Publicat în Dana Pătraşcu

Răsăritul meritat


Pășind pe jar cu lacrima pe buze
mi-am făcut loc pe zorii clipelor,
lăsând frunzele toate să m-acuze
c-au ruginit din vina șoaptelor.

Toamna, căzută pe pământul rece,
istoria o repeta mereu,
iar noaptea gri încerca să mă sece
deși știa că-l am pe Dumnezeu.

Din mine s-au născut râuri de vers
ce-au mângâiat suspinele pe frunte,
au infiltrat iubire-n suflet șters
și-au plăsmuit un drum curat spre munte.

Vreau ca de mâine să-mi vibreze cântul,
liniștea cea râvnită să mă-mbrace,
iar zâmbetul să-mi legene cuvântul
și sufletul, ce-n versuri să se joace.

Să nu îmi mai implor nicicând sfârşitul
cum am făcut-o de atâtea ori,
prezentul să-mi ofere răsăritul
pe care-l merit, rouă, zâmbet, flori.

Anunțuri
Publicat în Dana Pătraşcu

Noapte de răscoală


O noapte de coșmar a vrut să-mi pună,
sufletul plin de lacrimă, în smoală,
din mers…, totul voia să mă răpună,
să mă abată… noapte de răscoală…

Nu mai aveam putere să-mi port vina
de a trăi cu tot ce mă-nconjoară,
mă mistuiau arsuri de pe retina
durerilor… pentru-a mia oară.

Zadarnic imploram puteri divine
să mă salveze sau să mă ignore,
eram deja la pragul care ține
speranța-n mâna clipelor majore.

Un suflet mă ținea de mâna dreaptă
cu o blândețe fără de hotar,
deși-i spuneam că Iadul mă așteaptă,
mă implora să rămân, în zadar.

O noapte-ntreagă m-am zbătut cu gheara
unui coșmar din cel fără de lege,
mi-a ars sufletul, trupul, inimioara…
nici nu pretind cuiva a mă-nțelege.

În timp ce ochii lui mă implorau
cu hohote de lacrimi, fără număr,
să mai rămân, zorii mă invadau,
plângând neîncetat pe al său umăr.

O poartă neagră, și deja deschisă,
mă absorbea puțin câte puțin,
ca și când Iadului eram promisă
și demonii-mi dădeau să beau venin.

Prin ceața deasă nu zăream nici Cerul,
nici dragostea, nici valul disperării,
cu tot ce-aveam luptam să-mi clădesc gerul
în care să mă pierd de malul mării.

Din ochii lui curgeau lacrimi de sânge,
din glas, cuvintele mă implorau:
”- Te rog, iubita mea, sufletu-mi plânge…
rămâi cu mine, viață vreau să-ți dau!!!”

În jurul meu, în spate, stânga, dreapta,
de-odată am simțit cum mă susțin
trei îngerași care-mi renegau fapta
și mă-mpingeau spre omul drag, din chin.

Mirosul de tămâie fără seamăn,
mă invadase fără să clipesc,
trăiam ceva ce n-am cu ce s-aseamăn,
un incredibil, supraomenesc…

Trei îngeri m-au predat pentru vecie
omului care vrea să mă-ntregească,
doar Dumnezeu mă crede și mă știe,
sunt numai o fărâmă sufletească.

În viața mea lumina-a stat ascunsă
pe după dealuri, munți imenși și grei,
de lacrimi și suspine-am fost străpunsă
dar am răzbit cu îngerii mei, trei.

De ieri, la pieptul lui, prind aripi albe,
de azi vom pune temelie vieții
spre mâine să pornim cu gânduri dalbe
izgonind toate umbrele tristeții.

Publicat în Dana Pătraşcu

Rătăcire


Nici nu mai știu de-i noapte sau lumină,
Miroase-a iarnă sau a strugur copt
Nici nu mai știu de când mustesc a vină,
A soare-nsiropat în ora opt…

Adorm cu gândul strâns în buzunarul
În care te adăpostesc de-un timp
Să nu confund alintul cu coșmarul
Numărând șoaptele iubirii în Olimp

Nici nu mai știu de când dospesc în iarbă
Un vers din care zorii să-mi vibreze
Ca și vioara, modelând sub barbă
Crâmpei de dor, sufletul să-mi valseze.

Nici nu mai știu de-i bine sau doar este,
Așa cum nu mai știu nici cine sunt,
Nici dacă noi vom scrie o poveste
Sau doar ne vom lăsa vânați de vânt…

Publicat în Dana Pătraşcu

Fără plată


Aș vrea să te găsesc,
să nu te caut,
să-mi fi balsam,
să-mi fi fior de vers,
să-ţi împletesc
istorisind din flaut
câte un gram
din micul univers …

Aș vrea să fiu
ce n-am fost niciodată,
să nu mai știu
de mine mai nimic,
să mă grăbesc
cu inima curată,
să șlefuiesc
din sufletul meu mic.

Să nu cer plată
pentru nicio formă,
să nu pretind
vreo pernă pentru vis,
să am cerneală-n pană,
fără normă,
să scriu tot drumul,
să mă nasc citind.

Publicat în Dana Pătraşcu

Înviere


Iar am murit şi-am înviat o clipă
cu noaptea zămislind la subțiori,
din dorul tău mi-am împletit aripă
şi m-am născut murind de zeci de ori.

Azi am murit și-am înviat cu tine
punând pe taler clipele nebune,
m-ai îmbrăcat în adevăr, dar cine
mai recunoaște astăzi o minune?

Când am murit cu lacrima pe buze
și șoapta rătăcită între nori,
doar gura ta putea să mă acuze
să mă-mbrace din nisip în flori.

Dar am murit cu teama că iubirea
îmi va aduce munți imenși de dor,
că-mi va săpa în suflet răstignirea
și-mi va tăia aripile în zbor.

Azi am murit și-am înviat cu tine
ucisă de-o iubire fără grai,
mi-ai derulat clipele cristaline
și mi-ai turnat în lacrimi vis de mai.

Știu, am murit pe plaja împietrită
în lacrima din care m-am născut,
înțelegând că pot fi fericită
de nu voi folosi trecutul scut.

Publicat în Dana Pătraşcu

În zalele uitării



Încarcerată de un veac și jumătate
mă lupt himeric să adorm trecutul.
Îndepărtez cu teamă – libertate,
Iluzia, visarea, jarul, scutul.

Alung iubirea ce mi se oferă,
rupând cuvintele în bucățele,
îmi otrăvesc secundele din eră,
silabisind un drum sculptat în stele.

Îngenunchez în fața ta dreptate!
Întinde-mi mâna, dacă nu renunți!
Sărută-mi lacrima, doar ea ne mai desparte…
Hai să pășim în taină printre munți.

Să fiu sirena lacrimilor mării
și toamnă rubinie să-ți devin,
Să mă aduni, să nu te dau uitării
Nicicând, și-n veci să ne iubim.

Publicat în Dana Pătraşcu

Am cunoscut iubirea


Ţi-am spus c-am cunoscut iubirea pură…!?!
cu tot ce are ea mai prețios,
am dat și am primit, peste măsură,
și-am împletit speranță cu frumos.

Am pus stelele-n cer ca pe-o tipsie,
le-am hrănit iarna cu argintul viu,
le-am purtat vara-n piept cu gingășie,
iar toamna le-am stropit cu dor târziu.

Am cunoscut iubirea, nu odată,
am mers cu ea prin crânguri… spre apus,
m-a răscolit cu vocea-i minunată
și mi-a pus jar pe suflet când s-a dus…

Am cunoscut iubirea, nu-s pierdută,
i-am împletit cunună din suspin,
i-am dăruit clipa neîncepută
și i-am sorbit mireasma… spin cu spin.

I-am iertat toate nopțile aprinse,
în lacrimi am scăldat-o ani la rând,
am ocrotit-o de zilele ninse
și am păstrat-o proaspătă în gând…

Am cunoscut iubirea, fir de soare
și șoaptă de izvor nepotolit,
mi-a ars sufletul, încă mă mai doare,
dar sunt o clipă, strop nedespletit.