Publicat în Dana Pătraşcu

Şi totuşi eşti


Voiam, să-ţi spun că noaptea vine
numai aşa… să nu mă lase
să uit complet, în vis, de tine
sau de-amintirile frumoase.

Voiam, să te ascund sub pernă
ca pe un fulg de nea, plăpând,
să te absorb, fir de lucernă
cu ochii verzi, din al meu gând.

Voiam, să te adun din toate
nopţile albe, şi, să-ţi spun,
că n-ai plecat, că ai dreptate,
iubirii tale mă supun.

Voiam, să-ţi împletesc o altă
istorisire de moment,
dar nici pe pagina cealaltă
nu te-am găsit, erai absent.

Şi totuşi eşti, chiar dacă luna
nu-mi luminează noaptea toată,
vei străluci întotdeauna
precum o boltă înstelată.

Îţi voi destăinui probabil,
cât te iubesc, în altă zi,
că sufletul nu-mi e capabil
să te alunge, orice-ar fi.

Publicat în Dana Pătraşcu

lipsesc


ascund iar lacrimile la rever
şi fac un pas cât toată vâlvătaia,
un singur nor pe viaţă îţi mai cer
şi-apoi mă sting împăturindu-mi foaia.

triumfător mi se aşterne drumul,
dar fără tine totu-i un mister,
sărutul tău mi-ar inspira parfumul
şi mi-ar aprinde stelele pe cer.

ascund în dorul neştirbit de vreme
lacrimi însângerate de iubire,
îmi desemnez cu patimă probleme
cu gust apatic de închipuire.

monotonia mă îngenunchează
la capătul peronului, găsesc
un şantier pe care se lucrează
non-stop, doar eu, doar eu lipsesc.

Publicat în Dana Pătraşcu

În veci de veci, doar tu mă vei iubi


 

 

 

Întoarce o secundă amintirea
pe partea care arde cel mai tare,
îmbracă haina ce-a păstrat iubirea
ca pe o flacără imensă de splendoare.

Ascultă-mă o clipă, numai una!
Prin ani, vom trece cum ne este scris,
ai dus cu mâna dreaptă, ieri, minciuna,
la inimă, şi nu m-ai contrazis.

Vei fi, pe veci, pe primul loc în toate,
vei fi cel care a pus lacrimile-n cer,
cel care m-a urcat pe stele vinovate
şi n-a putut să-mi dea stropul de ger.

Vei fi cel care îmi răpeşte timpul
îmi pune libertatea la uscat,
cel care schimbă şi-ncălzeşte anotimpul
cel care bea cu mine vinul demascat.

Vei fi cel care s-a născut pe lume
făr-a lăsa vreo umbră-n urma lui
ca nu cumva uitarea să-l consume,
şi să-l redea în grabă dorului.

Ascultă-mă, o clipă cât o viaţă
vei fi, acel miracol petrecut
din ultima dorinţă prinsă-n gheaţă
care din flăcările noastre s-a născut.

Vei fi albastrul lunii ce se-ascunde
deşi toţi ştiu că eşti şi vei mai fi
în versul meu, cel care va pătrunde,
în veci de veci, doar tu mă vei iubi.

 

 

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Lacrima nopţilor


Probabil ai să-mi spui că-n toate
există câte-un fir de ger,
că te-am ţinut un timp aproape
şi-acum te-alung pe-un drum de fier.

Alergi pe boltă, ca un soare
cu plete blonde, despletite
crezând că-n viaţa viitoare
poţi pune lacăt pe cuvinte.

Probabil ai să-mi spui că noaptea
numai în visul meu există,
că tu, de fapt, eşti libertatea
iar eu n-am lacrimi de batistă.

Tu n-ai de gând să-mi săruţi cerul
nici lacrimile să-mi mângâi,
priveşti cum mă distruge gerul
punându-mi sloiuri căpătâi.

Lacrima nopţilor divină
mi-a sărutat-o el cândva
tu n-ai să poţi, n-ai nicio vină
dar n-ai nici loc în viaţa mea.

Publicat în Dana Pătraşcu

Din lacrimile mele


Din lacrimile mele
te-ai întrupat, iubire,
din cerul plin cu stele,
din dorul nesfârşit…
Din lacrimile mele,
ochii-ţi sunt de safire,
slovele-au miere-n ele…
Bine ai revenit!

 

Din lacrimile mele
fierbinţi, te-ai întrupat,
din clipele acele
de dor nemăsurat.
Din lacrimile mele
ce-au curs fără-ncetare,
te-ai întrupat, iubire…
Sufletul nu mai doare!

Te-ai întrupat când lumea
părea că-a luat sfârşit,
c-a ruginit pădurea,
munţii s-au prăbuşit,
răul lovea în vele
fără acoperire,
din lacrimile mele,
te-ai întrupat, iubire.