirea-i sentimentul dulce,
iar tu n-ai cum a mă iubi.

Tu nu ai lacrima sortită
să-mi încălzească pasu-n zori,
sigur c-aş vrea să fiu iubită,
dar nu numai de două ori.

Sigur că ştiu ce-nseamnă oază
de linişte şi de candoare,
dar tu n-ai nici măcar o rază
infimă, să-mi trimiţi culoare.

Iubirea nu e o pastilă
prescrisă-n grabă pe-o reţetă,
nu prinde viaţă doar din milă,
nici nu se naşte-n eprubetă.

Iubirea-ţi pune-n clipă suflet
în suflet strop de mângâiere,
în lacrimi gust de-alean şi cântec
şi-n cântec, vers duios şi miere.

 

Egalitarism


De la un timp ascund printre sertare
Durerea, fericirea şi dorința,
Nu vreau să-mi calce nimeni în picioare
Nici bunătatea, nici îngăduința.

De la un timp privesc de sub cortină
Cum se încearcă a-mi despleti scopul
Pășind prin umbră, conuri de lumină,
Licori perfide ce nu-și găsesc locul.

De la un timp cotrobăi prin țarână,
Prin praf de stele ce-au albit de soartă
Să nu mai văd cum zburdă mână-n mână
Invidia şi ura-n lumea moartă.

Cu ghearele-am urcat pe stânci de groază
Să nu văd cum se calcă în picioare
Iubirea şi tandrețea ce vibrează
Sub munți de timp uitat printre sertare.

Firescul l-am ales din prea banal,
L-am şlefuit cu zorii-ncercănaţi
Să iasă la lumină triumfal,
Dintre pereţii vremii, îngheţaţi.

Am dat cu pumnu-n toate şi-am urlat
Spărgând tăcerea norilor mahmuri
Prin care egoismul a umblat
Să mă zidească din dărâmături.

Am dat de înţeles orbilor trişti
Că m-am retras în lumea mea diformă,
Unde ți se permite să te mişti
În orice haină şi în orice formă.

Sentimentul suprem


Poate lumea nu observă
Ce se-ntâmplă între noi,
Sufletul ni se conservă,
Într-un trup născut din doi.

Suntem suflete pereche,
Doar uniţi putem trăi,
Precum o poveste veche
Care nu poate muri.

Poate a-ncercat o furtună
Să ne rătăcească pasul
Dar noi numai împreună
Suntem, sunetul şi glasul.

Suntem un întreg firesc,
Viaţă smulsă din extrem,
Mă iubeşti şi te iubesc
Sub un sentiment suprem.

Fără tine sunt o boare,
Fără mine eşti un nor,
Amândoi suntem o floare
Prinsă-n pieptul anilor.

Poate lumea nu-nţelege
Că iubirea adevărată
Nu se stinge-n nicio lege,
În suflet e tatuată.

Nu suntem doar un desen,
Suntem suflete unite
De un sentiment suprem,
Suflete nebiruite.

Noi doi avem o menire


Simt cum se înseninează,
Simt cum aripile-mi cresc,
Sufletu-n mine valsează
Într-un ritm… nepământesc.

Simt cum cerul îmi zâmbește
Lacrimile se opresc,
Simt cum curge nebuneşte
Versul… fiindcă, te iubesc!

Simt că a-nflorit pământul,
Când din tine mă hrănesc
Folosindu-ţi iar cuvântul,
Simt că zbor, simt că trăiesc.

Simt din nou că am un rost,
Dansez, scriu, râd şi plutesc
Am uitat tot ce a fost,
Mă iubeşti şi te iubesc!

Din iubirea noastră sfântă
S-au născut atâtea vise,
Lumea-ntreagă o încântă
Paginile noastre scrise.

Am fost soarele şi luna,
Tom şi Jerry-am fost un timp,
Am fost frişca şi căpşuna,
Un veac într-un anotimp.

„Sufletul n-are meniu”,
Mi-ai spus ieri, iubirea mea,
De doi ani-jumate ştiu
Că noi doi aveam o stea.

Noi doi avem o planetă,
Sufletul meu e la tine,
Pe-al tău îl păstrez, discretă
Fiindcă doar el mă susţine.

Curge versul dintr-o dată,
Sentimentele-s celeste
Într-o lume parfumată
Cu-o iubire de poveste.

Noi doi avem o menire
Trebuie s-o împlinim,
Versuri pline de iubire
Lumii-ntregi să dăruim.

Mi-e dor să-mi fii izvor


Mi-e dor s-aud şi mâine
Ceea ce-ai pretins ieri,
Să pun miezul de pâine
Pe untul sfintei veri.

Mi-e dor de transparenţă,
De adevăr curat,
Cu-atâta insistenţă
Încât, s-a înnorat.

Mi-e dor să calc pe rouă
Cu paginile goale,
Mi-e dor de-o lume nouă,
Fără porniri carnale.

Mi-e dor de clipa-ceea
De care îmi vorbeai
Şi… să nu-mi pierd ideea,
Mi-e dor de tot ce n-ai.

Mi-e dor de focul verde
În care mă scăldai,
De luna ce se pierde
Sub soarele de mai.

Mi-e dor de mângâierea
Vântului în apus,
Mi-e dor să-mi iei durerea
Privindu-mă de sus.

Mi-e dor să-mi priveşti trupul
Tremurând de uimire,
Să urlu, precum lupul
La ceas de fericire.

Mi-e dor să-mi fii izvorul
Din care să sorb vers,
Mi-e dor să-mi alungi dorul,
Să-mi fii iar univers.

Mi-e dor de focul sacru
Ce ne-a purificat,
Totul e un masacru
De când ne-am dezbinat.

Mi-e dor să-mi citeşti versul
Cum doar tu mă citeşti,
Mi-e dor să-mi redai sensul,
Şoptind că mă iubeşti.