Dacă ai ştii…


 

Vis venit din altă eră
Mi-a turnat în cupă ceaţa,
Devii paşnica himeră
Ce-mi bântuie dimineaţa.

Nici cearceaful nu m-ajută,
Nici măcar faţa de pernă,
Raza soarelui e mută,
Doar iubirea mi-e eternă.

Visul nu vrea să conceapă
Risipirea de moment,
Răcneşte nevrând să-nceapă
Drum spre iadul permanent.

Gândul nu mă recunoaşte
Parcă nici n-a fost al meu,
Lacrima din nou se naşte
Dintr-un soi de dor mai greu.

Cuvântul rostit lovise
Ca pumnalul, fără milă,
Sunetul răcnea prin vise,
Aripă frântă de-acvilă.

Versul se pierdea ca firul
De nisip, în largul mării…
Nu rostisem adevărul,
N-am cum să te dau uitării!

Glasul tău rostea iertarea
Ca şi când nu luase-n seamă
Valul ce-l uitase marea
Plâns, pe plaja de aramă

Mii de frunze ofilite
Ce păreau cândva reale,
Mi-au pus lacrimile-n minte,
Lăsând în urma lor jale.

Cum să văd prin ceaţa dură
Culoarea zilei de mâine?
Ştiu că dragostea mi-e pură
Dar nu ştiu ce-ascunzi în tine.

Îţi presar veşnic în suflet
Şi pe plete, strălucire,
Îţi inund visul cu cântec
Aşternut doar din iubire.

Smulg din nopţi câte-o bucată
Să-ţi dăruiesc gândul crud,
Stropi din bolta înstelată
Îmi oferi dar, nu te-aud.

Lupt cu mine să-nving teama
Ce nu pot s-o definesc,
Poate, dacă ţi-ai da seama,
Ai ştii şi cât te iubesc!

Reclame

Iartă-mă, iubitul meu


Picături de vis şi rouă
Pui în sticla de cerneală
Deşi-n lumea asta plouă
Cu minciuni şi îndoială,
Tu transformi cu o privire
Norii care mă-nconjoară
În steluţe de iubire
Strălucind seară de seară.

 

Mi-este teamă să m-apropii
Uneori, când simt cum creşte
Dragostea, împletind stropii
Şi-o iau razna, nebuneşte…
Mă retrag ca o cometă
Dăruind amărăciune,
Mânuiesc o arbaletă
Şi-mi ard sufletu-n tăciune.

Apoi plâng la disperare
Flăcările să le sting,
În câmpia cu uitare
M-aş pierde, dar mă înving
Picături de vis şi rouă
Şoptite din pieptul tău,
Inima ţi-am rupt-o-n două…
Iartă-mă, iubitul meu!

Iartă-mi scena nemiloasă,
Iartă-mi lacrimile crude!
Iartă-mă, am fost geloasă,
Dar Dumnezeu mă aude
Cum mă rog seară de seară
Să m-ajute să-ţi răpesc
Din suflet orice povară,
Iartă-mă pui, te iubesc!

Nu eşti printre străini!


.
E-atât de gri în lume şi-atât de mohorât
Şi totuşi, lângă tine greul a dispărut.
De mult s-a dus culoarea pestriţă-n curcubeu
Dar, tu o ai în suflet, va lumina mereu.
.
Am braţele deschise şi vocea-mi tremurândă,
În ochi tăi ca frunza, soarta mi-e mult mai blândă,
Viaţa m-a dus pe creşte şi-n hău m-a aruncat
Dar, cu a ta iubire totul s-a luminat.
.
În ochii mei priveşte, ca-n prima zi, iubire!
În suflet mă citeşte, nu vei găsi safire!
Nici laude de vulpe râvnind după ciorchini,
Vei găsi doar iubire, nu eşti printre străini!
.
Priveşte către stele, priveşte către cer,
Trăim iubirea pură, nu e niciun mister,
Dumnezeu ştie calea mai bine decât noi,
El e mereu cu mine, va fi cu amândoi!
.

Cât sunt aici


 Nu pot să pun geană pe geană,
Nu pot să-ţi rătăcesc suflarea,
Tăcerea ta-n adânc mă cheamă
Şi-n valuri mă îneacă marea.
În palme storc o amintire,
Ca lacrima să mă strecor,
Cerşind o şoaptă de iubire
Să-mi hrănesc sufletul de dor.
.

Mă-ngână noaptea cu veşmântul
Tristeţii, care m-a cuprins,
Mi-aş lua, din gheara ei, avântul
Dar fără tine-s un învins.
Visele-mi spun să-ţi uit surâsul,
Eu nu am timp să le ascult,
Zadarnic mă-ncolţeşte plânsul,
Tăcerea ta spune prea mult.

Iubeşte-mă cât sunt în floare,
Nu-mi transforma retina-n râu,
Nu sunt o simplă întâmplare
Dar nici nu îţi voi pune frâu.
De vrei să scrii pe alte file
Luând cu tine tot ce-am strâns,
Poţi lua şi sufletul din mine,
Chiar dacă e atât de plâns.

Dar dacă ceru-mi porunceşte
Din suflet lacrima să scot
Şi-o altă viaţă-mi dăruieşte,
Să mă întorc, n-am să mai pot.
Voi înflori pe geana lunii
Aşa cum mi-o fi scris destinul,
Uitând gustul amărăciunii,
Cu nesaţ voi sorbi tainul.

Iar de vei vrea să-ntorc privirea,
În ochii mei să zăboveşti
Cautând îndelung iubirea
De care astăzi te fereşti,
Mi-e teamă că în locul care
Jarul iubirii a domnit,
Vei găsi valuri de uitare
Şi-un suflet, de dor, împietrit.