Publicat în Dana Pătraşcu

un singur scop


Poate că nopțile prin care am trecut,
ploile din care m-am născut,
lacrimile pe care ieri le-am așternut
au fost puse-n drumul meu cu un scop.

un singur scop

Poate că acea prăpastie pe care o treceam, 
acele mâini pe care le-ntindeam
acele brațe pline cu petale pe care le sărutam 
au fost trimise-n visele mele cu un scop.

un singur scop

Poate că dorul cu care am fost testată,
speranța cu care am fost învățată,
harul cu care am fost binecuvântată
au fost parte din mine cu un scop.

un singur scop

De-aceea voi  iubi cu toată ființa,
voi uita ce-i suferința,
voi purta-n suflet credința
că totul s-a întâmplat cu un scop.

un singur scop
de a te avea drept răsplată acum.

Publicat în Dana Pătraşcu

Mulțumesc lui Dumnezeu!


ai umblat prin mări de clipe,
printre lacrimi și tăceri,
ai lăsat să se-nfiripe
în mine, mâine  din ieri.

ai înaripat dorința
de-a simți cum îți coboară
și îți urcă biruința 
de-a-mi fi eterna comoară.

ți-ai sculptat adânc amprenta,
adânc în sufletul meu,
în balanță cu planeta -
tu și bunul Dumnezeu.

te-am păstrat printre ruine,
printre vise și dureri,
învesmântat în suspine,
ploi, furtuni și mângâieri. 

mi-am purtat pașii prin zloată,
prin jar, spini și nedreptăți,
însă viața cu-a ei roată
m-a scos din impurități.

acum noaptea are stele,
toamna râde-n curcubeu,
clipele sunt ale mele,
mulțumesc lui Dumnezeu!

Publicat în Dana Pătraşcu

acum doar te iubesc!


despleteam amintiri 
refuzam să foșnesc,
înveleam trandafiri
în dor nepământesc.

mă pierdeam în tăceri
și-n cuvânt de prisos,
mă hrăneam cu dureri
să văd vidul frumos.

m-alinam doar c-un vis
și cu zorii pustii,
rătăceam tot ce-am scris
pentr-o singură zi.

mă rugam de suspin
și de Ceru-nnorat
să mă scoată din chin,
să te simt... încă-odat'.

m-avântam câteodată
printre valuri de ger
să mă simt parfumată
c-o iubire mister.

mi-am ucis vise mii,
mi-am furat gându-n zori,
neștiind c-ai să vii
să-mi descopăr fiori.

acum, când te ating
și-mi e teamă să-ți spun
că aș vrea să mă sting
sub sărutul nebun.

acum, știu că trăiesc
ca și când m-aș topi
dup-un dor nebunesc
pentru a te iubi.

acum, totul e viu
și în versuri zâmbesc
de suspin nu mai știu,
acum doar te iubesc!

Publicat în Dana Pătraşcu

Răsăritul meritat


Pășind pe jar cu lacrima pe buze
mi-am făcut loc pe zorii clipelor,
lăsând frunzele toate să m-acuze
c-au ruginit din vina șoaptelor.

Toamna, căzută pe pământul rece,
istoria o repeta mereu,
iar noaptea gri încerca să mă sece
deși știa că-l am pe Dumnezeu.

Din mine s-au născut râuri de vers
ce-au mângâiat suspinele pe frunte,
au infiltrat iubire-n suflet șters
și-au plăsmuit un drum curat spre munte.

Vreau ca de mâine să-mi vibreze cântul,
liniștea cea râvnită să mă-mbrace,
iar zâmbetul să-mi legene cuvântul
și sufletul, ce-n versuri să se joace.

Să nu îmi mai implor nicicând sfârşitul
cum am făcut-o de atâtea ori,
prezentul să-mi ofere răsăritul
pe care-l merit, rouă, zâmbet, flori.

Publicat în Dana Pătraşcu

Noapte de răscoală


O noapte de coșmar a vrut să-mi pună,
sufletul plin de lacrimă, în smoală,
din mers…, totul voia să mă răpună,
să mă abată… noapte de răscoală…

Nu mai aveam putere să-mi port vina
de a trăi cu tot ce mă-nconjoară,
mă mistuiau arsuri de pe retina
durerilor… pentru-a mia oară.

Zadarnic imploram puteri divine
să mă salveze sau să mă ignore,
eram deja la pragul care ține
speranța-n mâna clipelor majore.

Un suflet mă ținea de mâna dreaptă
cu o blândețe fără de hotar,
deși-i spuneam că Iadul mă așteaptă,
mă implora să rămân, în zadar.

O noapte-ntreagă m-am zbătut cu gheara
unui coșmar din cel fără de lege,
mi-a ars sufletul, trupul, inimioara…
nici nu pretind cuiva a mă-nțelege.

În timp ce ochii lui mă implorau
cu hohote de lacrimi, fără număr,
să mai rămân, zorii mă invadau,
plângând neîncetat pe al său umăr.

O poartă neagră, și deja deschisă,
mă absorbea puțin câte puțin,
ca și când Iadului eram promisă
și demonii-mi dădeau să beau venin.

Prin ceața deasă nu zăream nici Cerul,
nici dragostea, nici valul disperării,
cu tot ce-aveam luptam să-mi clădesc gerul
în care să mă pierd de malul mării.

Din ochii lui curgeau lacrimi de sânge,
din glas, cuvintele mă implorau:
”- Te rog, iubita mea, sufletu-mi plânge…
rămâi cu mine, viață vreau să-ți dau!!!”

În jurul meu, în spate, stânga, dreapta,
de-odată am simțit cum mă susțin
trei îngerași care-mi renegau fapta
și mă-mpingeau spre omul drag, din chin.

Mirosul de tămâie fără seamăn,
mă invadase fără să clipesc,
trăiam ceva ce n-am cu ce s-aseamăn,
un incredibil, supraomenesc…

Trei îngeri m-au predat pentru vecie
omului care vrea să mă-ntregească,
doar Dumnezeu mă crede și mă știe,
sunt numai o fărâmă sufletească.

În viața mea lumina-a stat ascunsă
pe după dealuri, munți imenși și grei,
de lacrimi și suspine-am fost străpunsă
dar am răzbit cu îngerii mei, trei.

De ieri, la pieptul lui, prind aripi albe,
de azi vom pune temelie vieții
spre mâine să pornim cu gânduri dalbe
izgonind toate umbrele tristeții.