Eu am murit și-am înviat prin tine


Te-ai întrebat dacă mi-aduc aminte
Glasul pe care nu l-am auzit
De patru ani, dar îl păstrez în minte
La loc de cinste, cel mai chibzuit.

Nu te-ai gândit de câte nopți sunt plină,
De câte zile supraviețuiesc,
De câte clipe mor fără de vină
Și cât mă sting pentru că te iubesc.

Eu am murit de-atâtea ori iubite
Încât o moarte-n plus nici nu contează,
Aș fi trăit, dar nu-mi aduc aminte
Cum să clipesc, iar asta dăunează.

Eu am murit dând zborul meu pe fluturi,
Și lacrimi ploilor torențiale,
Mi-aș fi dorit, firește, să te bucuri
Ținând la piept fiorul vieții tale.

M-am întrupat din lacrimi și suspine
Și-am învățat din nou să te iubesc
Mai mult decât știai, pe culmi alpine,
Din motiv unic, supraomenesc.

M-am întrupat din dor și depărtare
Și-am învățat să te păstrez cu grijă,
Deși sufletul încă mă mai doare
Ca și când am în inimă o schijă.

Eu am murit de-atâtea ori iubite,
Încât o moarte-n plus ar fi o glumă
Ce s-a născut când mi-am adus aminte
Că numai Dumnezeu poate s-o spună.

Eu am murit și-am înviat cu tine
Purtându-ţi dorul fără de măsură
Te-am îmbrăcat și dezbrăcat, în fine,
Cu dragoste, speranță, vis și ură.

 
 
 

 

Reclame

Alegere


Nu vreau să-ntind mâna spre soare,
Să-ţi umbresc drumul cu vreun nor,
Mai bine muşc din depărtare,
Hrănindu-mă cu al tău dor.
.
Aleg să fiu sclavul iubirii,
Orbească dracii toţi, de ciudă,
Că-n timp ce-ngrijesc trandafirii,
Ei, pentru a mă-nţepa, asudă.
.
Aleg să dau vieţii culoare
Din ochii tăi şi geana mea,
Ignorând orice vrăjitoare
Ce nu invocă dragostea.
.
Nu vreau să rătăcesc prin ceaţă,
Mai bine-mi fac prin munte drum
Decât să strâng întreaga viaţă
Saci îmbâcsiţi de ger şi fum.
.
Aleg să-mi pun sare pe rană
Decât să mă înec în miere,
Zaharisindu-mă într-o cană
Cu pereţi căptuşiţi de fiere.
.
Aleg să port în suflet chinul
Şi crucea-n spate, fără teamă,
Decât să dăruiesc suspinul
Uitând că dragostea mă cheamă.
.
Nu vreau să te admir pe tavă,
Aburind, din cuptor, ieşit,
Mai bine sufăr sub potcoavă
Şi te iubesc la nesfârşit.

De nu cunoşti zborul


De nu poţi citi de la mine
Misterul care mă-nconjoară,
Nici lacrimile cristaline
Nu-mi poţi lua seară de seară.

De nu-mi poţi da nicio fărâmă
Din ceea ce-am avut cândva,
Aleg să fiu fir de ţărână
Decât să plâng în palma ta.

De nu-ţi dai seama cât de tare
Mă chinui să mă înţelegi
Că sufletul adânc mă doare,
Nicicând nu poţi să mă dezlegi.

De nu ştii să rosteşti cuvinte
Ci numai vorbe fără rost
Aleg s-aştern de-acu’ înainte
Din clipele care au fost.

De nu ştii să-mi alini suspinul
Cu o privire adevărată,
Aleg să beau pe veci pelinul
Din dragoste nemăsurată!

De nu cunoşti ce-nseamnă zborul
Pe aripi vii de fericire,
Nu poţi forţa calculatorul
Să dea delete fără oprire.

În urmă


Lăsaţi-mă să-mi aştern clipa
Din lacrimi stinse în suspin,
Să-mi bandajez cu vers aripa
Rănită-n dragoste şi chin.
.
Lăsaţi-mă să-mi pun pe frunte
Lauri de gheaţă şi de dor,
S-alerg cu strofele spre munte,
Numai spre norii mei să zbor.
.
Lăsaţi-mă să-mi depăn clipa
Cum mi-a dictat-o Dumnezeu,
Nu-mi jefuiţi din piept risipa
De-a dărui din harul meu.
.
Lăsaţi-mă să-mi pun pe geană,
Sub lacrimi ce-au brăzdat obrazul,
Ochii lui verzi ce mă îndeamnă
S-ascund din viaţa mea necazul.
.
Lăsaţi-mi viaţa să se scurgă
Cu fiecare vers duios,
Ca un izvor de dor să curgă
Din dragoste pentru frumos.
.
Lăsaţi-mă să las în urmă
Numai ce simt şi ce gândesc,
Chiar dacă viaţa mi se curmă
Doar pentru că prea mult iubesc.

Luptă înfiorătoare


 

Picături de dor fierbinte
Sufletul îmi înconjoară,
Păşesc sfios înainte,

El mai lesne se strecoară.

Sub copertă îl ascund,
Îl înlătur de pe foaie,
Dar, vine mult mai profund
Ca un strop ciudat de ploaie.

Îl hrănesc cu ochii tăi
Imortalizaţi în grabă,
Se transformă în văpăi,
De sărutul tău mă-întreabă.

Duc cu el o-ntreagă luptă
Veşnic înfiorătoare,
El din mine se înfruptă
Şi tot eu îi sunt datoare.

Zâmbetul serii-mi răpeşte,
Să ţi-l dăruiască ţie,
Visul mi te zugrăveşte
Însă, dorul tău… nu ştie.

Picături de dor fierbinte

Sufletul mi-a inundat,
Nici inima nu-l dezminte
Deşi, cu tine-a plecat.

Nu mai vrea să mă asculte,
Nu mai vrea să se oprească,
Îşi doreşte cât mai multe
Zile-n sir, să te iubească.

Ostatică în al tău dor



Eu m-am obișnuit deja
Lacrima-n zâmbet să-nfășor,
Suspinul mi-l voi proteja
Mereu cu un surâs ușor.

Eu m-am obișnuit să-mi spun
Că totul se va limpezi,
Că versul meu, de dor nebun
Orice furtună va-mblânzi.

Eu m-am obișnuit să tac
Atunci când nu-i nimic de zis,
Aștept la pieptul tău să zac,
Dar pân-atunci mai am de scris.

Eu m-am obișnuit să zbor
Prin visul fără de aripă,
Să mă hrănesc din al tău dor
Ostatică, clipă de clipă.

 

Aș învăța-n ocean zborul


 

De-aș putea să-înving suspinul
Din secundele de dor,
Să-mi scutur de lacrimi, chinul,
Sus pe culmea norilor.

De-aș putea să-înving distanţa
Cu puterea gândului
Și să ating performanţa
Pe aripa dorului.

De-aș putea să zbor într-una
Până în bratele tale,
Să ignor norii și luna,
Transformându-le-n petale.

De-aș putea să-mi adorm dorul
Până-n ziua revenirii,
Aș învăța-n ocean zborul
Înflorind toți trandafirii.

De-aș putea numai o clipă
Să stau fără tine-n gând,
Vulturii să-mi dea aripă,
Să ating munții zburând…