M-am născut înainte să mor


M-am gândit să mă nasc înainte să mor,
să adun primăveri dintr-un hohot de cânt,
să păşesc peste timp despletind cald fior,
dându-mi seama ce-am fost să-mi doresc cine sunt.

M-am născut dintr-un lut tocmai bun de convins,
am topit fulgi de nea dintr-o iarnă cumplită
să-mi astâmpăr ciorchini care-n dor s-au încins
şi-au ţâşnit, vers cu vers, mângâieri să comită.

M-am convins c-am atins pragul zilei, de ieri,
ca un far zbuciumat printre valuri domnind,
împărţind adieri, luminând primăveri,
m-am gândit să renasc firul ierbii doinind.

Compensaţie


Ieri n-ai putut să-mi dai iertarea,
astăzi nu vrei să mă dezlegi,
dar lacrimile-ţi curg ca marea
oceanelor fără de legi.

Mâine când totul va fi veşted
iar soarele va răsări
deasupra unui munte neted
de lacrimi, voi înmărmuri.

Mă vei percepe ca pe-o stâncă
din care m-ai sculptat cândva
dar nu m-ai dat uitării încă…
nici nu mă poţi remodela.

Un monument clădit durerii,
din stele frânte-n primăveri
ce-a reuşit să-i pună serii
cununa stelelor de ieri.

Azi nu mai vreau să ştiu coşmarul
ce sufletul mi-a întemniţat,
nici n-am să-ţi dăruiesc amarul,
ar fi prea mult, şi-ar fi păcat.

Mâine viorile vor plânge
pe umerii care-au căzut
la ceas de taină, tu vei strânge
în buzunar, timpul trecut.

Eu voi aşterne pentru mâine
cu-acelaşi suflet şi cuvânt,
iubirea care se cuvine
să dăinuiască pe pământ.

Să mă ai, să te am


Între mine şi tine
Nu-i nici cer, nici pământ,
Între tine şi mine
Nu-i nici ploaie, nici vânt.
.
Între tine şi mine
Totul e cum a fost,
Ţi se pare că vine
Vreun minut fără rost?.
.
Între mine şi tine
Nu e timpul trecut,
Între tine şi mine
Zori de zi s-au născut.
.
Între noi curge versul
Ca un râu de argint,
Numai tu îi ştii cursul,
Numai eu te alint.
.
Între mine şi tine
Nicio şoaptă de duh
Cu nuanţe depline,
N-a căzut din văzduh.
.
Între noi nu există
Flori de gheaţă pe geam,
Fericirea insistă
Să mă ai, să te am.
.

Am timp să-nvăţ


Unii au timp, l-au cumpărat din piaţă,
alţii au vânt în palmă şi dezmăţ,
unii-au curaj să mă privească-n faţă…
ciudat, dar de la ei… n-am timp să-nvăţ.
.
Unii şi-au făurit din vise aripi vaste
să poată aduna din zbor sunete vii
făr-a atinge clape, corzi sau taste
ci doar dorința de a făuri.

Unii şi-au pus perdele la fereastra
mai mată decât ceaţa şi pătată
de apa adormită, strânsă-n glastra
uitată-n nopți de cei ce-au fost odată.

Unii-şi deschid crenguţe-nmugurite,
smeriți, ca nişte pui de căprioare
de care să îţi tot aduci aminte
când lacrima te arde şi te doare.

Unii… din piuă se hrănesc cu miere,
apa se îndulcește şi-n salină
când trandafirii-nţeapă cu putere
căușul palmei cald și fără vină.

Unii mai cred că m-au pătruns pumnalul
ce-au încercat să-l răsucească-n mine,
uitând că eu am timp să aștept valul
să se întoarcă-n veacul care vine.

Eu cred că tot ce-agonisesc în suflet
şi dăruiesc, mai mult sau mai puțin,
acelora ce pun şi glas şi sunet
din har dumnezeiesc, e dar divin.

Eu sunt aşa cum m-a creat coșmarul
în care-am fost sortită să respir,
mi-am făcut timp să îndulcesc amarul
catifelând spinul de trandafir.

Se duce vestea că n-am timp de viață,
nici de sărutul tău nu-mi amintesc,
deși în fiecare dimineață
am sute de motive să zâmbesc.

Unii au timp, l-au cumpărat din piaţă,
alţii au vânt în palmă și, dezmăţ,
unii-au curaj să mă privească-n faţă…
ciudat, dar de la ei… n-am ce să-nvăţ.

 

Ca la carte


 
 
Dintr-o parte-n altă parte
totul merge ca la carte,
lespezi reci căzând deşarte,
lacrima ce ne desparte.

Zeci de vise nevisate
se întrec în aţipire,
totul merge ca la carte…,
dragoste fără iubire.

Ieri se desluşea ţărâna
azvârlită peste ape,
astăzi dorm întinzând mâna,
viselor nesfărâmate.

Milioane de cuvinte
se aşează  rând pe rând,
locuind la mine-n minte
mă vânezi cutreierând.

Dintr-o parte-n altă parte
totul curge ca şi uns,
cupa timpului împarte
stelele-n vis nepătruns.

Aripi large umple cerul
desenând zboruri ciudate,
în oglinzi revăd misterul
filelor smulse din carte.

Nicio boare nu aduce
o secundă de uitare,
în oglinzi să se usuce
verzi coperţi nepieritoare.

 
 

Iresponsabilitate


Mă doare prezentul că nu-l iei în seamă,
Din lipsă de ceasuri sau pierderi de vreme,
Amarnic mă arde, că-ţi spun cum mă cheamă,
Iar tu-mi pui pe umeri ciudate probleme.

Atârnă rucsacul prea plin, cu trădare,
Cu setea nebună de-a fi ce nu eşti,
Mă arde lumina din bezna ce n-are
Buton de oprire…, tablou de poveşti.

Privesc cum înlături mândria şi fala,
Să nu se aleagă din ele nimic,
Nu-ţi pasă de mâine, îmi refuzi migala,
De pe ai mei umeri, îmi strigi: „eşti prea mic!”

Eu? Udat-am o floare, văzut-au cu toţi,
Tu-mi pui stele-n traistă, închizi cu fermoar,
Mă inviți la cină atât cât mai poţi,
Să-ţi depăn o șoaptă rostită-n zadar.

În bezna prea clară, tu nu vezi tortura,
Doar Cerul mai poate ceva să mai schimbe,
Iubirea curată se stinge sub ura
Ce nu încetează prin noi să se plimbe.

Ne împingem spre vârfuri să punem pe pâine
Un cer rupt de stele, pierdut în venin,
Să punem la plată furtuna de mâine
Şi-n caz de incendiu, paharul cu vin.

Trezirea se lasă de mult aşteptată,
Se-nchide o pleoapă pe când te strecori
S-ajungi sus pe locuri, cum n-ai fost vreodată
Deşi-s trepte multe…, tocite-n culori.

Eu primeam o floare, tu o desenezi,
Să-i soarbă parfumul ai tăi descendenți,
Mai am curcubeul ce vrei să-l pătezi,
Cu el mă feresc de iluștri absenți.

La Mulţi Ani, Copilărie!


 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copil născut în nedreptate
În ţara unde totul pare
A fi privat de libertate,
Plecat de chin peste hotare.

Copil maturizat devreme,
Crescut de mamă sau deloc,
Împovărat de mari probleme,
Furat de dragoste şi joc.

Copil cu spate gârbovit
De un ghiozdan plin cu prea multe
Griji care te-au îmbătrânit,
Educă timpul să te-asculte!

Copil cu mâini bătătorite
De tastatură şi capcane,
Te rog să îţi aduci aminte
De zâne, poveşti şi creioane!

Copil în ţara bogăţiei
Educat de-un sistem defect,
Alungă tu umbra urgiei
Ce se aşterne în prezent!

Cu alocaţie infimă,
Crescut cu lapte vechi de ani
Şi-un corn mucegăit, cu stimă
Îţi urez astăzi, La Mulţi Ani!