Mai sunt pe lume încă


 

 
 
Mai sunt pe lume pietre, mai sunt pe lume stânci
Mai sunt şi ape tulburi, chiar şi fântâni adânci,
Mai sunt şi lacrimi sfinte curgând pentru un dor,
Mai scriu şi eu o slovă în ciuda anilor.
 
Se împletesc iluzii, se sting pe albe flori,
Se nasc iubiri de-o clipă, se prăbuşesc comori,
Se reclădesc speranţe din florile de măr,
Aştern încă odată un strop de adevăr.

Mai sunt încă speranţe, mai sunt încă minuni
Mai sunt suflete care înveselesc tăciuni,
Mai regăsim iubirea ce se credea pierdută,
Pun un fir de amprentă şi mor ca o redută.

Se pierd atâtea clipe în scrinul nepăsării,
Se duce la osândă umbra însingurării,
Se pune preţ pe-o oală din nopţile târzii,
Pun virgulă-ntre rime cu rang de poezii.

Mai sunt pe lume versuri şi adieri de vânt,
Mai am curaj să sufăr pentru orice cuvânt,
Mai iscălesc o rugă  pe geana stelelor
Şi-apoi în noaptea surdă mă voi topi de dor.

 
 
 

Dana Pătraşcu – Sub tăcere – voce – Ştefania Popescu


Sub tăcere


Ascult iarba cum respiră
Toropită-n fericire,
Pentru că nu mă mai miră
Decât râul de iubire.

Tac răcnind spre ceruri ‘nalte,
În iluzii de-o secundă
Vântu-ncearcă să mă salte,
Sufletul să mi-l pătrundă.

Pe cei ce n-aud tăcerea
Cum se zbate-n al meu trup
Şi-mi pun vreascuri pe durerea
Ce-o port, n-am să-i întrerup.

N-am să le mai arăt drumul,
Tac cu şoaptele pe buze,
Îmi voi modela costumul
Printre stelele confuze.

Voi sclipi din ce se poate
Când sub biciul lor voi geme,
Strecurându-mă pe coate
Printre lacrimi şi probleme.

Tac izbindu-mă de ziduri
Construite-n lipsa mea,
Tulpina plină de riduri
Îmi ascultă liniştea.

Tac, cum tac cei fără aripi,
Fără slovă şi îndemn,
Aştern ţipetele-n pagini
Desfrunzind limbaj de lemn.

Tac, când mă confunzi cu ceaţa
Învinsă spre amiază,
Oferindu-ţi toată viaţa
Dacă ţi se asortează.

Tac, cum tac fulgii de nea
Topindu-se-n palme crude,
Ca o lacrimă de stea
Ce-n roua ierbii se-ascunde.

Ca o simplă lumânare
Aprinsă când se-nserează,
Iar când soarele răsare
Tăcerea-o avantajează.

Şi totuşi


Şi totuşi aş aşterne două rânduri,
Deşi probabil nu mă vei citi,
Mai am abandonate printre gânduri
Cât de puţin sau mult îmi vei lipsi…
Şi totuşi aş mai scrie trei cuvinte
De rămas bun sau de bine-ai venit,
Dar teamă-mi e că fără jurăminte
N-am să mai cred că dorul s-a sfârşit.

Curând va creste iarba înrourată,
De ochii mei curând îţi va fi dor,
Voi hrăni dragostea adevărată
Purtând aripi de suflet iubitor.

Şi totuşi am să-ţi scriu o slovă, două,
Din cele ce se potrivesc oricui,
Cuvântul meu e purul bob de rouă,
Ce-aduce alinare dorului.

Şi totuşi cerul mi-este mai aproape
Decât mi-ai fost în nopţile târzii
Când dorul tău în piept nu îmi încape,
Şi totuşi voi aşterne poezii.

Singurul din Univers


.
Sub nămeţii de zăpadă
După gardul viu de vie,
Nimeni n-are cum să vadă
Flacără mai argintie.
.
Nici minuscula scânteie,
Ca un pui de licurici,
Nu-mi mai stoarce vreo idee,
Tot ce simt am strâns aici.
.
Totul ţipă, totul zbiară
Între pagini, sub copertă
Ca o lacrimă de ceară,
Curge setea elocventă.
.
Curge dorul tău fierbinte
În cascade grăitoare
Din suflet, în trup şi minte
Domneşti, raza mea de soare.
.
Multe suflete rănite
Se-ncâlzesc, sorbind iubirea
Slovelor acoperite
De dor, născând fericirea.
.
Mulţi se-nclină ascultându-ţi
Sufletul, prin mâna mea,
Eu aştern, pe veci, purtându-ţi
Fericită, dragostea.
.
Tu eşti singurul din lume,
Singurul din Univers
Ce zilnic, îmi poate pune
Lumea-ntreagă într-un vers.
.

O virgulă pusă-ntre lacrimi


Eu nu mai sunt de mult o veste,
Din noaptea-n care m-am născut,
În curând voi fii o poveste
Şi nu vei afla cine sunt.
.
Vei întâlni din întâmplare
O slovă, poate neuscată,
Ce-am aşternut-o-n graba mare
Şi nici n-ai s-o-nţelegi vreodată.
.
Eu nu mai sunt de mult o boare,
Din ziua-n care-am gângurit,
La prima mea aniversare
Şi flăcările-am biruit.
.
Vei întâlni sigur pe-o foaie
O virgulă pusă-ntre lacrimi,
Un curcubeu născut sub ploaie
Înviorat ades din patimi.
.
Eu nu mai sunt de mult povară,
Din noaptea-n care am primit
Iubire pură-n călimară
Şi muntele l-am cucerit.
.
Ai să-nţelegi târziu că timpul
Se scurge ca şi lacrima,
Că nu contează anotimpul
Ci doar ce laşi în urma ta.

Se face lumină


Se face lumină, din beznă va ninge,
Se scutură norul de impurităţi,
Se sfarmă durerea, dreptatea învinge,
Se face lumină, prin neclarităţi.
.
Se face lumină prin negura brută,
Se naşte cuvântul din slovă cerească,
Se scurge în pagini iubirea acută,
Se face lumină, să ne copleşească.
.
Se face lumină, scântei albe fierb,
Se spulberă gheaţa din suflete reci,
Se înfiripează spectacol superb,
Se face lumină pe unde-i să treci.
.
Se face lumină sub scame de nori,
Se scaldă mirajul din crudul apus,
Se leagănă luna alene în zori,
Se face lumină, aşa cum mi-ai spus.