Sărut de înger prim


Mi-am aşternut pe cerul tău
Un nor, din cei furaţi de mine
Din ochii ce mă reflectau
Mai sus de culmile alpine.

Aripile mi-au înflorit
Sub haina unui crin regal,
Sufletul gol mi-a fost hrănit
Cu dragoste fără egal.

Ai aşternut pe al meu cer
Timid sărut de înger prim,
Pe palme, norii care-ţi cer
În şoapte să ne-acoperim.

Cobori, să-mi pui balsam pe glezne
Şi lacrimile să-mi săruţi,
Să-mi limpezeşti nopţile lesne
De gri să uit, de frig să uiţi.

Reclame

Să pleci!


Să-ţi faci bagajul într-o noapte
şi într-o zi să pleci din mine,
să-ngropi sărutul dintre şoapte
sub trenurile fără şine.
.
Să nu-mi mai osândeşti apusul
nici zorii să nu-mi mai inunzi,
mereu îmi dăruiai opusul,
acum n-ai chef să te ascunzi.
.
Să pleci din mine ca furtuna,
să uit de tine ca de-un spin
pictat cu lacrima pe luna
ce ne privea cum ne iubim.
.
Să pleci departe, să n-am unde
să te găsesc, oricât aş vrea,
nu am avut unde pătrunde
fiindcă, ţi-ai ascuns inima.
.
Degeaba-ncerci să strigi din poartă
că totul este cum a fost,
numai ai loc în a mea soartă,
te zbaţi zadarnic, fără rost.
.
E prea târziu să-ţi caut vină,
şi mai târziu să te ascult,
eşti liber să porţi pe retină
tot ceea ce-ai dorit mai mult.
.
Nu mai pot fi scut între tine
şi lumea care ne-nconjoară,
să pleci şi să îţi fie bine,
ţi-o spun pentru ultima oară!
.

Veşnic la pieptul tău


Am aflat ce se întâmplă
când cuvintele îmi curg,
îmi aşezi în zori pe tâmplă
sărutul pentru amurg.
.
Când în noapte-ţi aud glasul
ce-mi aduce alinare,
îmi înnobilează pasul
cu-o singură sărutare.
    .
Silabele îngheţate
de deasupra stelelor,
se-ascund undeva în noapte
să-mi ureze somn uşor.

Iar în zori, când roua plânge
toate clipele pierdute,
şoapta ta mă reparcurge
printre vise neavute.

Zbor din cuib seară de seară
să-ţi sărut gura fierbinte,
sufletul să nu mai doară
cum o făcea înainte.

Liniştea să mă cuprindă
strâns de tot la pieptul tău,
dragostea să ne aprindă
pe vecie, dragul meu!

Am aflat, scria pe stele,
şi luna-a recunoscut
că în versurile mele
iubirea a renăscut.

 

 

Nu sunt frumoasă pentru-oricine


Nu sunt frumoasă pentru tine,
nici dulce, searbădă sau bună.
Sunt visul care nu mai vine,
vis împlinit sub clar de lună.

Nu sunt frumoasă-n prag de seară
fiindcă nu am nimic de-ascuns.
Am avut singura comoară
ce printre versuri mi-a pătruns.

E plină lumea de regine
şi de luceferi fără cer.
Nu sunt frumoasă pentru tine,
sunt trandafir lovit de ger.

Sunt lacrima curgând alene
de pe retina jucăuşă
ce-aşteaptă dansând printre gene
să baţi cu şoaptele la uşă.

Nu sunt frumoasă-n toiul nopţii,
decât la pieptul lui am fost
şi voi mai fi, de-ar spune morţii
că-mi vor da cripta adăpost.

Zborul meu spre soare


Ar trebui să mor pentru-a mă naşte
pe pieptul tău, fir alb de crin firav,
prins cu beteală albă? Recunoaşte,
c-ar trebui să mor…, sau mult mai grav…
.
Ar trebui să nasc un crin uscat sub nori,
să-l ud cu şoapte vii la asfinţit,
să-l redescopăr între nopţi şi zori,
în clipa când pe stele-am amuţit?

Ar trebui să plâng pentru-o tăcere,
purificată-n ţipete cumplite?
Sau să-mi opresc secundele-n durere,
cu miere şi petale împletite?

Ar trebui să-mi strâng în saci durerea,
să i-o dau vântului când va veni
cu tine, să-mi aducă mângâierea
şi să mă nască, cum s-ar cuveni…

Ar trebui să mă trezesc cu tine
la pieptul meu, nu doar în gând şi trup,
să mă găsesc şi regăsesc cu bine,
lacrimi de dor să nu beau sau să rup…

Ar trebui să-ţi spun că se-nserează
pe toamne lungi, cu ploi îndelungate,
că stropi fierbinţi pe-obraji încă-mi valsează
şi totuşi te aştept noapte de noapte.

Ar trebui să mor pentru-a reține
că m-am născut din pură întâmplare
să te iubesc pe veci numai pe tine,
să mă conduci în zborul meu spre soare.

Paşi prin beznă


 

 

Mă-nveţi cum să păşesc prin beznă
Crezându-te iluminat
De libertate, pân’ la gleznă
Iar eu, cobor nedescifrat.

Nu vezi că totul se plăteşte
Cu bon fiscal însângerat,
Că tot ce nu se dăruieşte
Se ia cu forţa, neîncetat…?!?

Nu vezi cum se pictează jocul
În trei culori, din vârf de ac
Şi se adulmecă norocul
Doar după bunul nostru… sac…?!?

Nu vezi că totul se topeşte
Încet, încet, cât ai clipi
Şi nimeni nu mai conteneşte
În a zbura şi-a ciripi…?!?

Nu mai contează ce-ai în guşă
Sau câte stele-ai adunat,
Dacă ai trupul de păpuşă
Restul e vis necugetat.

Mă-nveţi cum să adorm iubirea
Sau s-o alung din pieptul meu
Deşi-mi cunoşti sufletul, firea
Şi harul de la Dumnezeu.

Nu vezi că lumea rătăceşte
Pe zi ce trece… îngrozitor,
Iar cel ce ne povăţuieşte
Se stinge-n singurul său dor?!?

Nu vezi cum plouă peste lume
De parcă totul e murdar
Iar cerul nu vrea să consume
Din stelele primite-n dar…?!?

Nu mai contează ce poveţe
Îmi poţi aşterne la picioare,
Doar Cerul poate să mă-nveţe
Drumul însângerat spre soare.