Încorsetare


Cineva mi-a spus să-nlătur
Lacrima din calendar
Dorul aprig să împătur
Cu veninul crud și-amar…

Mi-a spus să distrug corsetul
Versurilor dulci și calde,
Să dezvălui alfabetul
Care-n flăcări să mă scalde.

Cineva cu multă carte
Așezată-n rafturi pline
De praf gros, microbi și moarte
Încerca să mă aline…

Îmi picta viața cu pana
Unui prim magician
Și-mi punea acid pe rana
Ce-o purtam an după an…

Îmi dicta cum să fac pasul
Cumpărând tot ce se poate,
Cum să-mi înec la mal vasul
După ce-am muncit pe coate.

Cineva… nu mai contează
Cine-a fost acel motiv
Care încă mai visează
La un zbor contemplativ.

Reclame

Dor de noi


Mi-e dor de mine,
cea care nu deschideam ochii
până nu îmi sărutai pleoapele,
cea care nu rosteam cuvântul
până nu îmi adorai silaba,
cea care nu expiram
până nu inspirai,
cea care nu plouam
până nu frigeai ca soarele în luna iulie,
luna nașterii tale,
și tremuram ca februa­rie,
luna nașterii noastre.

Mi-e dor de noi!
Niciodată nu ne vom pierde,
pentru că ne-am născut pentru noi.

Ridică-mă pe palma ta
și sărută-mi călcâiele
cum făceai de obicei…
Mi-e dor de mine,
cea care îți modela cuvintele,
le colora cu sufletul
așternându-l în versuri fără preţ.

Mi-e dor de mine…
sunt la șase ore distanţă de tine…
și totuși ne desparte

doar o picătură.

E stropul pe care-l voi bea

în această noapte în cinstea ta…

Acum pot zâmbi…
Eşti aici… în sufletul meu. Pe veci.

O apă şi-un pământ


Cei ce n-au curaj a-mi spune
Cu ce oare i-am rănit,
Sau n-au cum a descompune
Versul simplu ce-am grăit,
Mă privesc de-atâta vreme
Şi se-ntreabă ce-au citit,
Au întâmpinat probleme,
De la răsărit…
.
Cei care-mi lovesc cuvântul
Aşternut pe stânci,
Fug din viaţa mea… ca vântul,
Deşi par adânci,
Au în ei iubiri de-o şchioapă
Fără de substrat,
Nu-s izvoare, sunt o apă
Şi-un pământ uscat.

Mă scoţi din minţi!


N-am să-ţi mai dau,
n-am să-ţi mai cer,
nu-ţi mai pictez
gânduri sub geană.

Nu mă predau,
nici grănicer
n-am să-ţi mai fiu,
n-am să-ţi dictez,
înger târziu,
de sub sprânceană.

Nu te mai vreau,
să mă alinti,
să mă răsfeţi,
sau să mă minţi…,
să mă înveţi
lacrimi să-ţi dau…

mă scoţi din minţi!

Văd cum te zbaţi,
pe locul doi,
la uşă-mi baţi
deşi între noi
n-a fost decât un asfinţit,
nu ţi-am greşit, nu te-am minţit.

Mă foloseşti
şi te amuză,
te simt în gând
cum mă pătrunzi,
mă despleteşti
ca pe o muză
şi mă ascunzi.

eu urc vibrând!

M-ai alungat fără motiv
într-o prăpastie de soi,
dar eu sunt vers de când mă ştiu
mi-ai săruta sânii mei goi…
e prea târziu.

mult prea tardiv.