Surâd a păcat


2183554-bigthumbnail

 

 

Nici măcar un ceas
din întreaga lume
nu face un pas
fără să-mi consume
șoapta de pe buze,
zorii din cuvânt
ce vor să m-acuze
de ceea ce sunt.

Nici măcar o ciută
nu se lasă prinsă
de o lesă mută
și o soartă stinsă.

Eu, un zbor de flutur
limpezind furtuni,
căutând să scutur
zilele de luni,
adorm iar securea
bine ascuțită
îmblânzind pădurea
pentru-a fi iubită.

Rătăcesc cu capul
mai mereu plecat,
pun suflet cu sacul,
surâd a păcat…

M-aș ascunde


Cum să-mi curăț ochii minții
când din pleoape curg izvoare
de parcă mi-ar cere sfinții
să le fiu pe veci datoare…
.
Cum să uit cruda furtună
ce mi-a mistuit surâsul,
când pe boltă, doar o lună
îmi înseninează-apusul….

Cum să fac din venin miere
și din bice alinări,
când mă mistui în tăcere
pe sub cele patru zări…

Vârf de ac de-aș fi pe lume
stelele le-aș implora
sufletul să mi-l consume
să nu mă pot apăra…

Fir de iarbă de-aș pătrunde
contopit în bob de rouă,
lacrimile mi-aș ascunde
de lumea aceasta… nouă.

Nu te opri!


Chiar dacă arzi, dintr-un motiv anume,
din strălucit să nu te-opreşti, nicicând,
invidia de pe această lume
nu poate lua sfârşit, în niciun rând.
.
Unii cerşesc, în piaţa mare, locuri,
în timp ce alţii-l cern pe cel bătrân,
tu să n-aştepţi căderea de pe tocuri,
doar Dumnezeu, din Cer îţi e stăpân!
.
Ridică-te şi umblă! -a spus Mesia,
nu căuta surâs la infinit…
te-aştept la poarta unde poezia
alină sufletul de ploi lovit.

în sunet de vioară


aş vrea să-ţi iau sărutul cu mine,
într-o vară,
lacrima toamnei crude să nu-l poată atinge,
să-l port, fără tăgadă, pentru că-mi aparţine,
la gât, ca pe-o vioară,
fiindcă mă poţi convinge.îmi pui în ochi surâsul,
din cremene de dor
îmi împleteşti speranţa nopţilor argintii,
îmi despleteşti misterul nescris dintre apusul
şi răsăritul dulce, avid al viselor
în care-mi dai iubirea, s-o port, cât voi trăi.

să-ţi cânt din el cu jale
când stelele aţipesc
pe braţul iernii crude înveşmântată-n dor,
să-mi aduci primăvara încoronată-n cale,
să-ţi susur, fără teamă, de-a pururi, te iubesc!
în sunet de vioară, să-l sorb, să te ador.

Văd ce-ascunde acuarela


Te-ai abătut din drum pentru o clipă
După ce ţi-am şoptit că-i prea târziu,
Te-ai năpustit nebun să-ţi faci aripă
Lovind cu adevărul străveziu .

Ai încercat s-adopţi surâsu-acela
Pe care mai mereu l-am demascat,
Însă eu văd ce-ascunde acuarela,
Zadarnic speri, izvorul n-a secat.

Probabil vor mai trece multe clipe
Ca cea pe care-ai încrustat-o acum,
Dar când pe pagini versul o să ţipe
Vei regăsi în noapte-acelaşi drum.

Ostatică în al tău dor



Eu m-am obișnuit deja
Lacrima-n zâmbet să-nfășor,
Suspinul mi-l voi proteja
Mereu cu un surâs ușor.

Eu m-am obișnuit să-mi spun
Că totul se va limpezi,
Că versul meu, de dor nebun
Orice furtună va-mblânzi.

Eu m-am obișnuit să tac
Atunci când nu-i nimic de zis,
Aștept la pieptul tău să zac,
Dar pân-atunci mai am de scris.

Eu m-am obișnuit să zbor
Prin visul fără de aripă,
Să mă hrănesc din al tău dor
Ostatică, clipă de clipă.