Vis între vise


 

 

Cu ochii-n lacrimi urmăream cuvântul
În timp ce-i mulţumeam lui Dumnezeu
Că a oprit pentru o vreme vântul
Să pot primi, simbrie, glasul tău.

Căzut din visul ce-mi ardea grumazul
Cu vorbe dure, rupte din neant,
Care-mi brăzdau sub lacrimă obrazul,
Ai atins punctul cel mai culminant.

Nălucă smulsă din realitate
Sau şoaptă înmugurită-n Paradis,
Mi-ai pus îndată lacrima deoparte
Pătrunzând printre vise, ca un vis.

Zadarnic sper să te scald în uitare,
Sufletul nu am cum să-mi împietresc,
Iubirea noastră nu-i o întâmplare,
Nici vis de-o noapte, veşnic te iubesc!

 

 

 

 

 

 

 

 

Nedumerire


Poate că-n orice pădure
Mai există o liană…
Poate că-n nopțile dure
Stelele, luna își cheamă
Strop de lumină să-i fure,
Fără cea mai mică teamă
Că n-ar putea să îndure
La nesfârșit orice rană.

 

Poate că-n orice ființă
Mai există alinare,
Iar un gram de suferință,
Peste tot ce-nseamnă zare,
Ar avea, în consecință
O puterea uimitoare,
Pe-o liană, cu credință
Poți urca din stele-n soare.

Poate că s-a sfârșit noaptea,
Poate că-i adevărat
Sau poate abilitatea
De-a visa neîncetat
Am pierdut, urcând în nori
Pe liana din pădure
Și-am căzut în câmp de flori
Cu petale albe, pure…