Plini de început


plec, să-mi depăn depărtarea
într-o altă încrengătură,
să realizez că zarea
a început cu-o picătură…

nu se va sfârşi cu mine,
nici nu tine-n rol de spin,
sigur este cel mai bine
să iubesc… şi… nu puţin.

vântul urlă-n miezul verii
ca şi când s-a-ndestulat
de tăcerile durerii
şi de dorul netrunchiat.

lacrimile curg, cu ploaia,
fără seamăn, peste noi
se produce vâlvătaia,
plini de dragoste şi… goi.

Reclame

Aroma de venin


Nu te atinge de verdeaţă
în ierni s-o iroseşti,
mai bine rătăceşte-n ceaţă
fără să o loveşti.

Mai bine lasă-mă sub scutul
ce mi l-am construit
decât să-mi otrăveşti trecutul
cu stele netezit.

Nu săruta genele nopţii
triumfător visând,
descătuşând lacătul porţii
pe care-o smulgi, valsând.

Mai bine pune-mi ger pe glezne
şi-n ochi parfum de spin,
decât să-ţi descifrez prea lesne
aroma de venin.

Cruda realitate


O cortină încețoșată
Se așează peste noi,
Nu mai e ce-a fost odată,
Sufletul devine sloi.
.

Soarele de după nouri
Mai zâmbește câteodată,
Căutându-și amatorii
De iubire adevărată.

Câte unul se descrie
Ca fiind cel mai de soi,
În cel mai scurt timp se știe
C-a iscat doar tărăboi.

De prin colțuri se adună
Iluștrii cercetători,
Câte-n stele și în lună
Ne promit, trăgând de sfori.

Unii sfarmă piatra-n patru
Înainte s-o privească ,
Alții înlesnesc un teatru
Universul să uimească.

Lumea prinde-o altă formă
Şi-un miros fenomenal,
Se iubește fără normă,
Cu contract prenupțial.

Uneori, pășind sfioasă
Printre spini, se mai zărește
Câte-o dragoste aleasă,
Dar se pierde cum sclipește.

Nopțile ascund durerea
Lacrimilor insomniei,
Tinerii-și găsesc plăcerea
Pe brațele infamiei.

Fecioarele despletite
Se întrec în operații,
Oferindu-și dezgolite
Sufletul, la licitații.

În biserici se bârfește
Mai ceva ca în troleu,
Doar când necazul lovește
Îl găsim pe Dumnezeu.

Cerul plânge și suspină
Dând ofrandă câte-o stea
Dar, ascundem de lumină
Și sufletul și fruntea.

Dragostea adevărată,
Se aruncă la gunoi,
O lume robotizată
Pășind, de fapt, înapoi.

Crapă piatra de durere,
Lemnul verde se usucă,
Viața se trăiește-n sere,
Zâmbește doar… cine-apucă.

Ce bine-ar fi


Ce bine-ar fi să te iubesc
numai când luna-n cer zâmbeşte,
ca o prinţesă-n strai regesc
ce nimeni n-o mai întregeşte.
.
Ce bine-ar fi să te iubesc
numai când ceru-n ploi se sfarmă,
ca un izvor împărătesc
ce curge-n zori, ca o alarmă.

Ce bine-ar fi să te iubesc
numai când stelele azvârle,
din neamul lor nepământesc,
câte-o surată, doar să urle.

Ce bine-ar fi să uit de tine
măcar când soarele apune,
când cerul cade, în cortine
de stele albe, peste lume.

Ce bine-ar fi să-mi amintesc
de tine doar atunci când ninge,
când jocul ierni, îngeresc,
obrazul nopţii îl învinge.

Ce bine-ar fi să fiu petală
de crin albastru, fără trup,
pe coala plină de cerneală
dorul de tine să-ntrerup.

Sunt doar un suflet ce-ndrăzneşte
să se strecoare printre spini,
să te iubească nebuneşte,
mereu cu ochi de lacrimi plini.

Miliarde de safire


Verde mi-a fost dat în viaţă
Să iubesc pentru vecie
Verdele-neamnă speranţă,
Verdele-mi dă apă vie.
.
Verdele îmi dă splendoare,
Verdele-mi dă strălucire,
Îmi dă, într-o sărutare,
Miliarde de safire.
.
Verdele-nlătură spinii
De care mă tot lovesc,
Zbor în mijlocul grădinii
Când ochii lui mă iubesc.
.
Verdele îmi dă cuvântul
Din care, vers împletesc,
Să pot înverzi pământul
Cu eternul: Te iubesc!

Iubire pură


Seara, ce cădea grăbită,
S-a oprit din al ei dans
Peste ploaia rătăcită
În emoții și suspans.

Un surâs de primăvară,
Lângă-o cană de cafea,
Doar într-o banală seară
A dat vieții, dragostea.

O cascadă de cuvinte,
Scoase de prin buzunare,
Se scurgeau inconștiente
Peste clipa următoare.

Noaptea își lăsase pleoapa,
Stropii reci priveau uimiți
Cum din lespezi stoarcem apa,
Doi nebuni îndrăgostiți.

Doar o clipă, o secundă,
Un minut în palma ta,
S-a născut ca să pătrundă:
N-ai să mă mai poți uita!

Universul se încinge,
Soarele se zvârcolește,
Doru-n suflet ne atinge
Cu săgeata, mișelește.

Ne lovesc furtuni de-a valma,
Ne ridică nori pe creste,
Lacrimile ne ard palma,
Totul părea o poveste.

Fulgere destrămau zarea,
Visele ne risipeau
Dar, iubirea și iertarea
În suflete năvăleau.

Zeci de voci loveau sălbatic,
Judecând neștiutori
Cu sufletul lor antarctic,
Suspinul pierdut în zori.

Crivățul, neluat în seamă
Printre spini s-a risipit,
Iubirea din nou ne cheamă,
Azi, doi ani s-au împlinit.

Doi ani de iubire pură,
Sentiment dumnezeiesc,
Sunt numai o picătură
Dar, din suflet te iubesc!

Îmi pui viaţă în cerneală,
Dragostea s-o zugrăvesc,
Din acea seară banală
Dragul meu, eu te iubesc!