Publicat în Dana Pătraşcu

Dor târziu


Aseară am realizat
că am uitat așa multe,
că viata m-a înghețat
un veac și jumătate,
că-mi pui pe suflet zâmbet
și alinări firești
și mă transformi în cântec
atunci când mă iubești.

Aseară încercam 
să pun geană pe geană,
însă nu izbuteam...
poate nu-s pământeană,
poate sunt doar un nor
rătăcit printre stele
plin de lacrimi și dor
și cu mii de probleme.

Poate sunt ambalaj
ce păstrează ascuns
dorul fără curaj
care-n versuri stă uns,
poate sunt doar o parte
de tăcere-n pustiu
atunci când ești departe
și-mi e dor, dor târziu...

Publicat în Dana Pătraşcu

Cu și fără tine


Am îngenunchiat la picioarele nopților
Implorându-le să-mi ademenească insomnia
Într-un colț de cer,
Cu și fără speranță.

Mi-am pus stelele să te caute
Prin tăișul zorilor,
Răsăritul să-ţi ademenească pasul
Cu și fără strigăt.

Clipele se sfărâmau sub presiunea degetelor,
Șoaptele se asigurau la răscruce
Că nu ai fost o nălucă
Cu și fără vis.

Asurzitor răspuns mi-a străpuns
Pieptul înfiorat
Genele mi-au aprins lacrimile
Cu și fără stele.

Publicat în Dana Pătraşcu

Doar pentru o naștere deplină


Când m-am născut
credeam
că sunt singura care
văd altceva decât
ceea ce mi se oferă,
credeam că
e mai firesc să tac
decât să visez,
mai zvelt
să adorm pe nori
decât să curg a ploi,
să desenez infinitul
lunecând
printre scări
ce nu-mi arătau decât
săgeți spre cer.


Credeam că sunt
un sloi de gheață
din raze de soare verzi,
mă priveam în oglinzi adormite
și nu-mi recunoșteam umbra …

Acum știu că
nu sunt singura
care îndrăznește
să descopere cerul
adormind între
curcubeu și luceafăr.

De-abia acum.

Și eram atât de sigură că nu sunt,
așa de singură că sunt,
încât
aș fi pus rămășag
pe o grămadă de stele,
doar pentru că
ele mă știu,
îmi sunt surate,
îmi sărută razele
adunându-mă
din cer și până în călcâie
doar pentru o naștere deplină.

Publicat în Dana Pătraşcu

Pe linia vieții


Păzeam ușa clipelor,
întredeschisă,
am țuguiat buzele și-am intrat
pe sub ea
cu un zâmbet.

.

Soneria mi-a astupat urechile
cu frunzele toamnei ce urma
să vină din rărunchiurile
verilor sfrijite, crăpate.

Pragul s-a încăpățânat
să adoarmă
și-a lăsat miezul nopții
să se strecoare
din căușul palmei
pe linia vieții.

Un singur fir de ață
se mai roagă de cer
să lase stelele exact în același loc,
să mă păzească.