Publicat în Dana Pătraşcu

Doar așa…


Am visat că zburam
pe brațele tale
catifelate, blânde,
din clipă în clipă,
ca albina din petală în petală,
mă încărcam cu energie
și îmi linișteam spasmele sufletului
cu capul pe pieptul tău…

Am visat…
ce păcat că nu am dormit niciodată…
am avut așa de mult de trăit,
de supraviețuit,
de scris,
de lăcrimat,
încât
am uitat
fereastra deschisă
și somnul mi-a zburat
în timp ce-ţi ascultam visele…

au venit zorii…
și ce dacă???

O să-mi treacă…
toate trec…
numai proștii rămân la fel,
eu nu am timp…
zbor…

Zboară cu mine,
doar ți-am dat aripi…
te-am învățat să le folosești,
numai că
acest zbor nu e unul oarecare…
zborul meu…
zborul pe care încerc să ți-l implantez în clipă,
este unul deosebit…
e greu,
știu,
doar aripile mele au fost mereu din stâncă…
și totuși…
Dacă vrei să zbori lângă mine,
mai întâi trebuie să privești Cerul…
El există…
și eu…
suntem fiii Lui…

 

 

Reclame
Publicat în Dana Pătraşcu

Ocrotită de Dumnezeu


S-au scurs atâtea nopți și zile
de când  ți-ai croit un alt drum…,
sute, chiar mii și mii de mile
între noi doi… lacrimi și scrum.

Ieri lăcrimam privindu-ți chipul
fără de care nu respir,
ești tot mai trist, ești anotimpul
ce ruginește fir cu fir.

Tu erai zâmbet și splendoare,
tu erai șoapta mea din zori,
îmi dădeai viață și culoare…,
Te-ai rătăcit printre ninsori…

Noi eram versul din vitrină
de mii de suflete rostit,
acum, din ochii tăi, lumină
să scriu din nou, mi-ai dăruit.

Deși ești trist, cum niciodată
nu ai fi fost, la pieptul meu.
iubirea-n lacrimă înoată,
ocrotită de Dumnezeu.

Mâine când pragul vei păși
și voi cădea la pieptul tău
stelele toate vor sclipi
să-mi lumineze drumul greu.

Publicat în Dana Pătraşcu

Iubirea, care nu ne mai ajunge


tu crezi ce vrei…,
ştiu că-mi vei da dreptate,
asta citesc uşor în ochii tăi,
pictaţi în toate…

încât, cu orice mască
ţi-ai zdrobi privirea…,
nu pot fi gură cască,
eu recunosc iubirea.

tu ştii prea bine cât
mă biciuieşte gândul,
mă arde într-atât
încât, mi-am pierdut rândul.

mi-am mai schimbat
din stilul plâns pe umăr,
dar n-am uitat
că eu nu mă enumăr.

poţi desena zeci, sute de năluci
dacă n-ai lut să-ţi modelezi iubirea…,
ştiu bine că n-ai unde să te duci
din mine, fiindcă tu-mi eşti fericirea.

tu crezi ce vrei…,
eu ştiu că versul plânge
în clipa când găsesc în ochii tăi
iubirea, care nu ne mai ajunge…

sigur că da, ţi-aş şterge depărtarea
şi calendarul l-aş zdrobi cu stele,
aş îngropa oceanul, râul, marea…
de-ai reveni cu bune şi cu rele.

Publicat în Dana Pătraşcu

Sunt bine!


Sunt bine! Cum ai vrea să fiu?
Tăceam… gândind că m-ai uitat…
Am încetat să mă descriu,
să-mi pun jăratec parfumat…

Sunt bine… alţii-s mult mai rău…
Eu cât de cât mă mai descurc
în braţele lui Dumnezeu,
cad, mă ridic, nu zbor dar, urc.

Sunt bine, numai că-ntrebarea,
venită după-atâta drum,
e zbuciumată… precum marea
şi nu găsesc ţărmul să-ţi spun.

Sunt mult mai bine decât luna
ce plânge de însingurare,
eu luminez întotdeauna
pe norii mei, fără hotare.

Nu te-nhăma la griji deşarte,
sunt bine, nici n-aş fi crezut
că vei pleca aşa departe
şi-am să-nţeleg că te-am pierdut.

Mi se întâmplă să-ţi simt umbra,
când mă fereşte de ciulini
încolăcindu-mă ca febra
din creştet până-n rădăcini.

Uneori chiar mă-ntreb în taină
făr-a cerşi umil răspuns,
te opinteşte-a mea căină,
lacrimile care-au tot curs?

Am ascultat un timp cuvinte
rostite cu înţelepciune,
le-am aşezat în a mea minte
pe-un raft, ferit de multă lume.

De-abia acum am înţeles,
când trei decenii au zburat,
c-atunci când drumul e ales
mai bine pleci neanunţat.

Sunt bine… n-am răni la vedere,
nici de reptile nu mă tem,
am înţeles… n-am ce le cere,
în loc de suflet, au un ghem.

Dar…, tu mă ştii, mă ştii prea bine
că sunt o stâncă, nu-i secret.
Îmi e enorm de dor de tine
dar, mi-este bine prin… decret.

Azi am smuls buruieni o groază,
am spart şi câţiva bolovani…
…sunt bine… totuşi mă întristează
că nu-ţi pot spune la mulţi ani…

Rămâi în suflete noastre
chiar dacă-n grabă ai plecat
să zbori acolo printre astre…
Te vom iubi neîncetat!

dedicată fiului meu Doru-Costinel, care astăzi 04.08.2013 ar fi împlinit 30 ani la ora 10.10.
Dumnezeu să-l odihnească!
Publicat în Dana Pătraşcu

Zadarnic cauţi umbre


 
 
 
Va trebui să zbier, să strig cu frenezie,
Să mituiesc trompeta sau tobele stridente?
Dar eu nu ştiu s-o fac, eu aştern poezie
Sau doar gânduri mărunte, zic eu, adiacente.

Ce-ar trebui să fac să-mi înţelegi amarul,
Ce-ar trebui să scriu ca să mă poţi citi?
Sunt doar un strop de suflet ce spulberă coşmarul,
N-am stânci otrăvitoare în dreptul inimii.

Încerc să-ţi aflu scopul, să-ţi dau masca deoparte,
Să-ţi pun în palme totul, aşa cum e de fapt,
Dar mă loveşti întruna, cu laude deşarte
Şi nu cred în fantasma unui tablou inapt.

De vei pleca, ştiu sigur că-n zori te vei întoarce
Să-mi răscoleşti tăcerea aşa cum faci de fel
Când roua dimineţii o lacrimă îşi stoarce
Din iarba primăverii în al meu sufleţel.

Zadarnic cauţi umbre, s-au dus de-o veşnicie,
Nu le mai iau în seamă de când s-au dezmembrat,
Ignor a lor culoare, albastru-i pe hârtie,
În versul meu răsună ce s-a concretizat.

 
 
 
 
 
 
 
Publicat în Dana Pătraşcu

Sunt o simplă trecătoare


Mi-am certat sufletul, aspru,
Fiindcă nu a reuşit
Să-ţi aducă-n dar un astru,
Şi-n zloată s-a prăbuşit.
.
Am simţit, sorbindu-ţi slova
Cum mă-nvinge neputinţa,
Ca şi când doar supernova
Ţi-ar îndeplini dorinţa.

Ţi-aş fi luat sufletu-n palmă
Să ţi-l încălzesc, un pic,
Dar n-am fost destul de calmă
Şi-nţeleaptă… cum să-ţi zic?

Printre gânduri şi cuvinte
Rătăcesc şi eu mereu,
Sigură c-a lor sorginte
Vine de la Dumnezeu.

De această dată, însă,
Cred că Dumnezeu, uimit,
De atâta lume plânsă,
Chiar şi El a obosit.

Unii spun că viaţa-i viaţă
Doar dacă ştii s-o trăieşti,
Trezindu-te dimineaţă
Cerului să-i mulţumeşti.

Alţii spun c-ascund tristeţea
Oricât de mult îi apasă,
Şi împart zilnic blândeţea,
Chiar de n-au nici pâine-n casă.

Unii au noroc, cu carul,
Alţii trec pe lângă el,
Unii îşi împart amarul
Cu un suflet de căţel.

Mulţi sunt trişti pe-această lume
Dar şi veseli sunt destui,
Deşi mulţi n-au timp de glume,
Roboţi goi şi nesătui.

Unii caută iubirea
Tocmai unde nu există,
Eu cred că şi fericirea
Putea să se nască tristă.

Cred că soarele răsare
Chiar după multe furtuni,
Întunericul dispare
Alinând oamenii buni.

Mulţi dau sfaturi deocheate,
Deşi n-au trecut nicicând
Prin dureri nemăsurate,
Dar aruncă vorbe-n vânt…

Unii nu au strop de milă,
Nici frică de Dumnezeu,
Au tupeu, cât o cămilă
Până când dau de vreun greu.

Unii au noroc, desigur
Să întâlnească-n calea lor
Doar aroma unui mugur
Din blândeţea stelelor.

Tristă-i viaţa câteodată
Chiar de eşti adolescent,
Dar de-ai inima curată,
Nimic nu e permanent.

Totul are un sfârşit,
Dumnezeu ştie mai bine
Cine şi când a greşit,
Şi-are grijă şi de tine.

Pentru durerea de-acum
Vei zâmbi, şi nu odată,
Eşti la început de drum
Iar lacrima ţi-e curată.

Eu n-am posibilitate
Să-ţi dau sfaturi, dar mă doare,
Fiindcă mulţi mi-au dat dreptate
Prea târziu, şi-s trecătoare…

Publicat în Dana Pătraşcu

Pe aripa iubirii


Eu ştiu deja că-n drum spre soare,
Pot întâlni cioburi de vis,
Pot desluşi umbre sub care
Tăcerile s-au interzis.
.
Ştiu preţul lacrimilor calde
Ascunse-n norii stacojii,
Ce se feresc cu greu să-mi scalde
Obrajii-n nopţile târzii.

Eu știu că roua dimineții
Ascunde-n zori cioburi de stele,
Ce nu-și permit să dea tristeții
Durerea lacrimilor mele.

Știu gustul dorului zdrobit
În freamătul izvoarelor,
Ce zborul mi-au călăuzit
Rupând tăcerea frunzelor.

Eu ştiu că-n zori ciobiţi, m-aşteaptă
Visul nescris în calendar,
Că-n taină, lacrimile-ndreaptă
Tot ce-am crezut că e-n zadar.

Ştiu să-mpletesc din cioburi clipa
Când dragostea va birui,
Iar depărtarea, pe aripa
Iubirii, se va nărui.