Publicat în Dana Pătraşcu

Doar pentru o naștere deplină


Când m-am născut
credeam
că sunt singura care
văd altceva decât
ceea ce mi se oferă,
credeam că
e mai firesc să tac
decât să visez,
mai zvelt
să adorm pe nori
decât să curg a ploi,
să desenez infinitul
lunecând
printre scări
ce nu-mi arătau decât
săgeți spre cer.


Credeam că sunt
un sloi de gheață
din raze de soare verzi,
mă priveam în oglinzi adormite
și nu-mi recunoșteam umbra …

Acum știu că
nu sunt singura
care îndrăznește
să descopere cerul
adormind între
curcubeu și luceafăr.

De-abia acum.

Și eram atât de sigură că nu sunt,
așa de singură că sunt,
încât
aș fi pus rămășag
pe o grămadă de stele,
doar pentru că
ele mă știu,
îmi sunt surate,
îmi sărută razele
adunându-mă
din cer și până în călcâie
doar pentru o naștere deplină.

Publicat în Dana Pătraşcu

Dacă nu ai prins curcubeul


Înşiră-mă pe sârmă,
sau pe aţă, pe iarbă,
pe gânduri,
înşiră-mă… pe sfoară.
 .
Ai grijă, să nu fie ghimpată,
să se irosească,
aşa, ca mine,
înnodată sau cârpită
ca ziua de mâine,
de azi şi mai ales
ca lespedea de ieri.
 .
Înşiră-mă pe suma lacrimilor,
pe conturul nopţilor
care curg prin venele stelelor
argintând şoaptele noastre
într-un tărâm de vis.
.
Ai grijă să nu mă rătăcesc
printre stele incolore,
mi-aş pierde strălucirea,
mi-aş abandona rădăcinile
şi-aş porni spre cetatea intruşilor abandonaţi.
.
Înşiră-mă pe sârmă,
dacă nu ai prins curcubeul
deşiră-l pentru mine,
înşiră-mă pe acele nopţi
când vom trăi
la fel de fericiţi
sub oricare petec de cer,
la fel de împliniţi
sub orice fel de streaşină.
.
Înşiră-mă sub genele tale
şi adoarme-mă surâzând.
 .
Mă voi trezi ca
în fiecare dimineaţă
cu tine-n gând.
.

Publicat în Dana Pătraşcu

Nevindecată


Să nu mă laşi s-adorm vreo noapte fără tine,
să-mi scuturi cerul, însetat, pe tâmplă
şi să-mi şopteşti, aşa cum se cuvine,
poemul ce sub geană se întâmplă…
.
Să nu mă laşi să-mi zdruncin visu-n creste,
să mă transform în puf de păpădie,
să mă iubeşti mai crud ca în poveste
să împletim poem pentru vecie.
.
Să nu mă laşi s-adorm în noaptea crudă
tânjind la gura ta înfierbântată,
te voi visa, stelele să m-audă
cum strig la tine… surd… nevindecată.
Publicat în Dana Pătraşcu

Neînţeles descântec


Cum să-nţelegi poetul când el din jar mănâncă,
din jar se-adapă, zilnic, în flăcări se-ntregeşte,
din lacrima de lună el curge ca o stâncă…
cum să-nţelegi poetul, când plânge şi-nfloreşte?

Cum să-nţelegi poetul când lacrima lui arde
tot ce adună ura, tot ceea ce umbreşte,
visează dimineaţa în doruri miliarde,
cum să-nţelegi poetul când plânge şi zâmbeşte?

Cum să-nţelegi poemul când, n-ai citit poetul,
n-ai descifrat ideea istorisirii lui,
cum să-nţelegi iubirea când nu ştii alfabetul
înlăcrimat în piatră de pana dorului?

Cum să-nţelegi poetul când şoapta lui răcneşte
înveşmântată-n valuri de lespede tăcută
cum să-nţelegi poetul când moare şi zâmbeşte
iar sufletul îi cântă într-o necunoscută?

Neînţeles descântec cu lacrimi şlefuit,
poetul se citeşte când lumea se întreabă,
cum să-nţelegi poetul, când versul s-a sfârşit,
iar el se iscăleşte pe nori, ca pe-o podoabă.

Publicat în Dana Pătraşcu

Aşteptare


Aştept să-mi pui culoare
pe geana înlăcrimată,
să mă aduni din soare,
să-mi spui că niciodată
nu mi-ai pus ger pe glezne,
nici şoapte încrâncenate…să te adun mai lesne
decât culeg din noapte
visele-n palma dreaptă
şi steaua căzătoare
ce încă mai aşteaptă
să mă aduci din soare.

să-mi despleteşti furtuna
pe banca însetată,
în care-a ascuns luna
iubiri, ce niciodată
nu vor plăti dobândă
din credit compromis.

reconstruiesc, inundă,
nopţile prinse-n vis
se-agită-n largul mării,
de parcă plec privirea…
nu te pot da uitării
cântărind împlinirea.

Publicat în Dana Pătraşcu

Vorbe de dor


De-aş ştii să nu-ţi mai ascult glasul
şoptindu-mi dulce, te ador,
de-aş inventa în noapte ceasul
când nu voi suferi de dor,
.
Aş putea împleti cuvinte
fără de care să măsor,
dorinţa mea cea mai fierbinte,
de-a mă scălda-n vorbe de dor.
.
De-aş învăţa să-ţi pun sărutul
sub cap, când somnul nu-i uşor,
să nu mai sfâşii aşternutul
topindu-mă-n vorbe de dor.
.
Aş învăţa să-ţi strivesc clipa
pe buzele fripte de dor
şi aş îndepărta risipa,
şoptindu-ţi dulce, te ador!
Publicat în Dana Pătraşcu

Ce minune că eşti!


Ce minune că eşti
fir de crin pe pământ,
să mă porţi prin poveşti,
să-mi arăţi că mai sunt,
atât timp cât exişti
şi-mi zâmbeşti neîncetat,
stânci ce doar tu le mişti,
nu doar cer înnorat.
Ce mirare-ar fi fost
să-mi aduni din poveşti,
un surâs adăpost,
pod de dor să-mi clădeşti,
vise albe, zglobi
peste vreme şi trup
să mă afli, să ştii
că n-am cum să mă rup
de-o fiinţă ca tine,
fir de crin argintiu
iar în clipa ce vine
să-ţi şoptesc că nu ştiu
ce-a trecut printre noi,
fără-a realiza
nor născut după ploi
ce mă diviniza…,
un mister pe pământ
mai frumos ca-n poveşti…
Ce mirare că sunt!
Ce minune că eşti!