Anunţ


Pentru iubitorii de poezie şi mai ales pentru iubitorii poeziei mele, recitată de Ştefania Popescu în cadrul emisiunilor de la Radio Clipa, pot oferi un strop de suflet, editat pe un audio-book, realizat de mine. Audio-book-ul conţine 40 poezii. Vreau să-l distribui, absolut gratuit, prietenilor postului de Radio Clipa, în mica mea vacanţă pe Litoral, care se va desfăşura în perioada 28.08.2014 – 03.09.2014, în staţiunea Eforie Sud. Doritorii sunt rugaţi să mă contacteze!

Cu stimă,

Daniela Pătraşcu – O Picătură de Suflet

Reclame

În umbra mea


 

 

Nu am venit să iau din astă lume
nimic mai mult decât ce-am inspirat,
am îmblânzit cu lacrimi fără nume,
lăsând în urmă versul meu curat.

Nu am venit să iau averi cu mine,
acolo nu le pot amaneta,
să iau pe ele culmile alpine
înmiresmate cu iubirea ta.

Am poposit cu stropul meu de rouă
să desluşesc un drum înseninat
prin lumea asta rece, lume nouă,
lăsând în urmă versul meu curat.

Am poposit o clipă să m-asigur
c-ai înţeles că nu m-am rătăcit
în lumea-n care totul e nesigur
şi totuşi te iubesc şi te-am iubit.

Nu voi pleca ducând cu mine ape
însângerate de atâta nerăbdare,
nici lacrimile care tind să sape
vreun drum prin ceaţă aşternând uitare.

Nu voi pleca, probabil voi rămâne
până voi prinde visul adorat,
ce stă ascuns aici, în astă lume,
mărturisindu-ţi versul meu curat.

 

 

 

Să mă simţi, să mă auzi…


Până nu mi-a spus o brută
cât de groaznică-i arsura,
n-am ştiut c-am fost bătută
din iubire, şi-am ars ura.
.
Până nu mi-a spus furtuna
câte bice foloseşte
să-i pună ploii cununa,
credeam că mă osândeşte.

Am crezut că râul curge
doar aşa din întâmplare,
că ochiul tău mă parcurge
numai când sufletul doare.

Până n-am urcat pe munte
cu rucsacul plin de stânci,
n-am intrat în amănunte
nici sub şoaptele-ţi adânci.

Am crezut că braţu-ţi plânge
de dorul meu când îngheaţă,
că te pierde şi ajunge
râul zorilor pe faţă.

Până nu m-a vândut Iuda
iarmarocului întreg,
n-am ştiut zâmbi în ciuda
nodului, ce nu dezleg.

Am crezut că tot ce zboară
este liber şi curat,
că durerea mă doboară
dacă te-ai îndepărtat.

Am crezut că pot atinge
şarpele hrănindu-l des,
că-n sfârşit îl voi convinge
că n-am niciun interes.

Până n-am primit osânda
clipelor fără de tine,
n-am ştiut s-ascund dobânda
lacrimilor cristaline.

Am crezut că ştii întinde
braţele a sărutare,
că mă porţi oricând, oriunde,
ca şi mine-n zbor spre soare.

Am crezut că-ţi sunt fărâma
ce te-ntregeşte prin veac,
stropul ce-adoarme ţărâna
umbrelor fără de leac.

Am gândit că existenţa
dorului nepământesc
va pieri din imprudenţa
faptului că te iubesc.

Mi-am pus lacrima pe pânză
alinând gheţarii cruzi,
rostind pe-o singură frunză
să mă simţi, să mă auzi…

Nicio diferenţă


Când îţi văd privirea tristă,
Ochii obosiţi şi goi,
Mă întreb dacă există
Diferenţă între noi?!?

O lehamite de toate,
Plictis şi nemulţumire,
Mă întreb-oare cum se poate
Trăi fără de iubire?!?

Să alungi orice speranţă,
Să topeşti visele toate…
Pentru ce? Pentru o viaţă
Îmbâcsită doar cu noapte?!?

Pentru ce să porţi o mască,
Iar sub ea, munţi de durere,
Sufletul să-ţi împietrească
Într-un soi de băi de fiere !?!

Pentru ce-aş deschide uşa,
Ţinând visu-n pod închis,
Şi aş vântura cenuşa,
Doar pentru un compromis?

Viaţa este-atât de scurtă
Oricât de mult ai fugi,
Clipele-s cât o ciozvârtă,
Trăieşte pentru-a iubi!

În lacrimi de fericire
M-aş scălda, dac-aş zări
Doar un strop de mulţumire
Pe-al tău chip… şi aş zâmbi.

Un strop între petale


Nu pot să-ascund în şoaptă
Ceea ce ştii deja,
Nici n-am să fiu nedreaptă
Prin a mă repeta.

Pot descifra secunda
În veşnicie pură,
În tine-mi găsesc unda
De amplă picătură.

Nu pot să-mi transform clipa
Într-un etern ecou,
Din nori să-ţi smulg aripa
Pierzându-te din nou.

Nu îngâna de-a pururi
Aceeaşi rugăminte,
Păşim printre ecouri
De astăzi înainte.

Căuşul palmei tale
Mă poate obloji,
Un strop între petale
Ce nu vor ofili.

Putem clădi iubirea
Oricât ne-ar fi de greu,
În ea stă nemurirea
Cea de la Dumnezeu.

Clipa în care tu nu eşti


 

Vreau să mă spăl de ploaie sub stropii reci de apă,
Să sorb din picătura unui ocean imens,
Aştept ceva-ul care în veci n-o să înceapă,
Frângând sufletul fraged ce l-ai învins, l-ai şters.

Vreau să mă spăl de lacrimi în ploaia milostivă,
Să-mi lepăd disperarea de-a înota-n nisip,
Vreau multe, multe prea multe, dorinţa mea-i tardivă,
Vreau să te şterg din suflet totuşi, spre tine ţip.

Vreau ploaia să mă rupă în mii de bucăţele,
Să-mi macine durerea ce-o laşi în urma ta,
Să-ntorc sufletu-n pagini, să mă înalţ spre stele,
Să-ţi simt iar răsuflarea învingând planeta.

Vreau să te-ascund în mine, adânc să nu mă ştie
Nicio planetă albă, nici stelele măcar,
Să te înec în gânduri, cu luna argintie
Pe care mi-ai trimis-o de-atâtea ori în dar.

Vreau să te-ascund sub pagini şi sub cerneala-ţi verde
Să-mi smulg inima-n grabă cu-n ac de gămălie,
Să-mi împletesc cuvântul ce-n lipsa ta se pierde
Devenind doar o boare roasă la temelie.

Vreau să te uit dar, totul în preajma mea loveşte,
Nimic nu mă mai cheamă, nimic nu mă ridică,
Nici măcar ploaia-n care ne-am răsfăţat regeşte
Nu-mi spală primăvara, soarele-n cer abdică.

E noapte-n poezie, e trist şi glacial,
Se spulberă iubirea, se duce spre poveşti,
Nu pot să opresc ploaia, nu pot opri un val,
Nu pot păşi spre clipa în care tu nu eşti.